Guvernul Tomac: tentativă de week-end

Vorbim aici despre Cabinetul Tehnocrat pe care nu l-a cerut nimeni, dar pe care România îl poate primi până luni. Eugen Tomac a fost desemnat să alcătuiască guvernul. Prin urmare, România intră oficial în acea zonă superbă a politicii de avarie în care nimeni nu mai știe exact dacă asistăm la o soluție, la o improvizație sau la o glumă care a prins curaj instituțional.

După consultări, negocieri, ezitări, încruntări și multe propoziții rostite cu aerul că istoria stă la ușă cu pixul în mână, am ajuns aici: Guvernul Tomac.

Un cabinet de week-end.

Nu un guvern tehnocrat în sensul acela clasic, cu oameni foarte cunoscuți, CV-uri impresionante, experiență administrativă și reputații construite în ani de muncă verificabilă.

Ar fi prea simplu. Ar fi aproape plicticos.

Cabinetul Tomac trebuie să fie alcătuit din tehnocrați ai misterului. Oameni despre care publicul larg nu știe mare lucru, ceea ce îi califică imediat pentru funcții înalte.

În fond, necunoscutul inspiră încredere.

Dacă nu ai apucat să dezamăgești pe nimeni, înseamnă că ești o mare speranță națională.

Tomac devine astfel omul perfect pentru România contemporană:

suficient de prezent ca să fie desemnat,

suficient de discret ca să nu sperie

și suficient de neașteptat ca să transforme politica într-un rebus administrativ.

Tomac, prin însăși figura sa politică de urgență, a devenit soluția perfectă.

Nu deranjează pe nimeni suficient de mult, nu entuziasmează pe nimeni suficient de tare și tocmai de aceea pare omul ideal pentru România contemporană:

un prim-ministru pe care să-l descoperi după ce a depus jurământul.

Nu mai întrebăm dacă acest guvern va exista. Întrebarea corectă este alta: cine va ocupa ministerele unei asemenea capodopere de criză?

Principiul de bază: câțiva oameni de bine, ministere puține, nițică logică

Cabinetul ar avea maximum șapte ministere.

Nu din austeritate, ci din respect pentru absurd.

România a demonstrat că poate avea ministere multe și rezultate mici.

Prin urmare, soluția revoluționară este inversă: ministere puține, populate cu personal de elită.

Cât fiecare să poată înghiți trei crize, două reforme și o tavă de pateuri.

Programul de guvernare se numește simplu:

„Ochim până luni și vedem marți ce-am nimerit”

Este o formulă suplă, europeană, flexibilă, perfect adaptată unei țări în care fiecare decizie importantă pare luată de cineva care tocmai a fost întrebat pe neașteptate dacă vrea să țină copilul în brațe la botez.

1. Ministerul Loviturilor de Stat Binefăcătoare Pentru Popor

Ministru: Călin Georgescu

Aici nu există dezbatere. Nu există concurs. Nu există comisie de selecție.

Pentru acest portofoliu, România are un singur specialist cu vocație, dicție mesianică și privire de om care a găsit Constituția într-o peșteră dacică.

Călin Georgescu ar conduce Ministerul Loviturilor de Stat Binefăcătoare Pentru Popor cu solemnitatea unui profet care metamorfozează magic administrația publică într-o transmisie energetică din Munții Bucegi.

Instituția ar avea ca obiect principal organizarea acelor schimbări radicale de regim care, oficial, nu sunt lovituri de stat, ci „armonizări vibratorii ale voinței naționale”.

Nu se intră cu tancul în televiziune. Se intră cu metafora.

Nu se suspendă instituțiile. Se „eliberează verticalitatea poporului din captivitatea procedurilor”.

Prima măsură:

toate hotărârile de guvern se adoptă după o tăcere cosmică de 33 de secunde, timp în care miniștrii privesc fix către un bol cu apă de izvor și așteaptă să se manifeste suveranitatea.

A doua măsură:

orice întrebare incomodă pusă de presă devine automat atac asupra ființei naționale.

A treia măsură:

Ministerul va publica lunar un buletin de liniștire colectivă, cu titluri precum „Nu s-a întâmplat aproape nimic, dar era necesar să se întâmple” și „Democrația merge mai bine când stă puțin culcată”.

2. Ministerul Jaloanelor PNRR și al Covrigilor Proaspeți

Ministru: un economist discret, văzut ultima dată într-un lift de la Ministerul Investițiilor

Acest minister ar comasa două urgențe naționale: fondurile europene și foamea de carbohidrați a aparatului administrativ.

