Hidroelectrica: „Nu intenționăm nicio majorare a prețurilor de furnizare a energiei electrice”
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/09/Hidroelectrica.jpg)
Hidroelectrica a transmis un comunicat de presă prin care dezminte informațiile apărute recent în spațiul public referitoare la o posibilă creștere a prețurilor la energia electrică. Compania subliniază că nu a anunțat, nu intenționează și nici nu ia în calcul o astfel de măsură.
Hidroelectrica: Prețuri corecte și competitive
„Hidroelectrica dorește să clarifice faptul că nu a anunțat, nu a intenționat și nici nu ia în considerare vreo majorare a prețurilor de furnizare a energiei electrice. Compania își menține angajamentul de a avea o ofertă corectă și competitivă pentru clienții săi și reafirmă că nu are în vedere vreo modificare unilaterală a prețurilor pentru contractele existente”, se arată în comunicat.
Astfel, prețurile aplicate în prezent pentru clienții casnici rămân neschimbate, acestea situându-se între 1,06 și 1,14 lei/kWh, inclusiv TVA de 21%, în funcție de tarifele reglementate pentru fiecare loc de consum din România.
Achizițiile din piață, practică normală
În același timp, compania a explicat că achizițiile de energie din piață reprezintă o procedură obișnuită pentru furnizori și nu echivalează cu o majorare a prețurilor.
„Niciodată nu am intenționat să realizăm furnizarea de energie electrică doar din producție proprie”, precizează Hidroelectrica.
Această strategie permite companiei să răspundă mai bine la cererea tot mai mare venită din partea clienților și să își mențină stabilitatea operațională.
Cel mai competitiv furnizor de pe piață
Hidroelectrica își reafirmă poziția de lider pe piața de energie, atât prin oferta de prețuri, cât și prin capacitatea de a gestiona logistic și operațional cererea ridicată.
„Hidroelectrica își menține poziția de cel mai competitiv furnizor de energie de pe piață și dispune de capacitatea operațională și logistică necesară pentru a răspunde în condiții optime cererii crescute venite din partea noilor clienți”, mai transmite compania.
Totodată, orice persoană care dorește să devină client este binevenită, fiind asigurată de stabilitatea și transparența serviciilor oferite.
În contextul apariției unor informații contradictorii în spațiul public, compania face apel la clienți și la cei interesați să consulte exclusiv canalele oficiale.
„Compania recomandă clienților săi și publicului interesat să consulte site-ul oficial al companiei, precum și să țină cont doar de comunicatele oficiale”, se menționează în comunicat.
În încheiere, compania subliniază că va rămâne fidelă principiilor de corectitudine și transparență față de consumatori.
„Hidroelectrica rămâne dedicată furnizării de servicii transparente și conforme cu legislația, asigurând în permanență o informare corectă și completă pentru toți consumatorii săi”, afirmă compania.