Un premier crede că se pot economisi bani la aerul condiționat, dacă bărbații nu mai poartă cravată

Publicat: 02 aug. 2022, 08:44, de Nina Marcu, în Internațional , ? cititori
Un premier crede că se pot economisi bani la aerul condiționat, dacă bărbații nu mai poartă cravată

Premierul spaniol Pedro Sanchez este foarte preocupat de încălzirea globală, dar și de economisirea, printre altele, de curent electric.

În acest sens, la o conferință de presă, Sanchez le-a spus reporterilor: „Aș dori să observați că nu port cravată. Nu e o alegere casual, ci una care vizează promovarea vestimentației mai lejere, menite să ne ajute să economisim bani la aer condiționat. Le-am cerut miniștrilor, tuturor bugetarilor și aș dori, de asemenea, să solicit sectorului privat, dacă nu a făcut-o deja, să nu poarte cravată atunci când nu este nevoie”, a spus premierul.

De asemenea, ca parte a planului de eficiență energetică pe care guvernul iberic îl va implementa zilele acestea, este și propunerea ca aerul condiționat să nu fie calibrat la o temperatură sub 27 de grade, în timp ce încălzirea maximă să ajungă la 19 grade în mijloacele de transport, la locurile de muncă și în magazine.

Cei de la Ministerul Sănătății din Italia sunt de acord cu Sanchez și spun că îndepărtarea cravatei în perioadele caniculare scade temperatura corpului cu 2-3 grade și, prin urmare, este un gest simplu, dar cu un impact semnificativ asupra mediului.