Guvernul va acorda ajutoare financiare familiilor victimelor din incendiul de la Constanța

Publicat: 03 oct. 2021, 17:00, de Laura Macovei, în ACTUALITATE , ? cititori
Guvernul va acorda ajutoare financiare familiilor victimelor din incendiul de la Constanța
incendiu constanța

Premierul Florin Cîţu anunţă că vor fi acordate ajutoare familiilor victimelor din incendiului produs vineri la Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa.

„Ştiu că şi de la Primăria Constanţa vor fi date ajutoare, şi de la Guvern vor fi date ajutoare, în şedinţa de luni va fi această decizie”, a precizat acesta.

Eu spun că acest Guvern are responsabilitatea de a corecta greşeli făcute în ultimii 30 de ani de zile. Am început bine, am început cu reforme, la un moment dat bineînţeles că un partid s-a hotărât să plece, pentru că incompetenţa unui ministru nu a vrut să fie acceptată în acest partid şi a mers mai departe”, a mai arătat primul ministru.

Potrivit acestuia, deciziile luate în ultimele zile în contextul pandemiei nu reprezintă restricţii, acestea fiind luate în funcţie de propunerile specialiştilor.

De fapt nu sunt restricţii, trebuie să fim cinstiţi, acestea nu sunt restricţii, sunt măsuri prin care noi introducem certificatul de vaccinare ca activităţile din România să poată să meargă mai departe, fără să existe riscul pentru persoanele care sunt acolo Ele au venit… au fost adoptate în funcţie de cum au fost propuse de specialişti.

Aşa am lucrat de la început, aşa lucrez şi în continuare. Specialiştii vin şi propun. Astăzi au propus ceva, în CNSU a fost aprobat, după aceea a fost hotărâre de guvern, în funcţie de cum a evoluat situaţia. Şi vă spun că ieri eu am fost şi am vorbit cu mai mulţi oameni care au activităţi economice. Toţi erau fericiţi că pot să rămână deschişi în perioada următoare doar pentru persoanele vaccinate şi trecute prin boală”, a adăugat premierul.

Citește și: