De ce Putin nu va încheia războiul împotriva Occidentului: psihologia unei confruntări prelungite

La prima vedere, pare că războiul Rusiei cu Ucraina și cu “Occidentul” ar putea fi un conflict pe care Putin l-ar încheia: pierderile sunt mari, sancțiunile apasă, iar opoziția internă, chiar dacă redusă, există. Totuși, analiza situației arată că războiul nu este doar o acțiune militară, ci o componentă centrală a puterii lui Vladimir Putin. A renunța la el ar însemna să renunțe la tot ceea ce îi definește regimul: rolul de “președinte de război”, simbolismul, legitimitatea internă și proiectul său geopolitic.

Mai jos sunt motivele – și implicațiile lor – pentru care războiul nu va fi încheiat prea curând.

1. Războiul ca sursă de legitimitate internă

Putin s-a consolidat în mentalul publicului rus ca omul care apără Rusia de “amenințările externe”, de NATO, de Occident – fie ele reale sau inventate. Dacă ar negocia sau s-ar retrage dintr-o poziție de slăbiciune, și-ar risca imaginea de protector. Ar deschide calea criticilor, a naționaliștilor și a rivalilor politici.

Analistul Mykola Petrov observa: „Odată ce s-a înrădăcinat în rolul de lider de război, întoarcerea la o președinție de pace ar însemna o retrogradare.”

Așadar, războiul nu este doar un dosar militar, ci o problemă de identitate politică: Putin nu vrea să fie perceput ca liderul care a lăsat armele jos.

2. Mize geostrategice permanente

Conflictul cu Ucraina și tensiunile cu Occidentul fac parte dintr-un proiect mai amplu: refacerea influenței asupra “spațiului post-sovietic”, blocarea extinderii NATO, promovarea unei lumi multipolare. Chiar dacă fronturile avansează lent, Moscova desfășoară acțiuni simbolice și tactice: drone trimise peste Polonia, exerciții militare cu Belarus, mutarea infrastructurilor critice mai spre interior pentru a reduce vulnerabilitatea.

Aceste mișcări nu arată că Rusia se pregătește de retragere, ci că se așază în logica unui război permanent. Nu este doar o luptă împotriva Ucrainei, ci o confruntare cu întreg Occidentul, transformat într-un inamic ideologic total.

3. Rezistența la sancțiuni și mecanismele de evitare

Deși sancțiunile occidentale sunt severe, Kremlinul a reușit până acum să mențină aparența stabilității interne: redistribuirea resurselor, propaganda și controlul mediatic joacă un rol central. Rusia nu se prăbușește, dar suportă costuri uriașe – economice, demografice și morale.

Cu toate acestea, Moscova face manevre pentru a atenua impactul: sprijină sectoarele critice, găsește rute alternative de comerț, manipulează piața energiei, exploatează resursele interne.

Mai important, nu există semne că Rusia ar fi dispusă să abandoneze teritoriile ocupate sau să renunțe la obiectivul “neutralizării” Ucrainei. Kremlinul a transmis clar: sancțiunile „nu vor forța niciodată Rusia să își schimbe cursul.”

4. Calcul politic extern: Occidentul divizat și oportunitățile diplomatice

Putin joacă și pe terenul slăbiciunilor occidentale: divergențele dintre state, schimbările politice, promisiunile electorale care pot submina unitatea Vestului. Un exemplu: declarațiile contradictorii venite din Statele Unite, unde poziția față de Ucraina variază în funcție de ciclurile politice. Moscova percepe aceste ezitări ca pe o oportunitate.

Acțiunile “de testare” – atacuri cu drone, incidente de frontieră, demonstrații militare lângă NATO – sunt menite să sondeze limitele răbdării occidentale. Dacă Vestul nu reacționează unitar și ferm, costurile pentru Rusia rămân relativ mici comparativ cu avantajele simbolice pe care le obține.

5. Costurile imediate versus pierderile abstracte

Putin știe că încheierea războiului acum ar însemna acceptarea unor compromisuri pe care regimul său nu și le permite: pierderea teritoriilor ocupate, recunoașterea eșecului, riscul de destabilizare internă.

În schimb, continuarea conflictului presupune cheltuieli imense, pierderi umane și probleme economice. Însă aceste costuri sunt “gestionabile” din perspectiva lui Putin, pentru că ele cad în primul rând pe umerii populației. Elitele apropiate de regim profită în continuare, iar propaganda transformă sacrificiile într-o “luptă existențială”.

Pentru liderul rus, pierderile concrete sunt acceptabile dacă îi mențin structura de putere și legitimitatea.

