Investiție majoră anti-suicid la metrou, la standardele marilor metropole
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/metrorex-usi-protectie.jpg)
Metrorex pregătește o investiție importantă pentru a crește siguranța călătorilor. În stațiile viitoarei magistrale Gara de Nord – Gara Progresul vor fi montate porți de siguranță, cunoscute și ca porți anti-suicid. Potrivit Ziare.com, noile sisteme ar putea fi finanțate din fonduri europene. Acestea vor proteja călătorii de incidente tragice, în contextul creșterii numărului de sinucideri de la metroul Bucureștean.
Porțile anti-suicid, o soluție testată în marile orașe ale lumii
Porțile vor fi formate din panouri de sticlă sau metal instalate la marginea peroanelor. Acestea se deschid doar când trenul este perfect aliniat la peron. Rolul lor este să prevină accesul călătorilor la linia de metrou, dar și să îmbunătățească fluxul de pasageri. Sisteme similare funcționează de mulți ani în orașe precum Tokyo, Londra, Paris, Moscova sau New York.
În București, toate cele 14 stații ale viitoarei magistrale M4 vor fi echipate cu acest sistem. Proiectul include și un depou și o parcare tip Park & Ride la stația Progresul. Finalizarea este estimată pentru anul 2030.
Metrorex testează sistemul și pe alte magistrale
Un proiect-pilot a fost deja lansat în stația Berceni în 2022, unde porțile de protecție au fost instalate de un producător specializat. Echipamentul a fost omologat, iar testele nu au indicat probleme tehnice. Metrorex anunță că intenționează să extindă testele și în alte stații.
Compania atrage însă atenția că dotarea întregii rețele de metrou cu aceste sisteme presupune costuri ridicate. Montarea porților de siguranță necesită lucrări tehnice și investiții majore, așa că implementarea va depinde de resursele pe care compania le va avea la dispoziție.
Metrorex afirmă că obiectivul principal al instalării sistemelor de protecție este protejarea vieții călătorilor. Deși personalul a prevenit multe tragedii prin vigilență și pregătire, ușile anti-suicid ar aduce o siguranță suplimentară.
Metroul din București funcționează din 1979 și deservește zilnic sute de mii de pasageri. Cu peste 70 de km de linie și 63 de stații, rețeaua continuă să se extindă, iar siguranța pasagerilor devine o problemă tot mai importantă.