Black Friday în România începe 13 noiembrie la eMag, cu două săptămâni mai devreme decât în Statele Unite ale Americii. Asta nu înseamnă că înainte sau după această dată magazinele din România nu au reduceri, ba dimpotrivă. Majoritatea magazinelor online dar și cele fizice fură de cele mai multe ori startul reducerilor, așa că este foarte posibil să te bucuri de prețuri reduse la produsele favorite toată luna noiembrie. Spre exemplu, la platforma de fashion online Fashion Days Black Friday a început pe 11 noiembrie.
La Black Friday 2020 participă 118 magazine, iar lista cu acestea poate fi consultată online, sau te poși inspira din topul magazinelor online întocmit de PUTEREA. Asta ne pune în dificultate pentru că avem o varietate poate prea mare de magazine din care putem să alegem. Pentru a-ți fi mai ușor încearcă să îți faci o listă de magazine favorite de la care eventual ai mai achiziționat produse în trecut. Este chiar posibil să te bucuri de anumite beneficii speciale pentru clienții fideli.
Asigură-te că în perioada reducerilor ești logat la un cont activ la magazinul tău online preferat. Aplicația îți va semnala că se apropie perioada reducerilor și că produsele tale favorite sunt acum la prețuri mai mici. Nu-ți rămâne decât să intri pe magazinele tale preferate, să-ți faci câte un cont și să aștepți marile reduceri.
Și la propriu dar și la figurat, ține-ți cumpărăturile în coș sau în lista de favorite pentru a avea avantaj în fața altor clienți. Alegeți produsele favorite înainte de reduceri și adaugă-le în coș sau în lista de favorite. În felul acesta vei avea acces la produsele pe care le vrei mai rapid decât alți cumpărători. Nu uita că cele mai vândute și dorite produse sunt cele care au și cele mai mari reduceri.