Caracatița uriașă a afacerilor regizate la CNAIR de fostul director Florea Dascălu și denunțătorul său Marius Cosma. EXCLUSIV

Publicat: 15 feb. 2023, 07:45, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
Caracatița uriașă a afacerilor regizate la CNAIR de fostul director Florea Dascălu și denunțătorul său Marius Cosma. EXCLUSIV
Marius Cosma (Foto: Aradon)

Fostul director al Direcţiei de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul CNAIR, Florea Dascălu, și denunțătorul său, afaceristul arădean Marius-Iosif Cosma, au țesut o uriașă caracatiță de afaceri în toată țara prin care s-au drenat zeci de milioane de euro.

CNAIR sub controlul asocierii anticoncurențiale de la Ineu a denunțătorului Marius Cosma

Afaceristul arădean Marius-Iosif Cosma a creat un sistem incredibil de adjudecare a licitațiilor organizate de CNAIR și unitățile subordonate pentru lucrări de deszăpezire și de estetică ușoară a drumurilor și autostrăzilor. Astfel, prin intermediul a trei firme controlate de familia sa, acesta și-a adjudecat o mulțime de contracte la unitățile subordonate CNAIR din țară – DRDP Brașov, DRDP Constanța, DRDP Timișoara și DRDP București.

Practic, firmele controlate de Cosma mergeau la licitații în asociere și, unde una pierdea, cealaltă câștiga. Această morișcă înșelătoare de ofertare în paralel a mers ani de zile și încă mai merge și, astfel, au fost eliminați cam toți concurenții care au participat la licitații cu firmele controlate de afaceristul Marius Cosma.

Prima asociere Trecon Logistic și Tradeco Holding este fapt o asociere a familiei Cosma. Tradeco Holding are ca unic acționar și totodată administrator pe Marius-Iosif Cosma, iar Trecon Logistic are ca acționar unic și administator pe Cristina-Mihaela Cosma, nimeni alta decât soția lui Marius-Iosif Cosma. Ambele firme au același sediu social – Calea Aradului, nr. 15, Ineu, județul Arad.

Însă, mare șmecherie reiese din cea de a doua asociere, unde apare firma Data Capture SRL. Această firmă are ca acționar unic și administrator pe Sorina Paula Igna și atenție, sediul social este… pe Calea Aradului, nr.15, Ineu, județul Arad. Adică, la aceeași adresă cu cele două firme ale familiei Cosma.

Mai mult, firma Data Capture este o societate înființată de Marius-Iosif Cosma, care, ulterior, a fost cedată Sorinei Igna. Practic, Marius-Iosif Cosma, denunțătorul lui Florea Dascălu, cu ajutorul acestuia a reuși să-și adjudece prin intermediul celor două asocieri de firme controlate de afaceristului arădean o mulțime de contracte la patru unități subordonate CNAIR.

CNAIR va pompa în conturile denunțătorului Marius Cosma vreo 33.000.000 de euro

Potrivit informațiilor furnizate către PUTEREA de către CNAIR, în conturile firmelor controlate de afaceristul Marius Cosma au intrat din 2020 și până astăzi pentru lucrări de dezăpezire și de întreținere de vară a drumurilor naționale și autostrăzilor circa 25.000.000 de euro, urmând să mai încaseze vreo 8.000.000 de euro, adică vreo 33.000.000 de euro (vezi documentul în facsimil).

Cele mai multe licitații au fost adjudecate pe raza DRDP Timișoara de firma Tradeco Holding sau de această societate în asociere cu Data Capture.

22.000.000 de euro – „abonamentul” firmelor lui Cosma de la DRDP Timișoara

 În 2020, Tradeco Holding a beneficiat de 12 contracte de întreținere drumuri și estetică ușoară de vară în valoare totală de 9.793.229 de lei, ceea ce a reprezentat circa 2.000.000 de euro. Dar, pe 27 noiembrie 2020, DRDP Timișoara încheie, pentru o perioadă de patru ani, cu Tradeco Holding un acord-cadru având ca obiect „Întreținere curentă pe timp de iarnă D.R.D.P. Timișoara – Lot 8 A1 Remetea Mare – Nădlac” în valoare de 30.933.737, 97 de lei.  

Ulterior, tot firma Tradeco Holding încheie un alt acord cadru pe patru ani cu DRDP Brașov pentru „servicii de întreținere curentă pe timp de iarnă a drumurilor nationale din administrarea D.R.D.P. Timisoara – Lot 3 SDN Deva” în sumă de 31,198,231.44 de lei. Practic, din 2020 până în 2024, în conturile acestei firme controlate de afaceristul Marius Cosma vor intra 62.131.969 de lei, adică circa 13.000.000 de euro. 

Dar, anul următor, mai exact pe 8 decembrie 2021, Asocierea Data Capture și Tradeco Holding încheie cu DRDP Timișoara cu acord cadru pentru patru ani având ca obiect ”întreținere curentă pe timp de iarnă pe raza de activitate a D.R.D.P. Timișoara:  Lot 4 – S.D.N. Caransebeș pentru districtele Valea Cernei, Mehadia, Berzasca, Moldova Nouă, Oravița și Bozovici”.

