Martiri de mucava: George Simion falsifică memoria adevăratei suferințe

Moartea unei doctorițe controversate devine, în viziunea lui George Simion, un act de martiriu comparabil cu suferința unui erou întemnițat politic. Într-o Românie obosită de scandaluri și simboluri reciclate, manipularea memoriei devine strategie politică.

Simion nu face comparații. Comite falsuri grosolane.

Să afirmi că Flavia Groșan și Ilie Ilașcu ar merita aceeași reverență publică este nu doar greșit — e o batjocură. O batjocură la adresa istoriei, a durerii reale, a memoriei unei Românii care a avut, cândva, oameni arestați pentru idei, nu pentru opinii medicale hazardate.

Flavia Groșan nu a fost anchetată de un regim dictatorial.

N-a fost bătută, exilată, condamnată de un tribunal ideologic.

A fost chemată să explice niște tratamente medicale în afara protocoalelor. E o diferență de univers.

Ilie Ilașcu a fost arestat în 1992, în Tiraspol, de un regim separatist susținut de Moscova, și a fost condamnat la moarte pentru că a militat pentru unitatea națională a României și Republicii Moldova.

Timp de opt ani a fost închis în condiții inumane.

Nu și-a schimbat poziția.

Nu s-a victimizat.

A ieșit din pușcărie și a continuat să creadă în aceleași principii.

Martirii reali nu sunt făcuți pe rețele sociale

În 2021, Flavia Groșan a devenit un simbol al neîncrederii în sistemul medical și al rezistenței față de măsurile anti-COVID. A susținut tratamente controversate, a fost sancționată de Colegiul Medicilor și a devenit rapid o eroină a cercurilor conspiraționiste.
Dar a fost în pericol real? A fost persecutată? A fost condamnată de stat pentru idei?

Răspunsul e nu.

Ceea ce i s-a întâmplat este ceea ce se întâmplă oricărui profesionist care alege să ignore consensul științific și să recomande „rețete alternative” în plină criză medicală: o anchetă disciplinară și o avertizare. Apoi, o carieră transformată în brand și zeci de mii de fani care i-au pus aureola.

Naționalismul cretinoid se folosește de moarte

George Simion este un politician cu instincte populiste, nu istorice. El n-are timp pentru nuanțe. Are nevoie de simboluri rapide, de comparații șocante, de imagini cu impact emoțional.

Și ce poate fi mai eficient decât să agăți o moarte recentă de o figură consacrată?

În logica sa, Groșan devine disidentă, iar dacă ai fost împotriva „sistemului”, atunci meriți să stai lângă Ilașcu. E o logică superficială, dar funcționează la publicul țintă: revoltă, emoție, victimă, stat ticălos, erou apărut „din popor”.

Asemenea comparații sunt periculoase. Ele nu doar falsifică trecutul — ci fabrică martiri în serie, din oricine devine util retoric în lupta electorală.

De ce acceptăm atât de ușor să ne falsificăm eroii?

Pentru că trăim într-o cultură a emoției instant. Martirii sunt la un share distanță. O femeie care spune „nu cred în oxigen” devine eroină. Un politician care țipă la graniță devine lider național.

Nu mai e timp pentru memorie reală. Eroi autentici ca Ilie Ilașcu sunt expediați într-un rând, doar ca să servească drept fundal glorios pentru o retorică de Facebook.

Acesta nu e doar un derapaj politic. E un simptom cultural. România a ajuns să confunde suferința reală cu scandalul mediatic. Rezistența cu teoria conspirației. Curajul cu încăpățânarea.

Cine sunt, de fapt, martirii unei epoci?

Sunt cei care nu s-au filmat. Nu s-au plâns. N-au cerut aplauze. Au fost bătuți, înfometați, închiși. Au trecut prin ani de întuneric, fără like, fără cameră video, fără rețele sociale care să-i idolatrizeze.
Ilie Ilașcu e unul dintre ei.
Să-l pui lângă o doctoriță care a refuzat oxigenul e nu doar o jignire — e o formă de amputare morală.

Când morții sunt folosiți ca afiș electoral, e semn că politica s-a degradat complet

George Simion nu face campanie. Face trafic cu simboluri.
Iar acest nou martir de plastic, livrat ca simbol al revoltei „anti-sistem”, nu e altceva decât ambalaj politic pentru o credință periculoasă: „Cine moare spunând ce vrem noi să auzim e, prin definiție, un sfânt”. Nu contează contextul, faptele, responsabilitatea profesională — important e să existe o victimă cu priză la public.

În curând, dacă nu cumva deja se întâmplă, s-ar putea organiza pelerinaje la mormântul Sfintei Flavia a Oxigenului, ocrotitoarea tratamentelor alternative și a live-urilor virale. Cu lumânări, flori și poze pe Instagram. Și dacă o mână de conspiraționiști o vor canoniza neoficial, n-ar fi deloc surprinzător.

Trăim vremuri în care sfințenia se măsoară în view-uri, iar martirii sunt selectați pe bază de algoritm.

Așa se construiește, în 2025, capitalul electoral.
Pe ruinele adevărului istoric.