Un echipaj SMURD a ajuns de urgență la stația Piața Unirii 2, pentru a-i acorda asistență medicală femeii în vârstă de 50 de ani care a leșinat.
„Metrorex informează că astăzi, 02.04.2021, începând cu ora 9:13, din cauza unei urgenţe medicale semnalate într-un tren la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, pe Magistrala 2 circulaţia trenurilor de metrou a fost reorganizată, circulându-se în sistem pendulă între staţiile Piaţa Unirii 2 şi Brâncoveanu. La acest moment, sunt realizate procedurile medicale ce se impun în astfel de situaţii, respectiv intervenţia echipajelor SMURD”, precizează compania, potrivit Digi24.
Călătorii au fost nevoiți să coboare din tren și să aștepte următoarea garnitură. Reprezentanții Metrorex au explicat că a fost vorba despre o urgență medicală și au reorganizat circulația trenurilor între stațiile Piața Unirii 2 și Brâncoveanu. Circulaţia s-a reluat normal la ora 9:31.