Cioloș nu susține demersul de suspendare a președintelui Iohannis

Publicat: 01 nov. 2021, 16:10, de Narcis Popescu, în News , ? cititori
Cioloș nu susține demersul de suspendare a președintelui Iohannis

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, apreciază că suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis nu reprezintă o soluţie la criza actuală. Cioloş a subliniat că în acest moment România are nevoie de un guvern, ”nu de o altă criză” care să se adauge celor existente.

Afirmațiile liderului USR au fost făcute la puțin timp după ce copreşedintele AUR George Simion a anunţat iniţierea procedurilor de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Liderul USR nu a acceptat invitația lansată de Sorin Grindeanu, după ce social-democrat a spus că așteaptă poziționarea lui Dacian Cioloș pentru susținerea suspendării președintelui. În plus, USR nu va vota Guvernul Ciucă, a declarat Dacian Cioloş, precizând că, dacă nu se doreşte refacerea coaliţiei, partidul său nu se teme de alegeri anticipate.

Politica nu e făcută să facă orgoliile unor oameni. Cîţu sper că a înţeles că a picat. Şi acum se încearcă formarea unui guvern care să-şi asume responsabilitatea. Asta e opţiunea USR, pentru asta am fost votaţi, să venim cu soluţii, dar avem nevoie de parteneri care să îşi asume. Domnul Ciucă a fost desemnat premier. Mă aşteptam să caute cu adevărat majoritate în Parlament. Nu înţeleg care a fost logica”, a declarat Dacian Cioloș.

AUR strânge semnături pentru suspendarea lui Iohannis

Așa cum a prezentat Puterea.ro, AUR a început strângerea de semnături pentru suspendarea președintelui. 

Am început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor, ne-au promis mai mulţi parlamentari de la mai multe partide că vor semna această procedură de suspendare„, a declarat Simion, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că marţi, la audierile miniştrilor propuşi în Guvernul condus de Nicolae Ciucă, AUR va începe să strângă semnături de la parlamentari.

Mâine, la audierile miniştrilor, care oricum sunt degeaba şi sunt un simulacru, ca toate aceste consultări, noi o să începem să luăm semnătură cu semnătură de la parlamentari. Avem nevoie de 156 de parlamentari să semneze aceste tabele de demitere din funcţie a preşedintelui – o treime din Parlament şi 234 de parlamentari care să voteze„, a afirmat Simion.