6. Rezultatul: războiul ca stare permanentă, nu ca excepție

Legitimitatea politică, obiectivele geopolitice, mecanismele de evitare a sancțiunilor și exploatarea slăbiciunilor occidentale duc toate spre aceeași concluzie: conflictul nu se va încheia rapid.

Pentru Kremlin, războiul nu mai este o anomalie, ci o stare normală a conducerii. În aceste condiții, scenariile de pace totală sau de retragere strategică sunt din ce în ce mai improbabile. Occidentul trebuie să își asume că nu are de gestionat “sfârșitul războiului”, ci conviețuirea cu un război permanentizat.

Implicațiile pentru Ucraina și Vest

• Pentru Ucraina: dependența de sprijin militar și economic va continua, dar și perspectiva unui conflict de uzură, în care victoria nu mai înseamnă doar fronturi câștigate, ci supraviețuirea statului.
• Pentru Vest: riscul “oboselii” opiniei publice și al deziluziilor politice. E nevoie de coeziune și planuri de sprijin pe termen lung, indiferent de ciclurile electorale.
• Pentru Rusia: izolarea internațională se adâncește, economia suferă, populația este extenuată. Dar regimul are suficiente instrumente de represiune și propagandă pentru a menține ordinea internă.

Ce semne trebuie urmărite

1. Acceptarea unor negocieri reale, fără condiții imposibile.
2. Menținerea și înăsprirea sancțiunilor de către Occident, inclusiv împotriva celor care ajută Rusia să le evite.
3. Eventuala revoltă a elitelor ruse – economice sau militare – față de costurile războiului.
4. Evoluția sprijinului internațional pentru Ucraina: dacă slăbește, cresc șansele unor “compromisuri păguboase”; dacă se menține, presiunea asupra Kremlinului rămâne constantă.

Războiul nu se va încheia curând – nu pentru că ar fi imposibil, ci pentru că liderul rus nu are niciun interes și nicio cale sigură de a se retrage fără a pierde puterea și statutul. În logica sa, pacea nu este o opțiune, ci un risc existențial.

Așteptările poporului rus în caz de pace

Dacă mâine ar înceta focul și s-ar semna un armistițiu, societatea rusă – obișnuită de ani de zile cu propaganda belicoasă – ar trece printr-un șoc. În spatele lozincilor patriotarde, oamenii au acumulat frustrări, lipsuri, temeri și pierderi greu de contabilizat. Pacea ar deschide cutia Pandorei a acestor așteptări:

1. Întoarcerea soldaților acasă. Familiile celor trimiși pe front ar aștepta repatrierea imediată. Dar mulți nu mai au pe cine aștepta – sute de mii de morți și răniți sunt realitatea crudă. Pacea ar transforma aceste tragedii ascunse în întrebări directe: „Pentru ce au murit fiii noștri?”
2. Repararea economiei. Populația rusă trăiește deja cu scumpiri, lipsuri, inflație mascată. O pace ar ridica inevitabil întrebarea: „De ce am suportat ani de privațiuni, dacă tot am ajuns aici?” Așteptările ar fi pentru o revenire rapidă la normalitate, dar economia, decimată de sancțiuni și de militarizare, nu poate oferi minuni peste noapte.
3. Ridicarea sancțiunilor. Oamenii ar aștepta ca supermarketurile să fie din nou pline, călătoriile să redevină posibile, importurile să curgă. Dar Occidentul nu va ridica sancțiunile doar pentru că războiul s-a oprit. Vor urma negocieri lungi și condiții dure.
4. Recunoașterea și despăgubirile. Chiar dacă pacea ar fi “înghețată”, cu fronturi stabilizate, populația rusă ar fi prinsă între așteptarea unei victorii promise și realitatea amară a unui compromis. Asta ar genera dezamăgire și potențială ostilitate față de Putin însuși.
5. Demascarea propagandei. Fără “starea de război” care justifică totul, ar apărea fisuri în monopolul mediatic. Oamenii ar începe să compare promisiunile cu realitatea: “Ne-ați spus că luptăm pentru existență. Acum de ce s-a încheiat? Înseamnă că ați mințit?”

Riscul pentru Putin

Pacea nu ar aduce gloria, ci facturile. Propaganda lui funcționează doar pe logica “asediului” și a “inamicului extern”. Dacă arma retorică se dezumflă, Kremlinul nu mai are cu ce să acopere corupția, jafurile, lipsa de perspective.

O Rusie care iese din război ar fi o Rusie care îi cere lui Putin explicații…

… pentru vieți pierdute, pentru bani risipiți, pentru izolarea internațională. Or, acest criminal de război nu are niciun răspuns convingător. De aceea, pacea, deși dorită de popor în sens material, este pentru el o capcană mortală.