13 iunie – ziua bâtei naționale
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/61949937.jpg)
La 35 de ani de la una dintre cele mai întunecate episoade ale României postdecembriste, Mineriada din 13-15 iunie 1990 rămâne un simbol dureros al modului în care democrația a fost călcată în picioare de puterea politică în formare. Cu un bilanț tragic de victime – sute de răniți, mai mulți morți, zeci de sedii devastate, cetățeni umiliți sau torturați – această intervenție represivă condusă de autoritățile statului a avut un singur scop: suprimarea opoziției democratice și întărirea regimului neo-comunist născut în decembrie 1989.
Contextul
În primăvara anului 1990, Piața Universității devenise un epicentru al contestării regimului condus de Frontul Salvării Naționale, un conglomerat al foștilor activiști comuniști metamorfozat în „salvator al națiunii”. Mii de oameni – studenți, intelectuali, muncitori, activiști – cereau alegeri libere, depolitizarea structurilor de stat și scoaterea în afara legii a Partidului Comunist. Această mișcare – numită de regimul de atunci „fenomenul golanilor” – era profund deranjantă pentru cei care, după Revoluție, nu-și doreau o schimbare autentică, ci o cosmetizare a vechii puteri ceaușiste.
Actorii principali
Ion Iliescu, președinte provizoriu al României, fost cadru de nădejde al PCR, instruit la Moscova și adversar al reformelor democratice reale, este figura centrală a acelor evenimente. Discursul său de atunci, în care mulțumea minerilor „pentru spiritul civic”, este astăzi o mostră de cinism politic. Procurorii îl acuză acum, la 95 de ani și aflat într-un spital, de crime împotriva umanității. Răspunsul său? „Nu am să-mi reproșez nimic”.
Miron Cozma, liderul minerilor din Valea Jiului, este cel care a condus efectiv detașamentele de mineri aduși cu trenuri speciale la București. Deși acești oameni au fost în mare parte manipulați, conduși spre violență cu lozinci de tip „Legionarii destabilizează țara!”, leadershipul lor a fost informat, conectat politic și instrumentalizat.
Alături de Iliescu, nume precum Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan sau Virgil Măgureanu (noul șef al SRI, provenit din fosta Securitate) au orchestrat, aprobat sau tolerat intervenția brutală.
Ce trebuie să știe generațiile tinere
Tinerii născuți după 1990 trebuie să înțeleagă că ceea ce s-a întâmplat în acele zile nu a fost o simplă ciocnire de idei, ci un atac concertat asupra însăși ideii de libertate și democrație. România a fost atunci prezentată lumii ca o țară în care forțele de ordine și trupele paramilitare (în speță minerii aduși de stat) distrugeau universități, băteau profesori, asaltau sedii de partid și arestau abuziv cetățeni nevinovați.
A fost momentul în care România și-a pierdut definitiv inocența postrevoluționară.
A fost momentul în care s-a văzut clar că vechiul regim nu fusese învins, ci doar regrupat.
A fost momentul în care „democrația originală” a lui Iliescu a arătat că nu e altceva decât un comunism cu față umană și bâta minerului în buzunar.
Justiția, la 35 de ani distanță
Dosarul „Mineriada” a fost tergiversat ani la rând, pasat între instanțe, întârziat de complicități și tăceri suspecte. De-abia în ultimii ani s-au făcut pași timizi spre aflarea adevărului juridic, însă lipsa unei sentințe definitive, lipsa condamnărilor reale a principalilor responsabili – în frunte cu Ion Iliescu – este o rușine națională.
Dacă România vrea să se așeze pe bune în rândul democrațiilor consolidate, adevărul despre Mineriadă trebuie spus, asumat și pedepsit. Altfel, statul de drept va rămâne o iluzie, iar istoria va continua să fie scrisă de învingători, nu de justiție.
Sistemul trăiește
Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost mai mult decât o represiune. A fost o demonstrație de forță a regimului Iliescu, un mesaj transmis tuturor: „Puterea este a noastră și nu o cedăm”. Acest mesaj, reluat în forme diferite de-a lungul anilor de urmașii FSN, a pătruns adânc în cultura politică românească.
35 de ani mai târziu, tăcerea oficială, lipsa asumării și tergiversarea dosarelor arată că sistemul creat atunci trăiește și astăzi, în forme mai sofisticate, dar nu mai puțin toxice. Iliescu nu a fost doar o persoană. A fost o rețea, o mentalitate, un mod de a domina și de a distruge alternativele.
Să nu uităm Mineriada. Nu pentru a urî, ci pentru a înțelege. Iar înțelegerea trebuie să aducă justiție. Altfel, vom trăi într-o democrație înșelătoare, construită peste o rană niciodată închisă.