Ziua Unirii Principatelor Române nu va mai fi la fel, la Iași

Anul acesta, de Ziua Unirii Principatelor Române, la Iași vor fi organizate manifestări restrânse din cauza pandemiei de COVID-19. Primarul orașului, Mihai Chirica, a declarat încă de la începutul lunii ianuarie, într-o conferinţă de presă, că manifestările care se vor organiza pe 24 Ianuarie se vor desfăşura cu respectarea deciziilor adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Din cauza pandemiei, susţinea acesta, pentru a respecta măsurile de distanţare socială şi cele sanitare, la eveniment vor putea lua parte aproximativ 500 de persoane.

Chiar dacă nu vom organiza manifestări aşa cum era înainte de pandemie, ne-am fi dorit să organizăm spectacole de muzică populară, o manifestare populară în Piaţa Unirii, la care să participe şi personalităţile de astăzi, şi Hora Unirii care era organizată după depunerea de coroane„, a spus primarul pe 7 ianuarie. Conform edilului, pe 24 Ianuarie, în Piaţa Unirii din Iaşi, pentru a marca 163 de ani de la înfăptuirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească, se vor depune jerbe şi coroane de flori la ansamblul statuar Alexandru Ioan Cuza, iar la Mănăstirea „Trei Ierarhi” va fi oficiat un Te Deum urmat de depunere de jerbe şi coroane de flori la mormântul domnitorului, aflat în interiorul lăcaşului de cult.

Tot atunci vor fi organizate evenimente culturale la Muzeul Municipal „Regina Maria„, la Palatul Roznovanu, unde se află sediul Primăriei Iaşi, şi la Palatul Culturii.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...

Romgaz, compania statului, ignoră cu bună știință deciziile instanțelor de judecată

La nivelul SNGN ROMGAZ SA Sucursala Târgu Mureș nu au fost respectate deciziile emise atât de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, cât și...