Wizz Air anunță o rută nouă de la Cluj-Napoca la Liverpool

Publicat: 09 sept. 2020, 15:57, de Aurel Drăgan, în Transporturi , ? cititori
Wizz Air anunță o rută nouă de la Cluj-Napoca la Liverpool

Wizz Air, compania aeriană low-cost cu cea mai rapidă creștere din Europa a anunțat o nouă rută de la Cluj-Napoca la Liverpool John Lennon începând cu 23 octombrie 2020. Biletele sunt deja în vânzare pe wizzair.com și cu tarife care pornesc de la 89 de lei.

Totodată, zborurile de la noua bază din Bacău către Londra Luton, anunțate în luna iunie, vor începe mai devreme, la 1 octombrie, cu cinci zboruri săptămânale și vor crește până la zboruri zilnice după deschiderea bazei pe 29 octombrie. Aceasta este una dintre cele 12 rute de la noua bază WIZZ de la Bacău, care va fi deschisă oficial pe 29 octombrie.

Începând cu 23 octombrie, Wizz Air va oferi zboruri către orașul dinamic și efervescent Liverpool, care devine a patra conexiune cu Marea Britanie disponibilă din Cluj-Napoca. Cu această nouă rută, oamenii din Cluj-Napoca și din zonele înconjurătoare se pot bucura de 32 de destinații cu tarife reduse în rețeaua extinsă WIZZ din cel mai mare oraș din Transilvania. Având experiența oferirii de servicii cu preț redus și de înaltă calitate în ultimii ani în România, compania aeriană este încrezătoare că introducerea noii rute va îmbunătăți și va dezvolta legătura dintre Transilvania și una dintre cele mai interesante regiuni din Anglia.

„Suntem încântați să lansăm această nouă conexiune low-cost între Cluj-Napoca și Liverpool, pentru a le oferi pasagerilor noștri fideli posibilitatea de a explora aceste orașe vibrante. Wizz Air este în avangarda aviației în materie de măsuri îmbunătățite de sănătate și igienă, iar clienții noștri din Marea Britanie și Cluj-Napoca continuă să spună „DA” zborului, deoarece aducem mai multă conectivitate și ajutăm economia să își revină. Echipa WIZZ așteaptă cu nerăbdare să primească în curând pasagerii obișnuiți  și noi la bordul flotei noastre tinere și verzi de aeronave Airbus”, spune Owain Jones, Managing Director Wizz Air UK.

RUTĂ NOUĂ DE LA CLUJ-NAPOCA

RutăZile de operareData de startTarife de la**
Cluj-Napoca – Liverpool John Lennonluni, vineri22 octombrie 202089 RON

MODIFICĂRI PROGRAM BACĂU

RutăZile de operareData de startTarife de la**
Bacău – Londra Lutonluni, miercuri, joi, vineri, duminică1 octombrie 202089 RON