150 de ani de la inaugurarea căii ferate București - Galați - Roman și construirea la Reșița a primei locomotive cu abur

Pe 13 septembrie s-au împlinit 150 de ani de la un moment extrem de important în dezvoltarea căilor ferate din România, inaugurarea căii ferate care leagă Bucureștiul de Moldova, prin Brăila și Galați, până la Roman, în aceeași zi fiind inaugurată și clădirea Gării de Nord.

Tot anul 1872, la Reșița era construită prima locomotivă cu abur pentru cale ferată cu ecartament îngust, de 948 mm, după proiectul inginerului britanic John Haswell.

Legătura pe cale ferată a Capitalei cu porturile de la Dunăre și cu Moldova, prioritate pentru dezvoltarea economică a țării

În contextul reformelor de modernizare a țării declanșate de Alexandru Ioan Cuza după Unirea Principatelor, guvernele care au condus țara și-au pus problema dezvoltării căilor ferate care să lege Bucureștiul de Moldova și de vestul țării, pentru asigurarea transportului de mărfuri și de călători care să contribuie la dezvoltarea economică a țării.

O prioritate era dezvoltarea legăturii dintre Capitală și porturile de la Dunăre, Galați și Brăila, care erau două importante centre economice. În acea perioadă, comerţul total al Portului Galaţi era de 67 de milioane de lei, un sfert din cele 244 milioane cât reprezenta comerţul total al ţării. Galațiul deţinea locul al doilea între centrele economice ale ţării, după Bucureşti.

În aceeași perioadă, la Brăila era înființată Bursa specializată în cereale și Portul Brăila devenea principala cale de export a cerealelor și altor produse agricole.

Gara

În același timp, era importantă construirea unei linii de cale ferată care să lege Bucureștiul de nordul Moldovei și proiectul a fost extins la construirea căii ferate până la Roman.

O altă linie de cale ferată urma să fie construită către Craiova și orașele din vestul țării.

Calea ferată București – Galați – Roman a fost inaugurată pe 13 septembrie 1872

În 1868, a fost acordată concesiunea pentru construirea celor două căi ferate, către Moldova și către vest, antreprenorului german Bethel Henry Strousberg. În acelaşi an au şi fost începute lucrările, care au fost realizate în ritm accelerat pentru că, exceptând traversările de cursuri de apă, care necesitau construiea unor poduri metalice, traseul căii ferate Bucureşti – Galaţi străbătea zone de câmpie.

Până în 1870, consorţiul Strousberg a finalizat aproximativ trei sferturi din calea ferată Bucureşti – Galaţi – Roman şi a pus în exploatare acele tronsoane, atunci fiind inaugurat şi transportul de pasageri şi mărfuri pe calea ferată între Galaţi şi Bucureşti.

Însă au apărut unele divergenţe între guvernul român şi consorţiul Strousberg, din cauze pe care le întâlnim şi astăzi printre motivele care întârzie construirea de autostrăzi. Mai precis, lucrările la calea ferată de la Galați la Roman au fost întârziate din cauza costurilor neaşteptat de mari impuse de constructor şi de problemele juridice în expropierea terenurilor.

În 1871, guvernul român i-a retras lui Strousberg dreptul de concesiune pentru construirea şi exploatarea căii ferate, acordând concesiunea societăţii Rumänischen Eisenbahngesellschaft AG, controlată de bancherii Gerson Bleichröder şi Adolph von Hansemann.

La 13 septembrie 1872 a fost inaugurată întreaga linie de cale ferată, pe parcursul Bucureşti – Galaţi – Roman, cu o lungime de 600 km și 39 de stații. Dar cum se întâmplă şi astăzi, pe sectorul Galaţi – Tecuci – Bacău – Roman au mai fost efectuate lucrări până în 1875.

În 1880, a fost înfiinţată Compania Feroviară Română (CFR), care a preluat exploatarea căilor ferate.

Tot pe 13 septembrie 1872 a fost inaugurată și Gara de Nord

Clădirea Gării de Nord a fost construită după planurile Ministerului Lucrărilor Publice. La început, a fost numită „Gara Târgoviştei”, iar în 1888, numele său a devenit „Gara de Nord”.

Clădirea de călători avea parter şi etaj, şi era formată dintr-un pavilion central cu două turnuri care există şi în prezent. Faţada principală era orientată de-a lungul Căii Târgovişte, actuala Calea Griviţei. În perioada 1895-1896, a fost construită o nouă aripă a gării, prevăzută şi cu un „salon regal”, acum restaurat în forma sa originală din perioada domniei Regelui Carol I.

În 1907, Gara de Nord a fost extinsă cu încă două linii, iar în 1928 gara avea şase linii pentru plecări şi patru linii pentru sosiri. Gara a mai fost modernizată şi în perioada 1930-1932, când s-a realizat sistematizarea liniilor, mărindu-se numărul lor de la 10 linii la 16 linii.

Tot în 1872, la Reșița era construită prima locomotivă cu aburi

În România, primele locomotive cu abur, aduse din Austria, au circulat pe calea ferată Oravița – Baziaș, fiind utilizate pentru transportul cărbunelui.

În 1872, la Reșița, a fost construită prima locomotivă cu abur pentru cale ferată cu ecartament îngust, de 948 mm, după proiectul inginerului britanic John Haswell. Denumită „Reșița 2”, aceasta a fost folosită doar pentru transportul în interiorul uzinei.

Începând cu anul 1906, compania Mavag a produs la Reșița 120 de locomotive „Mavag 70”, iar la Reghinul Săsesc alte 12 bucăți ale acestui tip de locomotivă cu aburi.

În perioada Primului Război Mondial și imediat după aceea, autoritatea feroviară română a comandat construirea mai multor serii de locomotive, spre exemplu seria 40.000 sau seria 50.000, încadrate astfel după numărul de parc cu care erau înmatriculate.

Primele locomotive ale seriei 140.100 au aparținut „United States Army Transportation Corps” și au fost utilizate în primul război mondial, fiind aduse în România din Franța.

În 1920 România a mai comandat din Statele Unite un lot de 50 de locomotive, ce au fost utilizate pentru trenurile de marfă. Ultima locomotivă, cu numărul de parc 140.117, a fost retrasă din serviciu în anul 1976.

În 1926, Uzinele Reșița construiesc prima locomotiva din seria 50.100 în România. Prima locomotivă construită la Reșița a fost înmatriculată ca 50.243 și a primit numele „Regele Ferdinand”. Doi ani mai târziu, locomotiva 50.340 părăsea Uzinele Malaxa, purtând numele „Regele Mihai”.

Acest eveniment marchează terminarea comenzilor făcute în străinătate pentru locomotivele din această serie. În 1927, pe porțile Uzinelor „Malaxa” din București, al căror fondator era inginerul Nicolae Malaxa, ieșea prima locomotivă cu abur românească, locomotiva „Malaxa”.

Locomotivele din „seria 151” erau cele mai puternice din România la acea vreme, având o putere de 2.600 CP, fiind privite cu interes la expoziția de la Milano din 1940. La Uzinele „Malaxa” au fost construite aproximativ 1.800 de locomotive cu abur.