Emiratele Arabe Unite vor activele Lukoil. Rafinăria Petrotel din România, blocată de sancțiunile SUA
Interes neașteptat din Golful Persic pentru activele rusești aflate sub sancțiuni: International Holding Company (IHC), unul dintre cei mai mari conglomerate din Abu Dhabi, condus de un membru al familiei conducătoare, a notificat oficial Trezoreria Statelor Unite că dorește să achiziționeze activele internaționale ale grupului petrolier Lukoil. Mișcarea vine într-un moment critic pentru compania rusă, care pierde rapid accesul la operațiunile sale din afara țării, inclusiv la rafinăria Petrotel din România, intrată vineri sub sancțiunile Washingtonului.
IHC intră în competiția globală pentru activele Lukoil
IHC se adaugă astfel unei liste tot mai lungi de potențiali cumpărători ai activelor globale ale Lukoil, listă care include giganți ai industriei petroliere precum ExxonMobil și Chevron, dar și firma americană de private equity Carlyle. Potrivit Reuters, Washingtonul ar fi respins deja demersul traderului elvețian Gunvor, deschizând astfel oportunitatea pentru alți investitori.
Confirmarea interesului din partea conglomeratului din Abu Dhabi a venit clar și concis:
„Da, ne-am exprimat interesul pentru activele străine ale Lukoil”, a transmis IHC, fără alte detalii suplimentare.
Companiile interesate au termen până pe 13 decembrie pentru a discuta cu Lukoil, iar anumite tranzacții vor necesita aprobarea explicită a autorităților americane.
IHC este cel mai mare emitent listat la bursa din Abu Dhabi și operează în domenii variate, de la energie și sănătate până la imobiliare, agricultură și minerit. Președintele companiei este șeicul Tahnoon bin Zayed Al Nahyan, fratele președintelui Emiratelor Arabe Unite și un actor-cheie în arhitectura de securitate națională a emiratului. Royal Group, fond controlat tot de șeicul Tahnoon, deține 61,2% din IHC.
Lukoil, afectată puternic de sancțiunile impuse de SUA
În urmă cu o lună, Statele Unite au inclus Rosneft și Lukoil pe lista sancțiunilor menite să crească presiunea economică asupra Moscovei în contextul războiului din Ucraina. De atunci, Lukoil se confruntă cu perturbări majore ale activităților sale internaționale, care reprezintă aproximativ 0,5% din producția globală de petrol.
Compania rusă deține trei rafinării în Europa, inclusiv Petrotel-Lukoil din România și celebra rafinărie de la Burgas, în Bulgaria. În plus, controlează participații în câmpuri petroliere din Kazahstan, Uzbekistan, Irak, Mexic, Ghana, Egipt, Emiratele Arabe Unite și Nigeria, precum și sute de stații de alimentare, inclusiv pe teritoriul Statelor Unite.
Sancțiunile blochează tranzacțiile financiare legate de aceste active, iar procesul de vânzare devine atât o necesitate operațională, cât și o încercare de a limita pierderile.
Rafinăria din România intră sub sancțiuni. Incertitudine pentru 500 de angajați
Sancțiunile americane au intrat în vigoare oficial vineri, la ora 19.00, afectând direct rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploiești. Stațiile din rețeaua Lukoil România vor intra la rândul lor sub sancțiuni din 13 decembrie. Deocamdată, Guvernul nu oferă detalii clare despre efectele concrete ale acestor măsuri asupra pieței interne sau asupra operațiunilor rafinăriei.
În prezent, Petrotel se află în plin proces de mentenanță, ceea ce înseamnă că producția este deja oprită. Totuși, intrarea sancțiunilor în vigoare blochează automat orice plată legată de activitatea rafinăriei. Nu este cunoscut modul în care această situație va afecta cei circa 500 de angajați.
Citeşte şi: Activele Lukoil, în vizorul giganților americani. Exxon și Chevron studiază achiziții
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la prânz, că „nu se va întâmpla nimic dramatic” în următoarele săptămâni, însă nu au fost oferite detalii suplimentare despre posibile scenarii sau măsuri de protecție.
Rețeaua Lukoil România și proiectele din Marea Neagră, în zona gri
În România, cele mai importante active ale Lukoil sunt rafinăria Petrotel-Lukoil și rețeaua Lukoil România, formată din aproximativ 320 de stații. Ambele entități au ca acționar compania Litasco, cu sediul în Elveția, aflată de asemenea sub efectul sancțiunilor. Lukoil mai deține și Litasco SA Geneva Sucursala București, responsabilă de comerțul angro cu combustibili.
Un element critic este participația de 87% în perimetrul Trident din Marea Neagră, explorat în parteneriat cu Romgaz, proiect care ar putea fi afectat la rândul său de regimul sancțiunilor. Situația acestui perimetru devine tot mai incertă, în lipsa unei clarificări oficiale privind continuarea operațiunilor.