Războiul neștiut: Oamenii trimiși ÎN LAGĂRE au plătit bilet de tren!

Publicat: 05 aug. 2020, 15:26, de Eliza Popa, în POLITICĂ , ? cititori
Războiul neștiut: Oamenii trimiși ÎN LAGĂRE au plătit bilet de tren!

Conform unei anchete a televiziunii olandeze NOS, citând documente din Arhivele Naționale ale SUA, de pe urma transportului evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Căile Ferate Olandeze au adunat 409.000 de Guldeni, echivalentul a peste 2,5 milioane de euro.

Căile Ferate din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial s-au îmbogățit de pe urma evreilor după o rețetă care nici nu poate fi calificată în vreun fel. Respectiv, evreii au fost obligați să plătească biletul pentru trenurile care îi duceau în lagărele de concentrare, unde cei mai mulți urmau să își piardă viața. Peste 100.000 de evrei au fost deportați din Olanda. Pentru deplasarea lor cu trenul, compania națională a căilor ferate de la acea vreme le solicita patru Pfennigi pentru fiecare kilometru.

Un bilet spre moarte

Chiar și la 75 de ani de la acele evenimente, o călătorie cu trenul trezește amintiri din vremuri întunecate pentru Salo Muller. Bărbatul născut la 29 februarie 1936  își amintește cu lux de amănunte începutul călătoriei părinților la Auschwitz. Era 1941, avea 5 ani, dar mărturisește că are coșmaruri și astăzi. “I-au îngrămădit 60-70 de persoane în vagoane de animale. Au lăsat doar o găleată pentru nevoile fiziologice. Mulți s-au sufocat. Evreii au fost obligați să își cumpere bilet de tren, în olandeză. Un bilet spre moarte”, susține Muller, pentru Die Welt.

În arhive se află documente care atestă faptul că după fiecare transport, căile ferate olandeze trimiteau câte o factură autorităților germane. Olandezii erau responsabili doar de transportul evreilor până la granița cu Germania. Apoi, aceștia erau preluați de trenurile companiei de stat din Germania. Dintre cei 102.000 de evrei deportați, mai puțin de 6.000 au supraviețuit.

Nivelul neștiut al colaborării dintre autoritățile olandeze și cele germane

Fiindcă s-a putut dovedi că actuala companie națională a căilor ferate din Olanda este continuatoarea companiei din perioada războiului, conducerea companiei și-a cerut scuze public, însă a refuzat inițial orice fel de despăgubiri. Această anchetă a scos la iveală nivelul neștiut de strâns al colaborării dintre autoritățile olandeze și cele germane. Istoricul Michael North atrage atenția că în nicio țară din Vest, rata de exterminare a evreilor nu a fost atât de mare ca în Olanda, peste 75%. Cooperarea poliției olandeze este indubitabilă, susține expertul. Istoricul a remarcat că autoritățile olandeze au ales să se alieze cu germanii în ciuda pierderilor din coloniile din Asia, o rezistență precum cea din Franța fiind inimaginabilă în Olanda.

Salo Muller este hotărât să lupte împotriva acestei nedreptăți. “Căile Ferate Germane au obținut sute de milioane de mărci de pe urma evreilor. Această nedreptate nu a fost niciodată reparată”, a avertizat Muller. El cere despăgubiri de la statul german în numele tuturor evreilor din Olanda. Astfel de solicitări au de obicei șanse reduse de izbândă, însă Muller se bucură de un statut aparte în Olanda, el fiind ani de zile fizioterapeutul clubului Ajax Amsterdam, chiar și în epoca de aur a lui Johann Crujff.

Cazul este incontestabil, însă la nivel legal este foarte complicat

Germanii cereau 4 Pfennigi pe un bilet de tren, 2 de persoană și 2 de kilometri, dar ofereau cinic bilete la jumătate de preț pentru copii. Sumele erau plătite fie cu bani, fie cu obiecte de valoare. “Compania Căilor Ferate a Reichului German a fost o componentă vitală a mașinăriei de exterminare”, a subliniat avocatul lui Muller, Axel Hagedorn.

Acesta a depus solicitarea de despăgubire și la adresa cancelarului german Angela Merkel. “Rețeaua feroviară este folosită și astăzi”, adaugă el. Jurnaliștii de la Die Welt atrag atenția că din punct de vedere istoric, cazul este incontestabil, însă la nivel legal este foarte complicat. Chestionați de jurnaliștii de la CNN, reprezentanții Deutsche Bahn au subliniat că, deși nu sunt continuarea companiei din perioada războiului, “sunt conștienți de responsabilitatea istorică pe care o poartă”.