Ce mai înseamnă ideologia în România de azi? Votăm idei sau doar tabere?

România nu pare să fi rămas fără ideologie. Mai degrabă, ideologia s-a spart în bucăți, iar alegătorii își construiesc opțiunea din fragmente care nu mai respectă aproape deloc vechea axă stânga–dreapta.

Un om poate cere pensii mai mari și intervenție masivă a statului în economie, dar poate fi conservator radical în chestiuni sociale.

Altul poate susține piața liberă, dar cere protecționism pentru „capitalul românesc”.

Un al treilea poate fi foarte pro-european, foarte anti-PSD și complet indiferent la discuția clasică despre fiscalitate.

Rezultatul este o politică în care identitatea, frustrarea și adversarul pot conta mai mult decât doctrina.

Iar datele arată că fenomenul nu este deloc marginal.

Jumătate din România nu se mai consideră nici de stânga, nici de dreapta

Un sondaj INSCOP din 2024 oferea probabil una dintre cele mai spectaculoase radiografii ale fenomenului:

numai 13,4% dintre respondenți se declarau mai degrabă de stânga și 19,1% mai degrabă de dreapta.

În schimb, 49,2% spuneau că nu sunt nici de stânga, nici de dreapta, iar alți 15% declarau că nici măcar nu știu ce înseamnă această împărțire.

Și mai interesant este că această dezideologizare traversează toate electoratele.

43% dintre votanții PSD, 46% dintre cei ai PNL, 40% dintre alegătorii USR și 44% dintre cei ai AUR spuneau că nu se consideră nici de stânga, nici de dreapta.

Adică aproape jumătate dintre oamenii care votează partide cu etichete doctrinare foarte diferite nu se recunosc ei înșiși în doctrinele respective.

Asta spune enorm.

Partidele au contribuit singure la demolarea ideologiilor

E greu să-i ceri alegătorului român coerență ideologică atunci când partidele au tratat ideologia ca pe o haină de protocol.

PSD este formal partid social-democrat, dar a susținut în diferite perioade politici fiscale și economice care nu se înscriu confortabil într-o stângă clasică.

PNL aparține familiei liberale europene, dar discursul său a oscilat între liberalism economic, conservatorism social, protecționism și intervenționism.

USR a pornit deliberat ca partid care încerca să depășească axa stânga–dreapta și abia ulterior și-a conturat mai clar o identitate liberal-reformistă.

AUR are un profil mult mai recognoscibil pe zona culturală – naționalism, conservatorism, suveranism, familie, religie – dar chiar și acolo programul economic poate combina elemente de dreapta, protecționism și promisiuni sociale.

Cercetările recente descriu tocmai această combinație de naționalism, populism și anti-establishment ca element central al ascensiunii partidului.

Electoratul observă toate aceste amestecuri.

Și încetează să mai creadă eticheta.

În locul ideologiei a apărut identitatea negativă

Aici cred că apare marea mutație.

Tot mai mulți oameni nu mai votează pentru ceea ce vor să construiască, ci împotriva a ceea ce vor să pedepsească.

Nu trebuie să numim automat asta „ideologia răzbunării”, fiindcă motivațiile electorale sunt diverse.

Dar există dovezi serioase că:

votul anti-establishment,

frustrarea acumulată

și sentimentul că sistemul ne ignoră

au devenit factori importanți în comportamentul electoral românesc.

Studii despre votul românilor din diaspora la scrutinurile din 2024 au identificat tocmai combinația dintre votul de protest, nemulțumirea față de partidele tradiționale și un naționalism alimentat de distanță și nostalgie.

Iar cercetările privind partidele populist-naționaliste arată că acestea atrag alegători care percep sistemul politic și economic drept ostil sau indiferent față de ei.

Aici ideologia devine secundară.

Prima întrebare nu mai este:

„Ce politici economice susține partidul acesta?”

Ci:

„Îi lovește pe cei pe care îi detest și eu?”

Alegătorul poate deveni ideologic numai pe anumite teme

Mai există un fenomen interesant.

Omul poate fi complet nonideologic pe economie și foarte ideologic pe identitate.

