Studiu: Două antivirale analizate ca posibil tratament al variolei maimuței

Publicat: 29 mai 2022, 20:30, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Studiu: Două antivirale analizate ca posibil tratament al variolei maimuței

Au fost studiate două antivirale existente – tecovirimat și brincidofovir –  în încercarea de a trata variola maimuței, transmite The Jerusalem Post.

Studiul, publicat în The Lancet Infectious Diseases, a examinat răspunsul câtorva pacienți la medicamentele antivirale tecovirimat și brincidofovir.

De la început trebuie precizat că nu există tratamente speciale pentru variola maimuței. Cele două antivirale au fost aprobate în SUA în tratamentul variolei. Ele au dovedit un grad considerabil de eficacitate în tratarea variolei maimuțelor la animale. În ceea ce privește eficacitatea lor în cazul oamenilor sunt necesare noi studii.

În studiul la care face referire The Jerusalem Post trei pacienți au primit brincidofovir. În timpul tratamentului, ei au dezvoltat tulburări ale enzimelor hepatice (efect secundar al medicamentului), ceea ce a influențat tratamentul în sine.

O pacientă a primit tecovirimat. Starea acesteia s-a îmbunătățit, spitalizarea s-a scurtat și nu s-au înregistrat efecte secundare.

Totuși, trebuie subliniat că medicamentul a fost testat pe o singură pacientă.

Ceea ce înseamnă că sunt necesare studii suplimentare pe eșantioane semnificative pentru a se ajunge la concluzia că tecovirimat poate fi un posibil tratament în variola maimuței.

În privința brincidofovirul, este posibil ca rezultatele să fie diferite dacă tratamentul ar fi început la debutul bolii sau dacă schema de dozare va fi modificată. Pentru că, totuși, acest medicament a dat rezultate bune în tratamentul animalelor.