Melteanul românesc și drepturile sale – cele pe care nu le cunoaște

Într-o lume în care Constituția e atât de interpretabilă, Codul Penal e o carte de colorat și bunul-simț a fost externalizat în Asia, melteanul românesc rămâne ultima redută de dârzenie nereglementată. El nu cere, el pretinde. Nu învață, dar are păreri. Nu citește, dar comentează. Dacă poate rezolva ceva cu pumnul, o face. Nu votează informat, dar urlă că i s-au furat voturile. Se simte mereu amenințat, mai ales de către cei mai slabi decât el. Fiindcă, tot ceea ce îl contrazice e un atac direct la ”drepturile lui”, văzute sau nevăzute.

În acest context tragicomic, propunem – în interesul unei coabitări civilizate – o

Cartă a Drepturilor Melteanului Românesc

cu articole clare, irefutabile, incocoșenabile și garantate pe vecie de Mitraliera Constituțională a Facebookului.

Articolul I: Dreptul de a nu ști niciodată cine a fost Brâncuși, dar de a avea o opinie fermă despre sculptură

Melteanul are dreptul să considere că „Coloana Infinitului” e o țeavă filetată, dar să-și pună pe Facebook o poză cu ea când merge la Târgu Jiu, ca să arate că e om cult. Are și libertatea de a pronunța „Rodin” cu accent pe „din”, și „Michelangelo” ca „Mitică Angelo”.

Articolul II: Dreptul la bormașină în detenție

Indiferent de gravitatea infracțiunii, orice meltean are dreptul să-și păstreze bormașina Bosch în celulă. Fiecare om trebuie să-și poată găuri peretele imaginar, în semn de libertate spirituală și supremație domestică. Se consideră tortură orice oră fără zgomotul divin de zrrrrrrr între 7:00 și 22:00.

Articolul III: Dreptul de a învăța o limbă străină – alta decât româna

Melteanul are dreptul inalienabil să spună „Ai go la shop” sau „Mi no laic hit”. Statul are obligația să-i ofere cursuri intensive de spanglish și italiengleză, dar este interzis să-l oblige să pună diacritice sau să știe ce e un complement direct.

Articolul IV: Dreptul de a se muta înapoi la țară – cu tot cu șemineul electric

După ce a poluat orașul cu grătare pe balcon, tăvi de sarmale pe pervaz și pantofi lăsați la uscat în lift, melteanul poate, fără explicații, să se retragă în satul natal – cu tot cu plasma, SUV-ul, podeaua laminată și fotoliul de gaming. Acolo are dreptul să declare că „la oraș e de rahat” și să-și contruiască o vilă cu turnuleț și stâlpi grecești între două cocini.

Articolul V: Dreptul de a avea dreptate absolută, indiferent de subiect

Dacă melteanul zice că pământul e plat, este plat. Dacă susține că vaccinul are cip, înseamnă că Bill Gates i-a pus ceva în mici. Oricine îl contrazice comite un act de trădare națională și poate fi denunțat la grupul de WhatsApp „Patrioții Daci Din Popești-Leordeni”.

Articolul VI: Dreptul de a parca pe trotuar și de a bloca două locuri, simultan

Melteanul are dreptul sfânt de a ocupa tot spațiul posibil cu un Logan tunat cu fustițe cromate. Poate parca în fața spitalului, a grădiniței, pe pista de biciclete sau în mijlocul drumului, câtă vreme lasă avariile pornite. Asta înseamnă, legal, că „e 5 minute, șefu’!”.

Articolul VII: Dreptul de a fi influencer local fără a produce nimic

Pe baza a trei selfie-uri cu șnițele și o poză cu votul pus în urna greșită, melteanul capătă automat titlul de „creator de conținut”. I se acordă dreptul de a spune „sunt pe trend” și de a face live-uri cu pisica beată de somn și copilul plângând, fără restricții de bun-simț sau estetică.

Articolul VIII: Dreptul la petarde, manele și petreceri ilegale în orice zi a săptămânii

Viața e o sărbătoare. Melteanul are dreptul la artificii în fiecare seară, la manele date pe boxe JBL la 3 dimineața și la grătare în fața blocului, cu mici arși și bere de 2,5 lei. Poliția este obligată, prin lege, să-l salute și să-i spună „Să trăiți, dom’ Șef!”.

Articolul IX: Dreptul de a crede că statul îi e dator cu orice

Melteanul are dreptul sacru de a cere: ajutor de șomaj, ajutor social, ajutor de înmormântare pentru pisică, scutiri de taxe, loc de parcare gratuit, lemne de foc, pășune pentru caprele mamei și excursii la munte din banii primăriei. Și dacă nu i se oferă toate, are dreptul să spună „ăștia fură și nu dau nimic înapoi!”.