Valoarea acestui acord cadru de dezăpezire este de 34.391.305,57 de lei, adică circa 7.200.000 de euro. Astfel, prin aceste trei acorduri cadru plus lucările din 2020, în conturile afaceristului Marius Cosma vor ajunge peste 22.000.000 de euro.

DRDP Cluj va direcționa 7.000.000 de euro către denunțătorul lui Florea Dascălu

O altă unitatea subordonată CNAIR unde denunțătorul Marius Cosma a avut acces lejer este DRDP Cluj. Astfel, din 2020 și până la finele anului trecut, firma Tradeco Holding a beneficiat de la DRDP Cluj de vreo 37 de contracte în valoare totală de circa 6.000.000 de euro.

Dar, pe 31 ianuarie 2023, firma Tradeco Holding mai beneficiază de la DRDP Cluj de un contract în valoare de 3.690.036 de lei, adică vreo 750.000 de euro, pentru ”Servicii de întreținere curenta pe timp de iarna AN I-1V – SDN Oradea”. Practic, de la DRDP Cluj vor ajunge în conturile denunțătorului Marius Cosma aproape 7.000.000 de euro.

Doar 2.400.000 de euro de la DRDP București pentru denunțătorul Marius Cosma

Tot prin intermediul firmei Tradeco Holding, denunțătorul lui Florea Dascălu, afaceristul Marius Cosma, a beneficiat în 2021 și 2022 de la DRDP București de șase contracte de întreținere pe timp de iarnă în valoare totală de 11.535.968 de lei, adică circa 2.400.000 de euro. Cei mai mulți bani au ajuns anul trecut în conturile lui Cosma-8.752.862 de lei, prin intermediul a cinci contracte.  

Florea Dascalu

Și de la DRDP Constanța, denunțătorul Cosma a „ciupit” 1.500.000 de euro și mai vrea…

Între 2020 și 2022, firma denunțătorului Marius Cosma, Tradeco Holding a beneficiat de 20 de contracte de întreținere curentă pe timp de vară  de la DRDP Constanța. De pe urma acestor 20 de contracte în conturile denunțătorului lui Florea Dascălu au intrat 7.229.023 de lei, adică circa 1.500.000 de euro. De asemenea, cealalte firme ale denunțătorului Marius Dascălu, Data Capture și Trecon Logistic, sunt în procedură de adjudecare a trei licitații la DRDP Constanța.

Al patrulea tentacul al caracatiței Cosma

Numai că, spre știința conducerii CNAIR și a unităților subordonate, afaceristul Marius Cosma mai merge la licitații și cu o altă firmă decât cele trei menționate mai sus. Este vorba de societatea Invest Trust SRL cu sediul social tot la Ineu-Arad, dar pe strada Avram Iancu, nr. 152, unde Marius-Iosif Cosma este unic acționar și administrator.

Așadar, caracatița denunțătorului lui Florea Dascălu care este abonată la contractele cu CNAIR și unitățile subordonate are patru tentacule, adică patru firme: Tradeco Holding, Data Capture, Trecon Logistic și Invest Trust.    

Cine este Marius-Iosif Cosma

Recent PUTEREA a semnalat faptul că denunțătorul lui Florea Dascălu a reușit să aibă un monopol de adjudecare a licitațiilor pe anumite unități subordonate CNAIR, fapt ce i-a permis să încaseze zeci de milioane de euro (https://www.puterea.ro/denuntatorul-cosma-vrea-monopol-pe-contractele-de-estetica-ale-cnair/). Marius-Iosif Cosma este un controversat om de afaceri din Ineu Arad care a devenit ”vedetă” după ce l-a denunțat pe pe Florea Dascălu, directorul Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul CNAIR.

Procurorii DNA Timișoara au precizat că Dascălu ar fi primit mită în valoare de 37.000 de lei de la administratorul unei firme, iar presa bihoreană l-a indicat pe Marius Iosif, pentru a-l ajuta să câștige lucrări de amenajare a drumurilor și de deszăpezire. Pe 24 octombrie 2022, directorul Florea Dascălu a fost prins în flagrant delict în momentul în care primea ultima tranșă de 10.000 de lei și bunuri de 5.000 de lei.

De asemenea, denunțătorul lui Florea Dascălu și patronul Tredeco Holding, este trimis în judecată și într-un dosar de înșelăciune, în care este acuzat că a înșelat o firmă subcontractoare cu bilete la ordin false, scrie Clujust.ro. Recent, PUTEREA a semnalat faptul că una dintre firmele lui Marius Iosif Cosma-Tradeco Holding, a fost percheziționată de poliție pentru adjudecarea unei licitații de dezăpezire, în valoare de peste 30 de milioane de lei, cu acte falsificate.