Din păcate: Pe ce loc se află România în lume, la cutremure

Publicat: 06 mai 2022, 10:30, de Eliza Popa, în News , ? cititori
Din păcate: Pe ce loc se află România în lume, la cutremure

România se află printre primele 10 ţări din lume în ceea ce priveşte expunerea la risc seismic. Noul program naţional de reducere a acestuia aprobat de Guvern este „extrem de important”, beneficiind de o finanţare nerambursabilă din bugetul de stat şi de un mecanism mult simplificat, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Potrivit acestuia, proiectul va ajunge cel mai probabil săptămâna viitoare în Parlament şi a fost susţinut de toate partidele din coaliţia de guvernare.

„Guvernul a aprobat proiectul de lege privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic, care instituie un program complet nou, cu o filozofie total diferită faţă de cea actuală. Un program naţional de consolidare de risc seismic. Personal, îl consider cel mai important program de investiţii lansat şi cel mai important proiect de act normativ pe care l-am promovat cu privire la un program de investiţii din mandatul meu de ministru al Dezvoltării, pentru că el vine să abordeze problematica riscului seismic.

România este, din păcate, între primele 10 ţări din lume în ceea ce priveşte expunerea la risc seismic ca suprafaţă. Două treimi din suprafaţa României sunt expuse la risc seismic de gradul I şi gradul II”, a declarat Cseke Attila, într-o conferinţă de presă.

O schimbare radicală de abordare a statului român

El a menţionat că programul naţional de reducere a riscului seismic include nu doar clădirile de locuinţe, ci şi pe cele publice, precum şi clădirile potenţial producătoare de pagube.

Foarte important, ceea ce este o schimbare radicală de abordare a statului român este o finanţare nerambursabilă din bugetul de stat, faţă de prevederile actualei reglementări care evident sunt perimate. În ultimii 7 ani nu s-au alocat fonduri semnificative pentru că nu s-au putut aloca pe procedurile birocratice şi depăşite din programul actual”, a completat Cseke Attila.