XXXLutz, al doilea cel mai mare retailer de mobilier din lume, intră în România după preluarea Kika

Publicat: 04 feb. 2021, 19:40, de Răzvan Zamfir, în Business , ? cititori
XXXLutz, al doilea cel mai mare retailer de mobilier din lume, intră în România după preluarea Kika

Grupul austriac XXXLutz, fondat în 1945, al doilea cel mai mare retailer de mobilier din lume după Ikea, intră pe piața românească și deschide două magazine XXXL, în zonele Militari și Pallady, din București, după ce a preluat, în decembrie 2019, toate filialele kika din Europa de Est, ca parte din strategia de expansiune a grupului.

„România este o piață cu potențial, în care ne propunem să ne întărim prezența, deoarece oamenii au o deschidere tot mai mare pentru mobilier și decorațiuni de calitate. Obiectivul nostru este să redefinim experiența consumatorilor, aducându-le atât servicii utile, idei de amenajare și surse de inspirație, cât și produse frumoase, colorate, durabile, la standarde înalte și prețuri atrăgătoare. Magazinele noastre XXXL vor oferi clienților acces la colecții moderne, atent selectate de la furnizori din întreaga lume. Obiectivul nostru este să devenim retailerul de mobilier numărul 1, pe toate piețele pe care activăm, să fim prima opțiune pentru fiecare client. În acest sens, utilizăm toată expertiza pe care am acumulat-o ca urmare a prezenței noastre internaționale și aducem pe piața românească o selecție a celor mai bune colecții, existente în cele 320 de magazine”, declară Mario Brozović, Country Manager XXXLutz.

De asemenea, pe piața din România, vor fi disponibile și servicii cum este cel de  protecție împotriva petelor cauzate de alimente sau băuturi, disponibil pentru majoritatea produselor tapițate din portofoliul XXXL.

Mai mult, în calitate de membru al celei mai mari și inovatoare asociații de achiziții de mobilier și accesorii casnice, din Europa, GIGA, grupul XXXLutz beneficiază de condiții comerciale avantajoase, care sunt transferate către clientul final, pentru ca acesta să se bucure de cel mai bun raport calitate-preț, de pe piață.

Magazinele din București vor fi deschise de luni până sâmbătă, în intervalul 10:00 – 21:00 și duminica, în intervalul 10:00 – 20:00.

Grupul XXXLutz are o istorie de peste 76 de ani, fiind fondat în 1945, când Richard Seifert şi soția sa, Gertrude, (născută Gertrude Lutz) au deschis primul magazin de mobilier tradițional austriac și cufere pictate, în Haag am Hausruck.

De atunci, grupul a crescut constant și este astăzi prezent în 13 țări – Austria, Germania, Elveţia, Suedia, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Slovenia, Croaţia, România, Bulgaria şi Serbia -, unde există mai mult de 320 de magazine.

Cu peste 25.700 de angajați și o cifră de afaceri anuală de 5.1 miliarde euro, grupul este al doilea cel mai mare retailer de mobilier din lume. În plus, compania operează deja 22 magazine online, sub brandurile XXXLutz, Möbelix și Mömax.