România are jaloane. România are reforme. România are termene. România are planuri. România are platforme digitale care se blochează exact când trebuie depus un document important.

România are, mai ales, covrigi.

De aceea, un minister serios trebuie să înțeleagă legătura profundă dintre PNRR și aluat.

Orice jalon ratat va fi compensat printr-o tavă de covrigi fierbinți trimisă Comisiei Europene.

Dacă reforma pensiilor speciale întârzie, trimitem covrigi cu susan.

Dacă digitalizarea administrației se prăbușește, trimitem covrigi cu mac.

Dacă autostrăzile nu avansează, trimitem o fotografie cu un covrig tăiat longitudinal, prezentat drept „inel de mobilitate regională”.

Ministerul va funcționa pe principiul: „nu livrăm la timp, dar miroase bine pe hol”.

Raportările se vor face în trei categorii:

• jaloane îndeplinite;
• jaloane în curs de rumenire;
• jaloane arse pe fund, dar recuperabile cu puțină diplomație.

3. Ministerul Dezrobirii Gândului, al Culturii și al Panificației Patriotice

Ministru: un eseist apărut într-un podcast cu 312 vizualizări

România are nevoie de cultură, dar nu oricum.

Are nevoie de cultură care să dezrobească gândul, să întărească spiritul și să producă pâine suficient de rotundă încât să semene cu soarele primordial.

Acest minister va avea trei direcții mari.

Prima: dezrobirea gândului.

Cetățenii vor fi încurajați să gândească liber, dar numai în direcțiile aprobate de Comisia de Libertate.

Nu putem lăsa gândul să umble așa, brambura, prin toate ideile. Libertatea necontrolată duce la întrebări, iar întrebările duc la demisii.

A doua: cultura.

Teatrele vor primi finanțare dacă introduc măcar o scenă cu un funcționar care descoperă identitatea națională într-un dosar cu șină.

Muzeele vor fi modernizate prin instalarea unor panouri interactive pe care scrie „atinge aici pentru mândria de a fi român”.

A treia: panificația patriotică.

Pâinea națională va avea stemă discretă, coajă fermă și miez suveran. Franzela simplă va fi redenumită „baghetă de rezistență identitară”.

În școli, copiii vor învăța poezia „Somnoroase ministere” și vor primi la finalul semestrului câte o chiflă educativă.

4. Ministerul Apărării Cuvântului „Suveranitate” de Folosirea Abuzivă

Ministru: un fost profesor de logică, scos din pensie cu promisiunea că nu va fi întrebat nimic

Aici vine reforma grea.

Pentru că în România ultimilor ani, cuvântul „suveranitate” a fost târât prin toate șanțurile propagandei.

Apoi… frecat de toți pereții televiziunilor cumpărate și folosit ca șervețel ideologic de personaje care confundă independența națională cu pupatul clanței la ambasadele greșite.

Ministerul va avea o misiune simplă: cine folosește cuvântul „suveranitate” trebuie să explice ce înseamnă.

Pe loc. Fără Google. Fără consilier. Fără „poporul știe”.

Dacă nu poate explica, primește avertisment.

La a doua abatere, i se confiscă tricolorul de studio.

La a treia, este obligat să citească tratatele europene cu voce tare, până i se înmoaie conspirația.

Instituția va emite certificate de utilizare responsabilă a termenilor mari.

Pentru „patrie”, „neam”, „trădare”, „globaliști”, „Bruxelles” și „străinii ne fură țara” se va cere autorizație separată.

Sloganul ministerului:

„Cuvintele grele nu se cară cu sacoșa de rafie.”

5. Ministerul Drumurilor Neterminate, al Panglicilor Tăiate Prematur și al Gropilor cu Potențial Strategic

Ministru: un inginer anonim care a văzut o autostradă în Austria și a rămas impresionat

România nu are nevoie de un simplu Minister al Transporturilor.

Prea banal. Prea direct. Prea periculos.

Un minister al transporturilor ar crea așteptări, iar așteptările sunt începutul tuturor dezamăgirilor.

Prin urmare, noul cabinet va crea Ministerul Drumurilor Neterminate, o instituție adaptată specificului național.

Nu promite autostrăzi. Promite trasee emoționale.

Nu livrează kilometri. Livrează speranță între două sensuri giratorii.

Fiecare drum început va primi statut de monument al răbdării publice.

