Elena Udrea, un pas spre libertate. Judecătoria Ploiești a aprobat eliberarea condiționată
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/09/Elena-Udrea-mesaj-pentru-fiica-ei-direct-din-penitenciar.-Ce-i-a-transmis-in-prima-zi-de-scoala-Te-simt-aproape-cu-toata-fiinta-mea-scaled.jpg)
Judecătoria Ploiești a decis marți să admită cererea de eliberare condiționată depusă de Elena Udrea, fost ministru al Turismului, condamnată definitiv la șase ani de închisoare în dosarul de corupție cunoscut sub numele „Gala Bute”. Hotărârea nu este însă definitivă și poate fi contestată de procurori în termen de trei zile la Tribunalul Prahova.
Perioadele petrecute de Udrea în arest peste hotare, recunoscute de instanță
Decizia a venit în urma unui proces deschis de Elena Udrea după ce aceasta a obținut în instanță deducerea din pedeapsa totală a unor perioade în care s-a aflat în detenție în alte state sau în arest la domiciliu. Concret, instanța a recunoscut perioadele petrecute în arest în Costa Rica, în Bulgaria și sub control judiciar, fapt care a influențat recalcularea duratei pedepsei.
La termenul precedent, din 26 iunie, Elena Udrea a fost prezentă în sala de judecată. Însă în ziua pronunțării, pe 1 iulie, aceasta nu a mai participat la ședință, fiind internată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Potrivit informațiilor din dosar, fostul ministru a fost supusă unei intervenții chirurgicale și se afla deja de trei zile în spital la momentul pronunțării.
Condamnare în dosarul Gala Bute și extrădare din Bulgaria
În prezent, Elena Udrea își execută pedeapsa la Penitenciarul pentru femei de la Târgșorul Nou, județul Prahova. Înainte ca dosarul să ajungă în instanță, comisia de eliberare condiționată a emis un aviz favorabil privind eliberarea înainte de termen, dar decizia finală a revenit magistraților Judecătoriei Ploiești.
Fosta ministră a Turismului a fost condamnată definitiv în data de 7 aprilie 2022 la șase ani de închisoare pentru fapte de corupție – mai exact pentru luare de mită și abuz în serviciu – în celebrul dosar Gala Bute. Cu puțin timp înainte de pronunțarea sentinței, Elena Udrea a părăsit România. În aceeași zi a fost dată în urmărire internațională, fiind prinsă în Bulgaria, în punctul de frontieră Kulata, la granița cu Grecia.
A fost reținută în Bulgaria și plasată în arest preventiv până pe 10 iunie 2022, când instanțele bulgare au decis extrădarea sa. Ulterior, Elena Udrea a fost readusă în România pe 16 iunie 2022, pentru a-și executa pedeapsa.