Străjerii banului public: de ce Curtea de Conturi trebuie apărată cu dinții

Nu toți cei care râvnesc la o funcție ar trebui să o și primească. Mai ales când funcția respectivă nu e un scaun decorativ, ci o cheie strategică în arhitectura statului român. Așa e Curtea de Conturi: o instituție pe cât de discretă, pe atât de vitală. Iar cei care vor s-o cucerească ar trebui examinați ca la microscop.

Nucleul pur

Există un nucleu pur al statului român care trebuie protejat cu orice preț. Sunt instituții care nu pot fi negociate, cedate, sau împărțite ca recompensă în jocul meschin al coalițiilor. De ce? Pentru că acolo se decide dacă țara asta mai are coloană vertebrală sau devine un organism moale, infestat de clientelism.

Iată-l:

Curtea de Conturi, Consiliul Concurenței, Consiliul Fiscal, Curtea Constituțională, DNA, DIICOT, ANI, Avocatul Poporului și BNR sunt câteva dintre instituțiile vitale care trebuie să rămână autonome, profesioniste și neatinse de interese de partid. Să le luăm pe rând:

• Curtea de Conturi: veghează la folosirea corectă a banilor publici. Dacă acolo intră un om de casă al politicienilor, totul se transformă în complicitate. Nicio hoție nu mai e deranjată.
• Consiliul Concurenței: arbitru în economie. Dacă devine obedient, piața se sufocă sub monopoluri de partid, licitații trucate și înțelegeri de culise.
• Curtea Constituțională: gardianul legii fundamentale. Dacă acolo ajung ideologi sau oportuniști, orice abuz poate deveni „constituțional”.
• DNA și DIICOT: sabia statului de drept. Politizarea lor le transformă în cozi de topor sau în piese de decor.
• ANI (Agenția Națională de Integritate): trebuie să evalueze cinstit averile și conflictele de interese. Dacă devine docilă, integritatea devine o glumă.
• Consiliul Fiscal: spune dacă bugetul e realist sau o păcăleală. Dacă e slăbit, guvernele pot minți în voie.
• Avocatul Poporului: ultima redută a cetățeanului. Dacă e numit politic, devine doar un propagandist cu sigiliu oficial.
• BNR: păzește moneda și stabilitatea financiară. Politizarea ei ar fi o crimă economică.

Toate aceste instituții nu trebuie doar să funcționeze. Trebuie să fie redute de competență, transparență și curaj. În momentul în care le transformi în garsoniere ale clientelei, ai distrus fundația statului.

De aceea, orice numire controversată, orice tentativă de a planta „omul nostru” într-o funcție-cheie trebuie privită ca un act de subminare a interesului public.

Ce este, de fapt, Curtea de Conturi?

Curtea de Conturi este instituția supremă de audit public extern. În traducere liberă: veghează asupra modului în care sunt cheltuiți banii publici. Orice leu care pleacă din buget – fie că ajunge într-o primărie, într-un minister sau într-o companie națională – poate fi (și trebuie să fie) urmărit, verificat și, dacă e cazul, sancționat.

Are o istorie veche în România, încă din secolul XIX, când a fost creată tocmai pentru a ține în frâu tentațiile clientelare ale puterii. Iar în prezent, Curtea de Conturi funcționează pe baza Constituției, legii proprii și regulilor standard de audit recunoscute internațional.

Ce face concret?

1. Controlează cum se cheltuie banii publici. De la fonduri europene la investiții locale, orice alocare trebuie să respecte legile și să producă rezultate.
2. Verifică dacă instituțiile statului își ating obiectivele. Nu doar cât au cheltuit, ci și dacă a meritat.
3. Evaluează riscurile de fraudă, corupție sau irosire. Da, irosirea banului public e o formă de crimă economică. Nu trebuie să „fure” cineva ca să fie vinovat.
4. Formulează recomandări și impune corecturi. Nu e doar observator, ci și actor activ. Îți poate cere să returnezi bani sau să schimbi proceduri.

Atenție: nu e o instituție penală. Nu dă cu oamenii de pământ, nu anchetează în sensul DNA-ului. Dar, de multe ori, sesizările și rapoartele Curții de Conturi devin baza pentru dosare penale.

De ce e atât de important cine o conduce?

Pentru că, într-o Românie cu atâtea găuri în buget și atâtea găști de băieți deștepți la pândă, e nevoie de ochi ageri și coloană vertebrală. Nu de yesmeni. Nu de relicve politice. Nu de oameni care confundă auditul cu ciorba de la cantina Parlamentului.

Conducerea Curții de Conturi trebuie să fie fără pată, fără schelete în dulap, cu expertiză solidă în finanțe publice, audit, administrație și drept. Oameni care să nu fi fost vreodată parte a problemei, ci garanți ai soluției.

Dacă pui într-o funcție-cheie un personaj controversat, loial vreunui grup politic sau economic, ai terminat meciul. N-o să mai vezi niciun raport serios, niciun avertisment, niciun control real. Doar tăcere, complicitate și parfum de mucegai în hârtii.

Ce se poate întâmpla dacă va fi capturată politic?

– Se albesc toate matrapazlâcurile. De la spitale fără pacienți la autostrăzi cu gropi din fabrică, totul devine „în regulă”.
– Se pierd miliarde. Bani europeni, fonduri naționale, resurse care s-ar putea duce în școli, spitale, digitalizare – toate ajung să alimenteze clientela.
– Se decredibilizează auditul public. Dacă oamenii văd că rapoartele sunt „aranjate”, nu vor mai crede nici în cele corecte. Dispare încrederea în stat.
– Se blochează prevenția. Auditul nu înseamnă doar sancțiune, ci și prevenție. Un auditor bun îți spune din timp că ești pe cale să te prăbușești. Dacă tace, te prăbușești liniștit.

Ce avem de făcut?

Să înțelegem că nu toate funcțiile publice sunt negociabile. Curtea de Conturi nu e o sinecură. Nu e trofeu de partid. Nu e recompensă pentru fidelitate. E, poate, cel mai discret bastion al onestității în stat. Și dacă-l pierdem, am pierdut tot.

Să cerem criterii reale: experiență, independență, integritate. Să nu ne mulțumim cu „merge și-așa”. Și să nu tăcem când vedem că acolo sunt promovați oameni care n-au ce căuta nici măcar într-o asociație de bloc.

Fără bandiți dovediți la Curtea de Conturi!

Curtea de Conturi e lacătul de siguranță al banului public. Dacă pui la el un om cu chei false, nu doar că se deschide, dar se evaporă tot ce mai e de salvat. România are nevoie de un auditor real, nu de un ornament electoral. Dacă vrem să știm unde se duc banii noștri, trebuie să fim foarte atenți cui îi dăm lupa.