Cei mai bogaţi oligarhi ruşi au pierdut 32 de miliarde de dolari în ultimele zile

Publicat: 23 feb. 2022, 16:31, de Puterea.ro, în ECONOMIE , ? cititori
Cei mai bogaţi oligarhi ruşi au pierdut 32 de miliarde de dolari în ultimele zile

Averile combinate ale celor mai bogaţi oameni din Rusia au scăzut cu 32 de miliarde de dolari în acest an, iar escaladarea conflictului din Ucraina ar urma să conducă la o diminuare şi mai importantă a averilor.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a declanşat marţi o serie de sancţiuni care vizează vânzarea de obligaţiuni suverane ruseşti peste hotare precum şi elitele Rusiei, anunţând de asemenea că va trimite un număr suplimentar de militari americani în ţările baltice.

Gennady Timchenko a pierdut cel mai mult

Gennady Timchenko este în fruntea listei miliardarilor ruşi ale căror averi au scăzut, în condiţiile în care aproape o treime din averea sa a dispărut în acest an, potrivit Bloomberg Billionaires Index, o listă a celor mai bogaţi 500 de oameni de pe planetă. În vârstă de 69 de ani, Timchenko, fiul unui ofiţer sovietic care a devenit prieten cu Vladimir Putin în anii 1990, are acum o avere de aproximativ 16 miliarde de dolari, iar o mare parte din această avere provine de pe urma unei participaţii la producătorul rus de gaze naturale Novatek, transmite Bloomberg.

Leonid Mikhelson are o avere cu 6,2 miliarde de dolari mai mică

Un alt acţionar important de la Novatek, Leonid Mikhelson, a suferit şi el o diminuare a averii cu 6,2 miliarde de dolari în acest an, în timp ce averea preşedintelui grupului petrolier Lukoil, Vagit Alekperov, a scăzut cu aproximativ 3,5 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă, în condiţiile în care acţiunile Lukoil au scăzut cu aproape 17%.

Cei mai bogați 23 de ruși au o avere de 343 miliarde de euro

Potrivit Bloomberg Billionaires Index, în prezent cei 23 de miliardari ruşi au o avere combinată de 343 miliarde de dolari, în scădere faţă de 375 miliarde de dolari la finele anului trecut.

Pieţele financiare au înregistrat noi scăderi în ultimele zile după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat luni seara armatei ruse „să menţină pacea” în teritoriile separatiste pro-ruse din Ucraina cărora le-a recunoscut independenţa. În replică, Germania a suspendat procesul de autorizare a gazoductului Nord Stream 2 iar Marea Britanie a impus sancţiuni asupra a cinci din băncile ruseşti şi trei din cei mai bogaţi oameni de afaceri din Rusia, inclusiv asupra lui Gennady Timchenko.

Alături de Timchenko, pe lista persoanelor vizate de sancţiunile britanice se află Boris Rotenberg, 65 de ani, şi nepotul său Igor, 48 de ani, ale căror familii şi-au construit averea via firma Stroygazmontazh, specializată în construcţia de gazoducute. Tată lui Igor, Arkady Rotenberg, este unul dintre foştii parteneri de antrenament la judo ai lui Putin. În 2015 atât Arkady Rotenberg cât şi Boris Rotenberg şi Gennady Timchenko au fost vizaţi de sancţiunile americane impuse după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia.

Roman Abramovici a pierdut 800 de milioane de dolari într-o singură zi

Miliardarul rus Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea Londra, a pierdut, săptămâna trecută,  650 de milioane de lire sterline (776 milioane de euro) într-o singură zi, din cauza conflictului dintre Rusia și Ucraina.

Abramovici controlează compania rusească Evraz, a cărei activitate de bază este extracția de fier și cărbune. Acțiunile companiei au scăzut drastic, cu aproximativ 35%, luni, pe bursa London Stock Exchange, ca urmare a creșterii tensiunilor între Rusia și Ucraina. Astfel, patronul de la Chelsea a pierdut nu mai puțin de 650 de milioane de lire sterline, echivalentul a 776 de milioane de euro, într-o singură zi, informează publicația This is Money.