Adriana Bahmuțeanu s-a cununat religios într-o mănăstire din Ucraina: „În ciuda prigoanei asupra preoților…”

Publicat: 24 apr. 2023, 18:30, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Adriana Bahmuțeanu s-a cununat religios într-o mănăstire din Ucraina:

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au decis să se cunune religios într-o mănăstire din Ucraina și a explicat, pe Facebook, de ce a luat această hotărâre. Fosta soție a lui Silviu Prigoană spune că a fost un vis împlinit pentru ea și este fericită cu alegerea pe care a avut-o.

Cununia religioasă a avut loc la Mănăstirea Bănceni din Cernăuți, Ucraina. După ce au anulat nunta, cei doi au decis mai primească încă o dată binecuvântarea unui preot. Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au mai logodit în biserică în urmă cu câteva luni.

„Ce-a unit Dumnezeu omul să nu despartă!
Suntem fericiți și bucuroși că ne-am îndeplinit visul de a ne cununa religios la o mănăstire istorică, acolo unde să fim doar noi și Dumnezeu și să primim binecuvântarea divină pentru căsătoria noastră!
Am ales Mănăstirea Bănceni din Ținutul Hertei, Bucovina de Nord, pământ românesc, acolo unde, în ciuda prigoanei asupra preoților și a credincioșilor, divinul, ortodoxia românească și credință sunt vii în sufletele oamenilor!”
, a scris Adriana Bahmuțeanu pe Facebook.

Și a continuat: „Ne dorim ca tradiția să meargă mai departe și să nu fim ultimul cuplu cununat în limba română, fiindcă oficierea slujbelor religioase în românește este amenințată cu distrugerea în Ucraina. Din motive geopolitice, în curând preoților ortodocși nu li se va mai permite să susțină slujbele în limba română, ci doar în ucraineană.

Acesta fiind motivul pentru care preoții, călugării și fețele bisericești au fost persecutați și amenințați în ultima perioadă.
Să sperăm că le vine mintea la cap conducătorilor lumii și că Biserica Ortodoxă Română nu-i va lăsa de izbeliște pe credincioșii români din Bucovina istorică și-i va lua sub oblăduirea ei!”.

Adriana Bahmuțeanu a explicat că nu a reușit să facă nunta mult așteptată, însă evenimentul va fi la un moment dat:

„Vrem să le mulțumim prietenilor noștri din toată țara, cei care așteaptă o nuntă mare și cu fast, pe care nu am reușit până acum să o organizăm așa cum se cuvine, capitol la care lucrăm în continuare, dar n-au intrat zilele în sac! Am dorit în primul rând ca Dumnezeu să binecuvânteze legătura noastră și să nu trăim ca păgânii, în păcat! De petreceri și cumetrii avem toată viață timp să ne ocupăm!”