Roşiile care fac senzație în România: Chihlimbar, soiul portocaliu creat la Buzău

Publicat: 16 aug. 2025, 11:36, de Anamaria Ionel, în ACTUALITATE , ? cititori
Roşiile care fac senzație în România: Chihlimbar, soiul portocaliu creat la Buzău
sursa foto: facebook/ Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău

Tomatele roșii clasice au pierdut supremația gustului în fața unor soiuri surprinzătoare, portocalii și verzi, după ce zeci de participanți la degustarea organizată la Stațiunea Legumicolă din Buzău le-au testat toate aromele și texturile.

Roşiile Chihlimbar, preferatele degustătorilor

Evenimentul, desfășurat la începutul lunii august, a adus pe masă 20 de sortimente de tomate de diferite culori și dimensiuni. Verdictul juraților a fost clar: portocaliul Chihlimbar domină categoria fructelor mari, în timp ce la categoria cherry câștigătoare sunt roșiile care rămân verzi chiar și când sunt coapte.

Potrivit AgroTV, soiul portocaliu poartă denumirea de ”CHIHLIMBAR” și este creația cercetătorilor buzoieni. Degustătorii au declarat soiul câștigător în baza notelor obținute pentru gust, aciditate și formă.

”La categoria fructe mari, a cucerit inimile Chihlimbar, cu portocaliul ei cald și gust dulce”, au anunțat cercetătorii.

Chihlimbar este un soi de vară-toamnă (grupa de maturitate 03) cu creștere determinată, destinat cultivării în câmp atât pentru consum în stare proaspătă cât și pentru industrializare. Planta are aspect de tufă viguroasă compusă din 6-8 lăstari principali.

Fructele sunt portocalii, mari, rotunde, cu o greutate medie de peste 200 g. Producția pe plantă este de peste 2,5 kg cu un potențial de producție de 45-60 t/ha.

Roşiile care rămân verzi, preferate la categoria cherry

La categoria roșii cherry, preferate au fost cele de culoare verde. Astfel, a făcut senzație o linie de tomate de culoare verde, aflată încă ”în lucru”. Aceasta a fost urmată îndeaproape de Flaviola, roșiile considerate „bomboanele copilăriei” datorită gustului foarte dulce și tomatele negre, au explicat cercetătorii buzoieni.

Anul trecut soiul câștigător la prima degustare organizată la Stațiunea de la Buzău a fost Andrada, tomata care anul acesta s-a clasat pe locul 4 în topul preferințelor degustătorilor, după Chihlimbar, Florina și o linie de tomate roz.

Cercetătorii au anunțat că cei care vor să cultive aceste soiuri pot cumpăra semințe și chiar răsaduri de la Stațiune. Livrarea se face inclusive prin curier, în toată țara.