Volodimir Zelenski speră ca Ucraina să obțină statutul de candidat la aderare la UE în curând

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat luni speranţa că va obţine pentru ţara sa „în următoarele săptămâni” statutul de candidat la aderare la Uniunea Europeană (UE), mulţumindu-i Bruxellesului pentru celeritatea procesului, informează AFP.

În timpul unei întrevederi la Kiev, Zelenski i-a transmis ambasadorului UE în Ucraina, Matti Maasikas, două dosare voluminoase ce constituie cererea de aderare a Ucrainei la UE.

„Poporul nostru este, în forul său interior, deja de multă vreme mental în Europa. Cu toate acestea, fiecare ţară trebuie să urmeze această procedură”, a spus el.

În mod obişnuit, obţinerea statutului de candidat la aderare la UE „durează ani”, însă Bruxellesul „ne-a oferit cu adevărat oportunitatea de a angaja această procedură în câteva săptămâni sau luni”, a afirmat Zelenski.

„Suntem cu adevărat convinşi că această procedură va fi activată în următoarele săptămâni”, a dat asigurări preşedintele ucrainean, estimând că aceasta ar constitui „un semnal important” pentru prietenia între Kiev şi Bruxelles. „Suntem convinşi că vom fi susţinuţi în această muncă”, a adăugat el.

Potrivit lui Zelenski, „ucrainenii sunt uniţi în spatele acestui obiectiv: să se simtă egalii altor europeni, să facă parte din UE”.

Integrarea în UE este un proces de durată pentru apropierea legislaţiei ţării-candidate de cea a UE. Procesul necesită negocieri complexe asupra unui număr mare de subiecte şi respectarea unor criterii dificile pentru o ţară aflată în război, printre care stabilitatea politică şi o economie de piaţă viabilă.

El necesită de asemenea acordul unanim al celor 27 de ţări membre, însă acestea sunt divizate asupra problemei unei viitoare aderări a acestei foste republici sovietice, invadată de Rusia din 24 februarie.

Opt ţări – Republica Cehă, Letonia, Lituania, Estonia, Bulgaria, Polonia, Slovacia şi Slovenia – au îndemnat, într-o scrisoare deschisă, la începerea discuţiilor asupra aderării Ucrainei la UE.

Însă o treime dintre statele membre, printre care Belgia, Ţările de Jos, Italia sau Spania, sunt mai „rezervate”, potrivit unei surse diplomatice contactate de agenţia de presă franceză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

PREMIERĂ: Armata României intră în grevă!

Într-un act fără precedent în istoria Armatei României, Comitetul de Acțiune pentru Desclavagizarea Armatei României a emis o notificare oficială, prin care anunță declanșarea...