De ce au facturile din iulie TVA de 21%. Explicația ministrului Finanțelor

Publicat: 22 aug. 2025, 18:54, de Corina Oprea, în ECONOMIE , ? cititori
De ce au facturile din iulie TVA de 21%. Explicația ministrului Finanțelor
Foto: Inquam - George Călin / Alexandru Nazare

Majorarea TVA la 21% a adus confuzie printre români, mulți considerând că au fost „păcăliți” atunci când au primit facturile pentru consumul din iulie. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a intervenit pentru a explica faptul că aplicarea cotei majorate nu este un abuz, ci o regulă fiscală veche, existentă de ani de zile în Codul Fiscal. Totuși, specialiștii din domeniu cred că statul ar fi trebuit să prevadă norme tranzitorii pentru a evita șocul resimțit de consumatori.

Cum se aplică regula TVA la facturi

Oficialul a subliniat că TVA-ul nu se raportează la luna în care s-a făcut consumul, ci la data la care furnizorul emite factura sau la cea la care este făcută plata, conform contractului. Astfel, dacă o companie de utilități a emis factura în august pentru consumul din iulie, se aplică în mod automat cota de TVA în vigoare la acel moment, adică 21%.

„Afirmațiile potrivit cărora românii ar fi jefuiți prin aplicarea cotei majorate de TVA la facturile pentru luna iulie sunt false. Regula fiscală este simplă și neschimbată de ani de zile: TVA se aplică în funcție de data facturării sau a plății prevăzute în contract, nu de perioada calendaristică a consumului.

Asta înseamnă că, dacă furnizorul de energie, gaze, apă sau telefonie emite factura în august pentru consumul din iulie, se aplică automat cota în vigoare la data facturării, adică 21%”, a explicat Alexandru Nazare.

Ministerul Finanțelor: regula s-a aplicat și la scăderile de TVA

Nazare a precizat că aceeași procedură a fost folosită și în anii în care TVA a scăzut, ceea ce a făcut ca oamenii să beneficieze de cote reduse chiar și pentru servicii aferente lunii anterioare. El a respins acuzațiile potrivit cărora ministerul ar fi omis să reglementeze situația:

„Nu a existat nicio omisiune din partea Ministerului Finanțelor, aşa cum se propagǎ greşit în spațiul public. Articolul 281 din Codul Fiscal stabilește de multă vreme această procedură, folosită constant în toate situațiile de modificare a TVA”, a mai transmis ministrul.

Concret, articolul 281, alineatul 8 din Codul Fiscal stipulează că, pentru livrările de bunuri și serviciile continue – cum sunt energia, gazele, apa sau telefonia – TVA se aplică în funcție de momentul facturării sau plății.

Critici din partea specialiștilor

Dacă pentru autorități situația este „clară”, experții din fiscalitate atrag atenția că modul în care a fost făcută trecerea a creat haos și nemulțumire. Cornelia Năstase, CEO CC Tax Advisory, consideră că guvernul ar fi trebuit să introducă norme tranzitorii pentru a proteja atât consumatorii, cât și companiile.

„Este regretabil că Guvernul, atunci când a modificat cota de TVA și a aplicat pe repede înainte valoarea de 21%, nu a avut în vedere și niște norme tranzitorii pentru perioada aferentă lunii iulie.

Prevederea aceasta din Codul Fiscal nu este una nouă, dar impactul asupra cetățenilor și asupra firmelor putea și trebuia să fie prevenit, iar Ministerul de Finanțe trebuia să se gândească la o normă pentru a ușura presiunea generată de facturile cu TVA de 21%.

Cei mai mulți oameni și-au făcut calculul că vor plăti abia în luna septembrie serviciile din august care conțineau TVA mărit, iar acum, când au început să vină facturile eferente lunii iulie și au văzut că au TVA 21%, au avut un șoc”, a explicat Năstase.

Deși regulile fiscale nu s-au schimbat, impactul resimțit de consumatori a fost major, mai ales că modificarea cotei s-a aplicat rapid, fără o perioadă de tranziție. Pentru românii care așteptau facturi mai mici în iulie, explicațiile oficiale nu fac decât să confirme că TVA-ul mărit va fi de acum noua realitate la utilități și abonamente.