De alegeri: Fondatorul Telegram – Pavel Durov – tocmai a descoperit libertatea de expresie!

Fondatorul Telegram, Pavel Durov, s-a transformat brusc într-un cavaler al libertății, acuzând Franța și Republica Moldova că ar fi încercat să-i ceară „cenzurarea” unor canale. Problema e că Durov jonglează cu termenii: ceea ce el numește „cenzură” e, în fapt, un exercițiu elementar de igienă publică.

Victimizarea convenabilă

Dacă un canal promovează minciuni grosolane, conspirații inventate de laboratoare rusești sau instigă la ură și destabilizare, nu mai vorbim de „opinii incomode”, ci de arme informaționale. A închide asemenea canale nu e cenzură, ci protecție democratică.

Libertatea de exprimare nu e un cec în alb

Confuzia cultivată de Durov e intenționată: el vrea ca Telegram să fie perceput ca o fortăreață a libertății absolute. Dar libertatea nu înseamnă haos, iar dreptul la opinie nu include dreptul de a manipula alegerile, de a otrăvi spațiul public sau de a coordona campanii de propagandă.

Să susții că eliminarea unor canale de dezinformare rusească este „cenzură” e ca și cum ai spune că medicii ne iau libertatea pentru că distrug bacteriile.

Cazul Republicii Moldova: laboratorul propagandei

Moldova e deja sub asediu informațional: canale Telegram create la Moscova inundă spațiul public cu mesaje menite să discrediteze alegerile, să submineze guvernul și să fabrice „alternative patriotice”.

A le lăsa libere înseamnă a accepta că o țară mică, aflată la granița cu Rusia, să fie măcinată din interior exact în ziua alegerilor. A le închide nu e un act politic, ci un act de igienă națională. Fără el, democrația ar fi sufocată în propriul zgomot toxic.

Durov, martirul de carton

Pavel Durov vrea să joace rolul lui Assange sau Snowden, dar cazul lui e altceva: nu denunță abuzuri, ci apără canale care funcționează ca instrumente de agresiune hibridă. El confundă jurnalismul cu trollajul, critica legitimă cu intoxicarea profesională.

Să vorbești de „cenzură” atunci când ți se cere să aplici propriile reguli împotriva propagandei este o impostură. Nu libertatea e atacată, ci doar business-ul care trăiește din trafic murdar.

Europa între apărare și naivitate

Occidentul încă se codește: unde se termină libertatea și unde începe agresiunea informațională? Cazul Durov arată cât de greu e pentru state să gestioneze o platformă care nu-și asumă nimic, dar pretinde că e „vocea oamenilor”.

În realitate, Telegram e paradisul celor care vor să lovească în democrații fără să-și arate fața. Și dacă statele nu intervin, riscul e ca întreaga noțiune de alegeri libere să devină ridicolă.

Opinie sau armă…

Nu orice blocaj e cenzură. Uneori, a elimina zgura propagandei înseamnă a proteja tocmai libertatea de exprimare. Pavel Durov joacă rolul eroului incomod, dar de fapt apără canalele care seamănă haos și instabilitate.

În democrație, libertatea de opinie se respectă. Dar intoxicarea plătită, orchestrată și coordonată de la Moscova nu e opinie, ci armă. Și armele, spre deosebire de cuvinte, nu au ce căuta într-un spațiu public civilizat.

Declarația lui Durov: cronometru perfect pentru haos

Pavel Durov nu a vorbit „oricând”, ci fix pe 28 septembrie 2025, ziua alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Alegerea momentului transformă mesajul său într-o intervenție politică, nu într-un simplu denunț de principiu.

Când spui, în ziua votului, că „guvernul Maiei Sandu vrea să reducă la tăcere criticii”, nu mai ești un arbitru imparțial. Devii parte din campanie – chiar dacă nu recunoști asta. În esență, declarația lui Durov alimentează exact discursul suveranist-pro-rus, care clamează fraudarea sau manipularea alegerilor.

Canalele de propagandă „civică”

De-a lungul ultimilor ani, în Moldova au apărut zeci de canale Telegram cu denumiri „neutre”, dar care servesc direct narațiunile Kremlinului.

• „Молдавия Сегодня” (Moldova Azi) – se prezintă ca un canal de știri alternative, dar inundă spațiul public cu articole traduse direct din presa rusă, deformate și adaptate pentru publicul moldovean.
• „Vocea poporului” – folosește eticheta de „mișcare civică”, însă majoritatea postărilor sunt clipuri alarmiste despre „dictatura NATO” și „planul Occidentului de a dezmembra Moldova”.
• „Patrioții adevărați” – canal cu audiență semnificativă, unde mesajele despre corupția guvernului se combină cu teorii conspiraționiste privind „laboratoarele biologice americane” sau „vaccinarea forțată”.

Toate aceste canale pretind că sunt „voci incomode”. În realitate, sunt fabrici de zgomot care preiau teme din propaganda rusă și le ambalează pentru publicul local.

România, ținta paralelă

Nici România nu e scutită. Am văzut canale cu nume aparent patriotice – „Români liberi”, „Vocea străzii” – unde narațiunile sunt aceleași: UE ne fură resursele, NATO ne împinge la război, liderii pro-occidentali sunt „vânduți”. Și aici, ele nu critică guvernul pentru incompetență reală, ci pentru „trădare” și „supunere față de străini” – fix temele dictate de la Moscova.

Cenzură sau igienă publică?

Dacă asemenea canale sunt blocate, nu vorbim de cenzură. Vorbim de înlăturarea unor instrumente de manipulare, exact cum ai scoate o armă din mâna cuiva care o flutură într-o piață publică. Cenzură ar fi să interzici un canal care face investigații reale, care critică abuzuri sau care cere transparență. Dar a închide portavocea Moscovei nu înseamnă cenzură, ci protecție democratică.

Șmecherie ieftină

Pavel Durov își joacă rolul de martir al libertății, dar alegerea momentului – ziua alegerilor din Republica Moldova – arată că e orice altceva decât neutru. Când declari, exact în clipa decisivă, că o țară vrea să reducă la tăcere criticii, nu aperi libertatea, ci creezi haos.

Și aici e paradoxul: adevărata cenzură ar fi să lăsăm propaganda să confişte noțiunea de libertate. În realitate, a bloca aceste canale nu înseamnă a reduce opinia publică la tăcere, ci a salva șansa ca oamenii să voteze pe baza unor informații curate, nu a unor minciuni manufacturate.