Poliția Română, despre scandalul dintre Diana Șoșoacă și jurnaliștii italieni: Acuzațiile erau nefondate

Publicat: 16 dec. 2021, 11:45, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Poliția Română, despre scandalul dintre Diana Șoșoacă și jurnaliștii italieni: Acuzațiile erau nefondate
politia română

Poliția română a reacționat în cazul scandalului dintre Diana Șoșoacă și jurnaliștii de la televiziunea italiană RAI Uno.

Diana Șoșoacă făcuse plângere acuzând jurnaliștii italieni că aveau asupra lor substanțe interzise pe care ar fi vrut să le pună în biroul ei. La rândul lor, jurnaliștii italieni au reclamat faptul că au fost percheziționați de oamenii legii care căutau droguri. Purtătorul de cuvânt al Poliției Române spune că nu a fost vorba de așa ceva.

 „Poliţiştii aveau obligaţia şi au efectuat un control corporal sumar, precum şi al bagajelor, în urma căruia nu au fost identificate bunurile sesizate ca fiind sustrase şi nici substanţe interzise, aşadar acuzaţiile erau nefondate. Aceștia au comunicat că nu doresc să mai participe la nicio activitate, nici să fie audiați, nici să depună plângere și nici să mai comunice cu polițiștii, până când la sediul secției nu se prezintă un reprezentant al consulatului Italiei la București”, a declarat Georgian Drăgan.

Audierea jurnaliştilor italieni s-a desfăşurat în prezenţa unui traducător autorizat şi a durat aproximativ două ore.

Jurnaliștii italieni de la Rai Uno au venit la sfârșitul săptămânii trecute în locuința senatoarei Diana Șoșoacă, pentru un interviu legat de evoluția pandemiei în România și măsurile impuse de autorități. Din cauza unor neînțelegeri, senatoarea i-ar fi poftit afară și de aici întreg tărăboiul.

 „I s-a permis filmarea, a venit înspre mine, m-a lovit, urla ca din gură de şarpe atacându-mă. Am solicitat poliţiei să o dea afară, poliţia a refuzat. Am formulat plângere penală împotriva jurnalistei RAI Uno, pentru ultraj, pentru violarea spaţiului în care îmi desfăşor activitatea, pentru ameninţare, pentru lovire, iar acum suntem ameninţaţi cu închisoarea pentru că ne-am permis să ne apărăm în legitimă apărare.”

În timpul scandalului Silvestru Șoșoacă ar fi agresat un polițist, faptă pentru care a fost acuzat de ultraj şi plasat sub control judiciar.