Vremea în februarie: Temperaturi mai ridicate decât valorile normale și deficit de precipitații în sud și sud-vestul țării

Publicat: 28 ian. 2022, 12:45, de Puterea.ro, în ESENȚIAL , ? cititori
Vremea în februarie: Temperaturi mai ridicate decât valorile normale și deficit de precipitații în sud și sud-vestul țării

 Temperaturile vor fi mai ridicate decât valorile normale în majoritatea regiunilor din România, până la finalul iernii, anunță meteorologii. În luna februarie, precipitații vor fi în special la munte, în timp ce pentru sudul și sud-vestul țării este așteptat deficit, ceea ce ar putea să-i afecteze pe agricultori.

În prima săptămână a lunii februarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, iar cele mai mari creșteri vor fi în extremitatea de sud a teritoriului.

În zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali regimul pluviometric va fi excedentar, în timp ce în regiunile extracarpatice va fi deficit de precipitații.  În restul țării va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

În săptămâna următoare (07.02.2022 – 14.02.2022), temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale în regiunile extracarpatice și izolat în vest și centru, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice, potrivit Mediafax.

În zonele montane, cantitățile de precipitații vor fi local excedentare, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, cu posibilitatea unui ușor deficit în zonele din sudul țării.

În săptămâna 14.02.2022 – 21.02.2022, vom avea temperaturi medii mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice și în extremitatea de vest a țării, în timp ce pentru rest vor fi apropiate de cele specifice pentru acest interval. Trebuie remarcat că regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Pentru ultima săptămână a lunii februarie ( 21.02.2022 – 28.02.2022), mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice perioadei în regiunile sudice, estice, precum și în extremitatea de vest a țării. Pentru restul țării, vor fi apropiate de cele normale. În același timp, cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință deficitară în regiunile sudice, vestice și local în rest.