Poate să nu știe ce înseamnă fiscalitate progresivă, stat minimal sau subsidiaritate, dar să aibă opinii foarte ferme despre UE, Ucraina, religie, familie, imigrație sau drepturile minorităților.

Un studiu publicat în 2026 privind alegerile prezidențiale din România a constatat că temele privind religia, suveranitatea și drepturile minorităților au produs alinieri electorale mult mai clare decât vechile categorii doctrinare.

Aceasta este, probabil, ideologia nouă.

Nu un pachet complet.

Ci sertare ideologice.

Deschizi unul pentru identitate națională, altul pentru economie, altul pentru UE, altul pentru moralitate.

Și în fiecare poți avea altă orientare.

De aceea coexistă poziții aparent contradictorii

Nu este deloc imposibil ca același alegător să spună:

„Statul să mărească pensiile.”

„Taxele sunt prea mari.”

„Multinaționalele trebuie taxate.”

„Statul trebuie să se retragă din economie.”

„România trebuie să fie puternică în UE.”

„Bruxelles-ul ne dictează prea multe.”

Vechile manuale ar vedea contradicții.

Alegătorul nu le vede neapărat așa.

Pentru el pot fi răspunsuri la probleme diferite.

Mai contează partidul sau contează adversarul?

Aici ajungem la partea cea mai periculoasă pentru partidele clasice.

Când identitatea politică este negativă, alegătorul poate avea o relație foarte slabă cu partidul pe care îl votează, dar una extrem de puternică cu partidul pe care îl urăște.

Cercetările asupra polarizării afective arată că ostilitatea față de „ceilalți” poate deveni ea însăși o componentă importantă a atașamentului politic.

Studiile pe activiști politici români au identificat niveluri semnificative de polarizare afectivă față de partidele adverse și liderii lor.

În asemenea condiții, politica nu mai funcționează exclusiv prin:

„Sunt de stânga, deci votez partidul de stânga.”

Ci prin:

„Ăștia trebuie spânzurați/jupuiți etc.”

După aceea vedem cine îi ”lichidează”.

Criza de încredere împinge și mai tare spre votul de pedeapsă

Datele OECD publicate anul acesta arată că numai 18% dintre români declară încredere în partidele politice.

Iar într-un sondaj INSCOP din februarie 2026, 73,1% dintre respondenți spuneau că România merge într-o direcție greșită.

Într-un asemenea climat, partidul care spune „vom administra mai bine sistemul” are o problemă.

O parte a electoratului nu mai vrea administrarea sistemului.

Vrea să-l pedepsească.

Asta explică de ce mesajul furios poate depăși deseori programul economic.

Dar ideologia nu a murit

Ar fi însă greșit să spunem că România a devenit complet post-ideologică.

Ideologia există și se vede mai ales la capetele spectrului, în electorate mai educate politic, în grupuri militante și pe teme culturale.

Mai există stângă economică.

Mai există liberalism.

Mai există conservatorism.

Mai există naționalism și suveranism.

Mai există progresism social.

Numai că aceste curente nu mai vin obligatoriu în pachetele tradiționale.

Ele sunt amestecate.

România politică seamănă tot mai puțin cu o axă și tot mai mult cu un mozaic

Poate că aici este concluzia.

Ani de zile am încercat să desenăm politica românească pe o linie:

stânga — centru — dreapta.

Linia nu mai descrie suficient realitatea.

Astăzi avem mai degrabă mai multe axe suprapuse:

sistem – antisistem;
pro-occidental – suveranist;
liberal cultural – conservator;
redistributiv – piață liberă;
instituțional – personalist;
reformă – protecție;
încredere – furie.

Și alegătorul se poate afla în locuri complet diferite pe fiecare dintre ele.

De aceea, da:

există încă opțiuni ideologice veritabile în România, dar ele coexistă cu ceva mult mai puternic decât în trecut – votul identitar, votul de protest și votul de pedeapsă.

Iar când acesta din urmă devine dominant, întrebarea electorală nu mai este „în ce societate vreau să trăiesc?”

Devine:

„Pe cine vreau să văd că se oftică”

În acel moment, ideologia nu dispare.

Dar ajunge să stea pe bancheta din spate, în timp ce furia conduce mașina. Ca să intre în plin în mulțimea de inamici.