Fiecare groapă va fi inventariată, botezată și inclusă într-un program de turism local.

Groapa mare de la intrarea în oraș va deveni „depresiune rutieră cu valoare educativă”.

Craterele din asfalt vor fi prezentate ca „spații de reflecție pentru amortizoare”.

Panglicile se vor tăia doar la inaugurări de intenție.

Adică înainte să existe lucrarea propriu-zisă.

Se strânge presa, se taie panglica, se spune „România se modernizează”, apoi utilajele se retrag discret, pentru a nu tulbura ecosistemul.

6. Ministerul Administrației, al Ștampilei și al Dosarului Care Se Pierde Singur

Ministru: o doamnă foarte serioasă, recomandată de trei oameni care nu-și mai amintesc exact de unde o știu

Acesta este ministerul-cheie.

Aici se află inima statului român: ștampila.

Nu Constituția, nu Parlamentul, nu Guvernul, nu Cetățeanul. Ștampila.

Dosarul românesc este o ființă vie.

Se naște la ghișeu, crește pe hol, suferă în mapă, dispare la registratură și, uneori, reînvie miraculos când cunoști pe cine trebuie.

Noul minister va studia acest ciclu biologic și va înființa primul Institut Național pentru Migrația Internă a Hârtiilor.

Obiectivul oficial: digitalizare.

Metoda practică: scanăm documentul, îl printăm, îl semnăm, îl scanăm din nou, îl trimitem pe e-mail, apoi îl cerem în original.

Pentru eficiență, toate formularele vor fi simplificate.

În loc de 14 pagini, vor avea 13 pagini și jumătate. Cetățeanul va simți imediat reforma. Aerul proaspăt.

Funcționarii vor fi instruiți să spună „nu se poate” cu mai multă empatie. Ceva gen: ”nu pot să te servesc, tăicuță!”.

Cursul va dura trei luni și se va încheia cu examen practic: respingerea unei cereri perfect completate.

7. Ministerul Liniștii Publice, al Nervilor Naționali și al Comentariilor de pe Facebook

Ministru: un sociolog aproape necunoscut, dar foarte calm, ceea ce îl face suspect

România nu mai poate fi guvernată doar prin ordonanțe.

Trebuie guvernată și prin administrarea nervilor.

Poporul fierbe, urlă, postează, comentează, distribuie, se ceartă cu necunoscuți, dă verdicte geopolitice între două poze cu sarmale și ajunge seara obosit de atâta salvare a națiunii.

Acest minister va monitoriza tensiunea colectivă.

Nu prin cenzură, firește. Prin termometre morale.

În fiecare dimineață, Guvernul va publica indicele oficial al enervării naționale:

• verde: oamenii înjură moderat;
• galben: oamenii înjură cu caps lock;
• portocaliu: oamenii cer demisii fără să știe ale cui;
• roșu: apare un clip cu cineva care spune „treziți-vă, români!”;
• violet: se formează spontan un partid.

Ministerul va avea și o Direcție pentru Comentarii Preventive.

Când apare o știre grea, instituția va publica primele zece comentarii standard, ca oamenii să nu mai piardă timp:

„Toți sunt la fel.”

„Ne merităm soarta.”

„Pe vremea lui Ceaușescu…”

„Să vină cineva să facă ordine.”

„Asta nu se spune la televizor.”

„Distribuiți până nu șterg ăștia.”

Astfel, dezbaterea publică va fi fluidizată. Prostia va circula pe culoare dedicate.

Prim-ministrul Tomac: omul potrivit pentru o criză care nu se lasă recunoscută

În fruntea acestui cabinet stă Eugen Tomac, figura providențială a soluției de avarie.

Avantajul lui e limpede: nu produce panică.

România a avut lideri care speriau, lideri care mințeau, lideri care furau cu entuziasm, lideri care se credeau providențiali și lideri care nu se credeau nimic, dar acceptau funcția.

Tomac vine cu altceva: o formă de discreție politică aproape terapeutică.

Este premierul perfect pentru o țară care nu vrea să admită că nu mai știe ce face.

Un premier de tranziție între două încurcături.

Un premier care poate fi prezentat la Bruxelles drept „soluție responsabilă” și acasă drept „măcar nu e ăla”.

Guvernul Tomac nu promite reforme radicale. Promite să nu dea foc clădirii până luni.

Și, în politica românească, asta deja sună ca un program ambițios.