Articolul X: Dreptul de a participa la orice protest, fără să știe de ce

Melteanul are dreptul de a mărșălui pentru familie, libertate, împotriva 5G-ului, împotriva măștilor, pentru suveranitate, pentru Bitcoin sau împotriva extratereștrilor reptilieni, fără a înțelege niciun concept dintre acestea. E dreptul lui să stea în fața Guvernului și să țipe „JOS TOT!” – fiindcă așa simte în rărunchi.

Articolul XI: Dreptul suveran de a-și boteza copiii cu nume elucubrante, fără consiliere lingvistică sau neurologică

Melteanul de scară de bloc are un drept absolut, garantat de Curtea Europeană a Delirului Onomastic: acela de a-și boteza copiii după orice combinație de foneme care sună „tare”, „occidental” sau „magnetic energetic”, fără pic de milă față de viitorul lor social.

Astfel apar pe lume, ca niște semne divine lăsate în catalogul clasei pregătitoare:

Narcis-Patrick – se iubește pe sine, dar și pe mama, și pe Logan.

Jessicel – că așa a zis mama, să fie și puțin sfântă;

Alin-McGregor – un amestec de sensibilitate românească și bătaie cu pumnii;

Ayra-Magdalena – fiindcă în serialul turcesc fata care plângea în ploaie așa se chema;

Jadorian – inspirație divină, de la Jador și poate ceva antic;

Leonidas-Viorel – pentru că e și rege spartan, dar să nu uite de unde a plecat.

Anaïs – Armani – ce frumos sună, când se strigă catalogul! Anaïs – Armani Gârjoabă!

E dreptul său inalienabil să lege destinul propriului copil de o revelație de moment avută în stația de autobuz sau la finalul unei emisiuni „Puterea Dragostei”. Orice tentativă a ofițerului de stare civilă de a sugera nume rezonabile e considerată opresiune culturală și atac la adresa identității de cartier.

Melteanul vrea ca odrasla lui să se remarce din start. Nu prin fapte, nu prin idei, ci prin nume. Nume care se strigă greu la catalog, se pronunță greșit la aeroport și provoacă șocuri lingvistice la interviuri de angajare. Dar e numele lui, frate!, și nimeni nu are voie să-l judece, chiar dacă sună ca o incantație de pe Zortax.

Concluzie provizorie:

Melteanul nu e o rușine. E o stare de agregare. O entitate juridic-mistică ce transcende clasele sociale și granițele urbane. El e prezent în Parlament, în lift, la nunți cu 400 de invitați, în trafic și în secțiunile de comentarii. Dar mai ales la scara blocului. Acel loc magic care a înlocuit, în noua sa viață de ”orășean”, ieșitul de seară la băncuța din fața ogrăzii.

Și pentru că nimeni nu i-a garantat până acum niște drepturi clare, iată-le. Mai-sus. Probabil există și altele. Ne e teamă să cercetăm mai adânc. Dar… e bine să fie tipărite, laminate și înrămate în fiecare scară de bloc din țară.

Că doar e România, băi nene, nu Japonia!

O subspecie aparte: melteanul de scară de bloc – Homo Rapandis Urbanus, rudă apropiată cu Dorelus Comunalis și văr de-al doilea cu Mitocanus Carpatinus Supremus.

Melteanul de scară de bloc – dinozaurul care a învățat să urle la interfon

Născut la țară, dar silit de destin să migreze în oraș, melteanul de scară de bloc nu este urbanizat. El este doar mutat. Transplantat. Fără adaptare. Fără proces de aclimatizare. Ca un porc vietnamez plantat în sufragerie: se uită la televizor, dar tot în troacă visează.

A venit în capitală (sau în alt oraș „mare, cu oportunități”) pentru un trai mai bun. Dar viața lui s-a transformat rapid într-un ciclu sacadat de: muncă pe șantier, mici în tavă, certuri cu vecinii și live-uri pe Facebook în care se scarpină pe burtă și explică „cum stă treaba, de fapt, cu homosexualii și cu Ucraina”.

Viața lui de cacao, explicată pe scurt

Melteanul de scară de bloc stă la etajul 3, într-un apartament cu faianță până-n tavan și tapet cu pietre decorative. A investit în bar de gips-carton și în candelabru „model Versailles”, dar încă folosește găleata în baie pentru clătirea de după duș, că „așa s-a învățat”.

