Investigația a început în anul 2018.Consiliul Concurenţei a sancţionat, astfel, cinci companii farmaceutice, furnizoare de imunoglobuline şi alte medicamente derivate din plasma umană, precum şi asociaţia reprezentativă a sectorului producătorilor de terapii cu proteine plasmatice – PPTA (Belgia) cu amenzi în valoare totală de 353,4 milioane de lei (aproximativ 71 milioane euro), se arată într-un comunicat al autorității.
Companiile urmăreau să îşi creeze un avantaj comercial, respectiv ameliorarea marjelor de profit.
Lipsa accesului la imunoglobuline, ca medicamente esenţiale destinate tratamentului unor multiple afecţiuni grave, a pus în pericol viaţa pacienţilor şi a determinat autorităţile să adopte măsuri de criză pentru a asigura medicamentele necesare pacienţilor, prin declanşarea Mecanismului European de protecţie civilă, ceea ce indică, implicit, amploarea gravităţii situaţiei generate pe piaţa naţională. Este cunoscută criza imunoglobulinelor din perioada 2017-2018, când foarte mulți pacienți au murit din cauza lipsei tratamentului vital.
Companiile sancţionate sunt: Baxalta Gmbh, Elveţia – 109 milioane lei; CSL Behring Gmbh, Germania – 76,8 milioane lei; Biotest AG, Germania – 25,5 milioane lei; Kedrion Spa, Italia -16,1 milioane lei; Octapharma AG, Elveţia – 125,1 milioane lei; PPTA, Belgia: 375.521 lei, informează comunicatul.
PPTA a facilitat aceste practici anticoncurenţiale şi a contribuit prin propriile acţiuni la atingerea obiectivului comun, depăşind, prin aceasta, sfera activităţilor specifice la nivelul unei asociaţii cu scopul de a influenţa procesul legislativ, susține sursa citată.
Decizia Autorităţii de Concurenţă, care va fi publicată în formă neconfidenţială pe pagina web a instituţiei, poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.