Senatorul rus Konstantin Kosaciov, preşedintele Comitetului pentru afaceri externe din camera superioară a Parlamentului Rusiei, a declarat că Biden a făcut cu o „regularitate înspăimântătoare” afirmaţii care sunt mare grave decât crimele. Au existat timpuri când cuvântul unui preşedinte al SUA avea greutate, însă acele timpuri au trecut, a adăugat Kosaciov.
În timpul discursului său înflăcărat susţinut sâmbătă seara în faţa unei mulţimi de oameni la Varşovia, Biden a spus: ”Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere”.
Această declaraţie a fost interpretată ca o schimbare majoră în politica externă a SUA, prin care Biden pare să fi sugerat că o schimbare de regim ar fi necesară în Rusia.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a ripostat rapid, afirmând că „nu este treabă lui Biden să decidă aceasta”. „Preşedintele Rusiei este ales de ruşi”, a spus Peskov.
În condiţiile în care afirmaţia lui Biden a făcut înconjurul lumii, Casa Albă a ţinut să precizeze că preşedintele SUA „nu a cerut o ‘schimbare de regim” în Rusia. ”Ceea ce a vrut să spună preşedintele este că Putin nu poate fi autorizat să exercite o putere asupra vecinilor săi sau asupra regiunii. Nu vorbea despre puterea lui Putin în Rusia, nici despre o schimbare de regim”, a spus un oficial al Casei Albe.
Acest lucru a fost reiterat duminică de şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, care a spus în timpul vizitei sale de lucru în Israel că SUA „nu au o strategie de schimbare a regimului în Rusia sau în orice altă parte”.
În acelaşi discurs, Biden l-a calificat pe Putin drept „călău”, „criminal de război” şi „dictator sângeros”.
Preşedintele camerei inferioare a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin, l-a acuzat pe preşedintele american de „declaraţii nediplomatice” şi de „isterie”.
„Biden este slab, bolnav şi nefericit”, a comentat Volodin pe Telegram. „Cetăţenilor americani ar trebui să le fie ruşine cu preşedintele lor. Este posibil ca el să fie bolnav. Ar fi bine dacă Biden şi-ar face un control medical”, a adăugat el.
Pe de altă parte, potrivit lui Volodin, Vladimir Putin merită respect pentru atitudinea sa „reţinută”.
Moscova a atenţionat recent că relaţiile diplomatice cu SUA sunt pe punctul de a fi complet compromise din cauza escaladării tensiunilor asupra invaziei ruse în Ucraina.