Tabloul „Biserică din Văleni” de Tonitza, scos la licitație. Este estimat la peste 30.000 de euro

Publicat: 04 feb. 2021, 18:30, de Andreea Borcilă, în Cultură , ? cititori
Tabloul „Biserică din Văleni” de Tonitza, scos la licitație. Este estimat la peste 30.000 de euro
Tabloul „Biserică din Văleni” de Tonitza va fi scos la licitație

Pictura „Biserică din Văleni” semnată de Nicolae Tonitza este estimată la preţul de 31.000 – 34.000 de euro în licitaţia Alis, organizată pe 14 februarie.

Prețul lucrării va porni de la 147.000 de lei (30.000 euro). Printre tablourile valoroase, se vor număra și „Crângul” de Ştefan Luchian (estimat la 25.000-30.000 de euro), „Reverie” de Petre Remus Troteanu (4.500-5.500 de euro), „Natură statică cu flori şi ulcică” de Ion Theodorescu Sion (4.000-6.000 de euro), „Mahala” de Nicolae Enea (între 3.200-3.600 de euro).

Nicolae Tonitza se retrăgea în primăvara anului 1921 împreună cu familia la Vălenii de Munte, vechi orășel de pe malurile Teleajenului, unde avea să rămână până în toamna anului 1924, scrie Artmark.ro.

La Văleni va trăi în sânul familiei, având-o aproape pe soția sa, Ecaterina, pe cei patru copii ai săi, dar și pe nepoții Nineta, Ticuleana, Țuca și Ionel „al lui Mohor”, a mai precizat sursa citată.