Pelerinaj istoric la Iaşi de Sfânta Parascheva: 32.000 de oameni la Sfânta Liturghie şi familii premiate pentru credinţă şi dăruire
Peste 32.000 de persoane au participat marţi, la Iaşi, la Sfânta Liturghie oficiată de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, eveniment desfăşurat pe pietonalul Ştefan cel Mare, în faţa Catedralei Mitropolitane. Ceremonia religioasă a fost una de amploare, reunind clerici din ţară şi din străinătate, precum şi numeroşi oficiali români.
Slujbă oficiată de 27 de preoţi din mai multe ţări
Serviciul religios a fost oficiat de 27 de preoţi veniţi din România, Republica Moldova, Grecia, Muntenegru, Albania şi Siria, relatează news.ro. Liturghia a durat două ore şi jumătate şi a fost condusă de Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La eveniment au asistat preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, mai mulţi parlamentari şi şefi de instituţii ieşene.
Familii de preoţi cu mulţi copii, premiate de IPS Teofan
În timpul ceremoniei, Mitropolitul Teofan a oferit distincţii speciale unor familii de preoţi care au ales să crească numeroşi copii: una cu 10, alta cu 11 şi o a treia cu 12 copii. Înaltpreasfinţitul a vorbit despre importanţa acestor exemple pentru o Românie aflată în declin demografic.
„Multe probleme are această ţară. Dumneavoastră le ştiţi bine. Situaţiile dificile sunt multe şi intens mediatizate. Sunt însă şi multe lucruri frumoase despre care se vorbeşte prea puţin: o şcoală, un spital, întoarcerea unor români acasă, o carte de excepţie publicată. Un exemplu frumos sunt şi familiile cu mulţi copii. Existenţa lor este cu atât mai meritorie cu cât situaţia demografică a ţării este extrem de dificilă. În 2022, la nivel naţional, erau 1,71 copii pe familie, în timp ce rata necesară pentru menţinerea populaţiei este de 2,11. Diferenţa ar fi şi mai mare dacă nu ar exista sute sau mii de familii care au mulţi şi foarte mulţi copii”, a spus IPS Teofan.
Mii de credincioşi la rând pentru a se închina la moaşte
Mitropolitul Moldovei a apreciat răbdarea credincioşilor care au aşteptat ore în şir pentru a se închina la racla Sfintei Parascheva, subliniind că „Sfânta arată că există o altă putere decât cea a armelor sau a banilor”.
Marţi, peste 18.000 de pelerini se aflau încă la rând pentru a se închina la moaşte, iar de la începutul pelerinajului, numărul total al participanţilor a ajuns la aproximativ 170.000 de persoane.
Mii de sarmale la Masa Pelerinilor
După Sfânta Liturghie, în apropierea catedralei, la Cantina socială a Direcţiei de Asistenţă Socială Iaşi, a avut loc tradiţionala Masă a Pelerinilor. Direcţia de Asistenţă Socială, împreună cu societăţile Primăriei şi sponsori locali, au oferit participanţilor 60.000 de sarmale, plăcinte şi suc.
În acelaşi timp, echipele medicale prezente la eveniment au acordat îngrijiri pentru 426 de persoane, dintre care 32 au fost transportate la spital.
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va rămâne în curtea Catedralei Mitropolitane până miercuri, când va fi reintrodusă în lăcaşul de cult.