Programul de guvernare: șapte măsuri pentru salvarea temporară a patriei

Guvernul Tomac ar adopta rapid un program în șapte puncte, ca să nu pară că s-a strâns lumea doar pentru poză.

1. Reforma urgentă a promisiunilor

Toate promisiunile electorale vor fi trecute într-un registru unic. Cele imposibile vor fi marcate cu roșu. Cele ridicole, cu mov. Cele care pot fi îndeplinite vor fi trimise la verificare, pentru că par suspecte.

2. Programul „prima explicație”

Fiecare ministru va fi obligat să explice în maximum două minute ce face ministerul lui. Cine nu reușește va fi mutat la Ministerul Dezrobirii Gândului, unde confuzia este considerată patrimoniu imaterial.

3. Reforma ședințelor

Nicio ședință nu va dura mai mult decât o ciorbă la restaurant. Dacă după 40 de minute nu s-a decis nimic, participanții vor fi considerați consiliu consultativ și trimiși acasă.

4. Digitalizarea emoțională

Cetățeanul va putea urmări online unde i s-a blocat dosarul. Sistemul va afișa mesaje sincere: „dosarul tău este ignorat”, „dosarul tău a fost mutat pe alt birou”, „dosarul tău a intrat într-o zonă administrativă fără semnal”.

5. PNRR pe înțelesul tuturor

Jaloanele vor fi traduse în română normală.

„Reformă structurală” va deveni „trebuie să schimbăm ceva, dar ne e frică”.

„Întârziere în implementare” va deveni „am vrut. n-am făcut”.

„Risc de pierdere a finanțării” va deveni „ne arde”.

6. Reducerea solemnității inutile

Demnitarii nu vor mai avea voie să spună „românii merită mai mult” dacă nu explică imediat cine i-a împiedicat să le dea mai mult până atunci.

7. Audit național al vorbelor goale

Toate expresiile „România normală”, „România educată”, „România suverană”, „România lucrului bine făcut”, „România respectată” vor fi duse într-un depozit și lăsate acolo până se găsește cineva capabil să le umple cu sens.

Marea întrebare: poate un guvern de week-end să repare o țară de tranziție permanentă?

Firește că nu.

Dar nici guvernele de patru ani nu prea au reparat-o.

Au vopsit garduri, au mutat scaune, au schimbat sigle, au redenumit agenții, au creat comitete, au promis reforme, au deschis șantiere, au închis ochii, au explicat eșecuri și au făcut din fiecare criză o oportunitate pentru cineva apropiat de butoane.

Guvernul Tomac măcar va avea decența absurdului asumat.

Nu s-ar prezenta ca izbăvire. Nu ar promite renașterea națională. Nu ar țipa că salvează patria. Ar veni cu aerul unui instalator chemat sâmbătă seara la o țeavă spartă, care se uită, oftează și spune: „Nu vă promit minuni, dar încerc să nu se inunde vecinii.”

În România, asta aproape că sună a competență.

Patria între mesianism, covrigi și dosarul cu șină

Guvernul Tomac de week-end este, evident, o fantezie. Dar una dintre acele fantezii care spun mai mult adevăr decât o conferință de presă oficială.

Pentru că politica românească a ajuns să caute soluții în personaje marginale, formule improvizate și miracole administrative de duminică seara.

Când nu mai ai încredere în partide, cauți tehnocrați.

Când nu ai tehnocrați vizibili, cauți necunoscuți.

Când nici necunoscuții nu ajung, inventezi ministere care măcar spun pe față nebunia epocii.

Ministerul Loviturilor de Stat Binefăcătoare Pentru Popor. Ministerul Jaloanelor PNRR și al Covrigilor Proaspeți. Ministerul Dosarului Care Se Pierde Singur. Ministerul Nervilor Naționali.

Nu sunt glume. Sunt diagnostice cu pălărie caraghioasă.

Iar undeva, în mijlocul acestui balamuc, premierul Tomac va sta drept, discret, aproape surprins că i s-a întâmplat tocmai lui.

Călin Georgescu ar privi în zare, așteptând semnalul cosmic.

Băsescu – purtătorul de cuvânt – ar ieși la microfon, ar tuși scurt și ar spune, cu acea liniște de pirat care a văzut multe furtuni:

„Stați liniștiți, români. România are nevoie de Tomac. Până luni nu pică. După aia mai vedem.”

Și poate că acesta este adevăratul program de guvernare al României moderne: până luni nu pică.