Klaus Iohannis, despre dosarul „tabla lui Alexe”: Persoanele urmărite penal n-au ce căuta în funcții publice

Publicat: 12 ian. 2021, 19:28, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Klaus Iohannis, despre dosarul „tabla lui Alexe”: Persoanele urmărite penal n-au ce căuta în funcții publice
Inquam photos/ Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis este de părere că persoanele urmărite nu au ce căuta în funcții publice. Șeful statului a fost întrebat în cadrul primei conferințe de presă din acest an dacă consideră că PNL ar trebui să-i retragă lui Costel Alexe sprijinul politic.

„Sincer, eu cred că această discuție trebuia să aibă loc de mult și să fie mai scurtă, am mai spus că persoanele urmărite penal sau penalii, așa cum i-am numit, n-au ce cauta în funcții publice. Nu știu dacă PNL trebuia să discute, dar dacă Alexe va fi cercetat penal, m-aș aștepta să se autosuspende din funcții până când se clarifică aceste aspecte”, a precizat Klaus Iohannis.

Fostul ministru al Mediului Costel Alexe este cercetat de DNA pentru că ar fi primit o mită ce a constat în 22 de tone de tablă. Șpaga ar fi fost livrată la firma administrată de soția acestuia.