Youtuberul Kătalin Talent a fost arestat pentru pornografie

Publicat: 15 feb. 2023, 18:00, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Youtuberul Kătalin Talent a fost arestat pentru pornografie
Sursa foto: YouTube | Katalin Talent

Youtuberul Kătălin Talent a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi determinat mai multe minore să producă și să îi transmită materiale pornografice.

Katalin Talent, originar din judeţul Dâmboviţa are în prezent 242.000 de persoane abonate la canalului său de youtube, însă are urmăritori şi pe alte platforme precum TikTok sau Instagram.

Procurorii DIICOT ar fi descoperit zeci de fişiere media primite de la minore pe care le-ar fi determinat să producă şi să îi transmită materiale pornografie.

„La data de 14 februarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a unei persoane bănuite de pornografie infantilă în formă continuată.

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă în formă continuată.

Din cercetări a reieșit că bănuitul ar fi contactat, prin intermediul unei aplicații de comunicare la distanță, mai multe persoane vătămate, minore, pe care le-ar fi determinat să producă și să îi transmită materiale pornografice.

În urma percheziției domiciliare efectuate în județul Dâmbovița, la locuința bănuitului, au fost descoperite, în sistemele informatice și mediile de stocare deținute de acesta, 37 de fișiere de tip audio-video și imagini care conțin materiale pornografice cu minori.

Astăzi, 15 februarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a persoanei bănuite, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată într-un comunicat al DIICOT.