Hrana spirituală i se compune din:

• Telenovele turcești, pentru că acolo e iubirea adevărată;
• Televiziunea poporului, aia care se naște prin rotație ca să speculeze apetitul ciumeților pentru conspirații, state paralele și revoluții de birt, pentru că „ne spun ăștia ce se întâmplă cu adevărat”;
• TikTok cu gagici care dansează pe „Foaie verde de dudău”, pentru că „alea-s femei, frate”.

Aspiră, dar nu urcă

Aspiră la un BMW din 2008, cu trapă, muzică tare și scaune de piele transpirate. Aspiră la o soție devotată care să-i gătească sarmale și să nu comenteze dacă se duce „cu băieții” la un meci sau la pescuit, în Deltă, cu contabila de la firmă. Aspiră să fie respectat pe scară, eventual ales administrator – adică președinte pe viață al universului său locativ.

Dar nu urcă. Nu citește. Nu evoluează. Nu înțelege că lumea s-a schimbat și nici nu vrea. Îl enervează aplicațiile de plată a întreținerii, deși se mișcă bine cu mobilul, femeile independente, expresiile englezești și oamenii care nu cred în Zamolxe sau în reptilieni.

Rapănul etern de pe ceafă – un simbol al stagnării spirituale

Nu e doar o metaforă. E marcă înregistrată. Acel strat subtil de jeg – fizic, moral și mental – care nu se spală nici măcar la Generația a Treia. Copiii lui, chiar dacă au făcut o facultate la „Universitatea de la Dristor”, tot cu accent de CRBL vorbesc, tot cu unghiile murdare și tot cu mentalitatea de „să moară dujmanii mei” intră în lume.

Rapănul nu ține de săpun. Ține de mentalitate:
– „Ce, bă, ești mai bun ca mine?”
– „Las’ că știu eu cum ești tu, cu facultatea ta degeaba.”
– „Ăștia de ne conduc ne vor săraci, bă!”

Și-atunci e firesc ca nimic să nu se schimbe. Căci unde e respinsă educația, năvălește zgomotul de bormașină. Și bormașina… e chiar el.

Teama de tot ce e diferit

Melteanul de scară de bloc trăiește într-un univers închis ermetic. Tot ce nu i se aseamănă îl agită. Homosexualii? Pericol pentru copii. Intelectualii? Snobi inutili. Artiștii? N-au dat niciodată cu sapa. Străinii? Ne fură țara. Activistele feministe? Curve plătite de Soros. Bicicliștii? Deranjați mintal. Oamenii tăcuți? „Ăla sigur are ceva de ascuns.”

Melteanul trăiește cu impresia că normalitatea lui e singura validă. Că doar el e „român adevărat”. El și Dan Puric. Orice abatere de la șablonul lui existențial e tratată ca agresiune personală.

Melteanul e victimă. Mereu. În capul lui.

Statul îl fură. Vecinii îl ”pândește”. Administratorul îl taxează abuziv. Vaccinul îl sterilizează. Taxa de gunoi e inventată doar ca să-i fure munca. Dacă moare o pisică în cartier, sigur i-au pus ăia ceva în apă. Dacă i se sparge țeava, e de la 5G.

melteanul dansează fericit pe florile tale. pentru că are dreptul!

E paranoic cu grație. Înverșunat cu aplomb. Revoltat din principiu. Și simte că „drepturile lui sunt amenințate”.

Un strigăt de final: „Mă simt discriminat, bă!”

Când nu primește subvenție, urlă că „e marginalizat”. Când i se cere să tacă la ora 2 noaptea, e „cenzurat”. Când primește amendă pentru că ține porc în balcon, e „prigonit”. Când aruncă chiștoacele în curte o face cu satisfacția celui care ”plătește oameni la curățenie”. Când un vecin are succes, e clar cu „pile, relații, masonerie”.

Se simte discriminat pentru că lumea avansează fără el. Pentru că, în secret, știe că nu mai are nicio relevanță în peisajul modern. Că e doar un dinozaur care sforăie cu televizorul pornit și visează la vremurile când putea da cu pumnul în masă fără ca cineva să-i spună:
„Știți, domnu’ Ion, există și alte moduri de a trăi.”

Și iată-l, deci, în toată splendoarea sa de beton și faianță, între două straturi de mucegai și două guri de bere ieftină: melteanul de scară de bloc. Nemuritor. Inadaptabil. Inconfundabil. Un monument viu al decalajului dintre mentalitate și civilizație.

Dar nu dispera, cititorule. Se zvonește că e în lucru, la Primărie, un proiect-pilot de decontaminare spirituală. Cu psiholog la parter, bibliotecă la demisol și cursuri gratuite de „Cum să nu urli la lift”.