UPDATE – ZIUA VOTULUI FINAL: Legea bugetului pe anul 2022 a fost adoptată de Parlament! USR va ataca legea la CCR!

Publicat: 23 dec. 2021, 13:32, de Narcis Popescu, în POLITICĂ , ? cititori
UPDATE - ZIUA VOTULUI FINAL: Legea bugetului pe anul 2022 a fost adoptată de Parlament! USR va ataca legea la CCR!

Plenul reunit al Parlamentului a aprobat, miercuri noaptea, în şedinţa plenului reunit, proiectul de buget pe anul 2022 pe articole, precum şi anexele conţinând bugetele ordonatorilor principali de credite. Bugetul pe 2022 a fost aprobat de plenul Parlamentului cu 294 de voturi pentru și 120 de voturi împotrivă. Dan Barna a anunțat că USR va ataca legea bugetului pe 2022 la CCR.

UPDATE 13:30 – Proiectul de lege al bugetului pe anul 2022 a fost adoptat cu 294 de voturi „pentru” şi 120 „împotrivă”. De asemenea, proiectuul de lege privind bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2022 a fost adoptat cu 291 de voturi „pentru” şi 119 „contra”. Dan Barna a anunţat de la tribuna plenului reunit că USR va ataca la Curtea Constituţională ambele proiecte pentru că propunerile legislative îi discriminează pe români şi sunt făcute de către coaliţia de guvernare doar pentru clientela politică.

Comisiile de buget-finanţe au finalizat, miercuri, rapoartele la cele două proiecte, după dezbateri de aproximativ 15 ore, pe parcursul zilelor de marţi şi miercuri. Au fost acceptate câteva amendamente faţă de forma iniţială a proiectului bugetului de stat, printre altele şi majorarea bugetului Camerei Deputaţilor. Ulterior, în plenul reunit au fost confirmate, printre altele, bugetele Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Camerei Deputaţilor, Senatului, ministerelor, SRI, SIE, SPP, STS, Autorităţii Electorale Permanente, SRR, SRTv, agenţiilor guvernamentale. Au fost admise mai multe amendamente dintre cele care fuseseră respinse în Comisiile reunite de buget-finanţe. Printre acestea, s-a numărat un amendament referitoare la suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului. Au fost respinse mai multe amendamente privind îmbunătăţirea infrastructurii spitaliceşti, rutiere sau şcolare, dar şi unul privind „reducerea la un leu a bugetului Academiei Oamenilor de Ştiinţă”. Joi, de la ora 11, va fi dat votul final pe bugetul pe anul viitor.

În plenul Parlamentului, prim-ministrul Nicolae Ciucă declara că bugetul pentru 2022 este unul responsabil, echilibrat şi realist.

„Avem în faţă un buget echilibrat, responsabil şi realist, capabil să răspundă nevoilor imperative de finanţare şi să consolideze economia pe termen mediu şi lung, valorificând resursele financiare oferite de Uniunea Europeană. România are o viziune responsabilă de politici fiscale şi bugetare, o strategie de consolidare fiscală graduală, care să potenţeze şi să menţină creşterea economică la un nivel de peste 4-5% pe orizontul de referinţă, fiind conştientă că trebuie să utilizeze toate pârghiile pentru a pregăti economia în eventualitatea unor şocuri viitoare”, a spus premierul.