Primul oraș cu o centrală termoelectrică. Investiție de sute de milioane prin PNRR
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/08/Primul-oras-cu-o-centrala-termoelectrica.-Investitie-de-sute-de-milioane-prin-PNRR.jpg)
La Constanța se construiește o nouă centrală termoelectrică, finanțată în mare parte prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul, evaluat la sute de milioane de lei, are termen de finalizare iunie 2026 și aduce o premieră: unitatea va funcționa inițial pe gaz natural, dar este deja pregătită să utilizeze hidrogen verde.
Ministrul Pîslaru, despre noua centrală termoelectrică
Anunțul a fost făcut marți de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, care a vizitat șantierul noii centrale, ridicată pe amplasamentul vechiului CET Palas.
„Este o investiție de sute de milioane de lei, finanțată în mare parte prin PNRR. Va oferi eficiență energetică și mai multă siguranță pentru oameni, pentru familiile care vor avea căldură și apă caldă la timp și la costuri sustenabile. Ce m-a impresionat este viziunea pe termen lung – centrala este pregătită să utilizeze hidrogen verde”, a subliniat ministrul.
Hidrogenul verde este produs prin electroliza apei, utilizând exclusiv electricitate din surse regenerabile. Comparativ cu așa-numitul „hidrogen gri”, obținut din combustibili fosili, varianta verde are emisii de gaze cu efect de seră mult mai reduse.
Astfel, Constanța ar putea deveni unul dintre primele orașe din România care face tranziția către energie curată și durabilă, integrată direct în sistemul de termoficare.
Rețelele de transport, modernizate în proporție de 98%
Potrivit ministrului Pîslaru, și rețeaua termică primară de transport a energiei termice se află aproape de finalizare. Lucrările finanțate prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) au ajuns la un stadiu de peste 98%.
„Împreună, aceste proiecte asigură nu doar producția, ci și transportul eficient al energiei termice, un beneficiu direct pentru locuitorii Constanței. Am apreciat implicarea primarului Vergil Chițac, care susține cu determinare aceste investiții esențiale pentru oraș”, a transmis oficialul.
Noua centrală, împreună cu rețelele modernizate, vor asigura un sistem de termoficare mai eficient și mai puțin poluant, într-un oraș care s-a confruntat ani la rând cu probleme legate de furnizarea agentului termic.
„Constanța va avea o centrală modernă, capabilă să răspundă provocărilor climatice și nevoilor reale ale comunității. Aceasta este, pentru mine, esența investițiilor europene: proiecte concrete, care fac ca viața oamenilor să devină mai bună”, a conchis ministrul Dragoș Pîslaru.