Zeci de mii de tone de deşeuri depozitate ilegal în București

Publicat: 03 mart. 2021, 18:00, de Laura Macovei, în ACTUALITATE , ? cititori
Zeci de mii de tone de deşeuri depozitate ilegal în București

Ministrul Mediului anunță că, de la începutul lunii februarie, s-au descoperit zeci de mii de tone de deşeuri depozitate ilegal în București.

Oficialul din Guvern a subliniat că, în cursul lunii februarie, au fost identificate 212 de astfel de depozitări ilegale de deşeuri.

Am făcut extrem de multe controale, am făcut echipe specializate pe fiecare sector şi am identificat în cursul lunii februarie 212 asemenea locaţii în doar 30 de zile. Acest rezultat arată că, dacă se vrea, se poate. Dacă se fac acţiuni ferme, chiar radicale, vor veni şi rezultatele. La aceste locaţii unde se depozitează ilegal deşeuri în Bucureşti am găsit zeci de mii de tone de deşeuri depozitate ilegal, aproape 100.000 de metri pătraţi de suprafaţă acoperită total sau parţial cu asemenea deşeuri”, spune ministrul Mediului.

Controalele au fost efectuate de către Garda Naţională de Mediu, în parteneriat cu Poliţia Română, Jandarmeria Română şi autorităţile publice locale. Suma totală a amenzilor date în această perioadă a fost de aproximativ 300.000 de lei.

„Sunt un adept al măsurilor ferme. Cred câteodată chiar şi în măsurile radicale şi, ceea ce am făcut în cursul lunii februarie, împreună cu primăriile de sector şi primăria generală, vine tocmai din acest crez: dacă acţionăm şi dacă suntem fermi şi hotărâţi putem să schimbăm imaginea, faţa Bucureştiului, faţa întregii ţări, pentru că este inadmisibil ca într-o ţară europeană, într-o capitală europeană, să avem asemenea imagini dezolante”, a precizat ministrul Tanczos Barna.

Ministrul conchide că s-a dispus ecologizarea suprafeţelor, iar în cazul în care aceste sarcini nu sunt îndeplinite se pot aplica amenzi de până la 100.000 lei proprietarilor terenurilor.