HOP 2025. Câștigătorii celei de-a 28-a ediţii a Galei Tânărului Actor. Premii, discursuri puternice și secțiune fără câștigători
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/08/Gala-HOP-2025-castigatorii.jpg)
Ediţia a 28-a a Galei Tânărului Actor HOP s-a încheiat, duminică seara, la Constanța. Au fost acordate premii celor care s-au remarcat dar a existat și o secțiune la care premiul nu s-a acordat, juriul considerând că nu au fost suficient de buni pentru acesta distincție.
Pentru al doilea an consecutiv, direcția artistică a fost semnată de regizorul Erwin Șimșensohn. Tema ediției a readus în prim-plan teatrul antic, sub genericul „Povești vechi, atitudini noi!”.
Cei 25 de tineri actori selecționați au prezentat momente artistice concepute în acord cu această temă provocatoare, aducând în fața publicului și a juriului reinterpretări contemporane ale valorilor și miturilor antice.
Juriul care a desemnat câștigătorii ediției din acest an a fost format din personalități marcante ale scenei teatrale românești: Marina Constantinescu (critic de teatru, scriitor, realizator TV), Andreea Grămoșteanu (actriță), Adrian Văncică (actor), Bobi Pricop (regizor) și Vladimir Anton (regizor).
Participanții din acest an la Gala HOP 2025 au fost: Laurențiu Bobeica, Alex Gabera, Constantin Grigorescu, Otniel Florut, Costin Stăncioi, Aurelian Culea, Buse Özgül, Ania Petrean, Petra Panait, Andrea Mihaela Cuc, Cristina Bordeanu, Antonia Dobocan, Demetra Vasiliu și Alex Stoicescu.
PREMIILE GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2025
Premiul „Ştefan Iordache” – Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP a fost acordat lui Aurelian Culea.
Premiul pentru cea mai bună actriţă a fost acordat Cristinei Bordeanu.
Premiul pentru cel mai bun actor : Costin Stăncioi.
Premiul „Cornel Todea” – Cea mai bună trupă de actori (Secțiunea Grup) NU S-A ACORDAT
Premiul „Sică Alexandrescu” – Premiul special al juriului: Teodora Tudose si Buse Özgül
Premii speciale:
Cristina Bordeanu a fost invitata la prima distribuție într-un spectacol audio din stagiunea următoare a Radiodifuziunii Romane.
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galația ales concurenți cu „apetit de comedie”. Concurenții aleși să susțină un spectacol la Festivalul Național de Comedie de anul acesta sunt: Cristina Bordeanu și Aurelian Culea.
Premiul pentru prestanță și rostire scenică (acordat de actrița Dorina Lazăr) a fost acordat lui Costin Stăncioi.
Actrița a subliniat faptul că acest premiu trebuie meritat iar tinerii mai au mult de lucrat.
Dorina Lazăr: „Mulțumesc tuturor pentru energia pe care mi-ați dat-o. Sunt un actor bătrân, un actor care suferă că este în afară scenei așa cum suferă orice actor. Aici m-am simțit fericită. Am întinerit chiar dacă umblu în baston. În două cuvinte vreau să va povestesc cum a apărut acest premiu: era ultima gala a lui Cornel Todea, iar azi este ziua în care el a murit. În acea gala, a fost o opțiune repertorială foarte ciudată. Oamenii au fost obligați să își ia fragmente din Radu Paraschivescu.
M-am uitat și nimeni nu a trecut de jumătatea cărții în alegerea monoloagelor, dar zburau organele prin aer, era o invazie de cuvinte…nu sunt pudibondă, dar scenă are totudi o rigoare. Când s-au dat premiile, m-am ridicat și nepoftită de nimeni am spus că de la următoarea gala eu voi iniția un premiu pentru actorul sau actrița care va ști să rostească bine o tiradă din teatrul clasic.(…).
După inima mea, nu am avut cui să ii dau acest premiu. Îmi pare rău. Nu mai este modă rostirilor clasice. Dar, eu asta seară o să îl dau, deși va sfătuiesc pe toți: lucrați frate dragă, lucrați la organul vocal fiindcă o să aveți nevoie! Microfoanele sunt niște bestii care va mănâncă inima!”
În replică, scenograful de teatru şi film Dragoş Buhagiar, preşedintele UNITER a spus: „Dorina o să te contrazic. Nu există actori bătrâni! Actorii nu îmbătrânesc și nu dispar. Punct. Sunt actori”.
De asemenea, președintele UNITER le-a oferit câteva sfaturi prețioase tinerilor actori.
„Totul este în mâna voastră. Dacă vreți un spațiu save, curat, nu așteptați la alții. Faceți-l voi! Începeți cu voi, în primul rând!(…). Nu va doriți să lucrați cu oameni mai slab pregătiți. Bucurați-va când cei de lângă voi iau premii deoarece nu ai cum să fi bun cu oameni slab pregătiți lângă tine”.
Premiul „1/10 pentru FILM la TIFF a fost acordat lui Costin Stăncioi.
Premiul publicului pentru actor la secțiunea individual:Laurențiu Bobeica cu 4873 de voturi.
Premiul publicului pentru actrița la secțiunea individual: Iulia Ioana
Premiul publicului pentru trupa actori pentru spectacolul Interior expus: Alex Gabera si Alex Stoicescu.
Amintim ca participanții au fost selectați prin voturi sau prin preselecție și au participat la diverse momente ale evenimentului, inclusiv interviuri și discuții moderate de regizori și critici de teatru.
Actori Selectați prin Vot:
Laurențiu Bobeica, Alex Gabera, Constantin Grigorescu, Otniel Florut, Costin Stăncioi, Aurelian Culea.
Actori Prezenți la Interviuri:
Buse Özgül, Ania Petrean, Petra Panait, Andrea Mihaela Cuc, Cristina Bordeanu, Antonia Dobocan, Demetra Vasiliu, Alex Stoicescu.
Evenimentul Gala HOP este organizat de UNITER și oferă o platformă pentru tinerii actori de a-și arăta talentul.