Gazele UE nu sunt bune: Transnistria refuză ajutorul de 60 de milioane de euro și declară stare de urgență

Regiunea transnistreană a intrat, din nou, în stare de urgență economică. Oficial, pentru 30 de zile. Neoficial, într-o stare de urgență permanentă, care durează de peste trei decenii. Motivul imediat: gazul. Mai exact, lipsa lui, livrarea fragmentată, plățile încurcate și dependența totală de o schemă care se rupe la primul control bancar din Uniunea Europeană.

Sovietul Suprem de la Tiraspol – așa-zisul parlament al unei entități nerecunoscute – a votat în unanimitate propunerea liderului de facto Vadim Krasnoselski. Unanimitate perfectă, ca pe vremuri. Nimeni nu se îndoiește, nimeni nu întreabă, nimeni nu greșește.

Care e problema, pe scurt și fără propagandă

După ce Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc, Transnistria a rămas fără combustibilul gratuit care i-a ținut economia artificial în viață timp de 30 de ani. Gazul nu era doar ieftin, era practic coloana vertebrală a regimului: industrie energofagă, curent electric ieftin, încălzire aproape universală, buget local umflat fără acoperire reală.

Astăzi, regiunea primește aproximativ 3 milioane de metri cubi de gaz pe zi, suficient pentru gospodării și instituții sociale, dar insuficient pentru industrie și pentru centrala de la Cuciurgan (MGRES), cândva furnizor-cheie de energie pentru întreaga Republică Moldova.

MGRES funcționează acum pe cărbune, mai exact pe antracit – un tip de combustibil greu de găsit, extras în principal din Donbas. Rezervele vechi s-au dus rapid, iar aprovizionarea e complicată, scumpă și instabilă.

Gaz european, bani rusești, plăți din Dubai

Paradoxul actual: gazul nu mai vine de la Gazprom, ci de pe piața Uniunii Europene. Traseul e atât de încâlcit încât pare desenat de Kafka:

• gaz cumpărat din UE
• livrat prin MoldovaGaz
• trecut prin Tiraspoltransgaz
• intermediat de o companie ungară
• plătit de firme din Dubai
• banii provin, în realitate, de la Rusia
• Transnistria primește gazul „pe credit”

Rezultatul: economia regiunii funcționează de la un transport la altul, ca un pacient conectat la perfuzii instabile. Orice verificare bancară, orice întârziere administrativă în UE se transformă imediat într-o criză energetică.

Ajutorul UE: 60 de milioane de euro. Răspunsul Tiraspolului: tăcere și refuz

Uniunea Europeană a propus un pachet de 60 de milioane de euro, cu condiții perfect previzibile într-o lume normală:

• respectarea drepturilor omului
• libertăți fundamentale
• creșterea treptată a prețului gazului până la nivelul pieței
• excluderea industriei energointensive din schema de sprijin

Tiraspolul a refuzat. Fără explicații. Fără conferințe. Fără argumente oficiale.

Bun. Atunci de ce refuză, de fapt?

Aici intrăm în zona adevărului absurd, unde Transnistria nu mai joacă geopolitică, ci teatru ideologic.

1. Pentru că pe banii UE nu scrie „Lenin”
E o problemă simbolică serioasă. Banii europeni vin cu reguli, transparență, hârtii, audit. Nu poți să-i distribui revoluționar, din sertar, cu portretul lui Lenin pe perete. Nu inspiră suficient.

2. Pentru că UE cere lucruri periculoase: normalitate
Drepturi ale omului? Presă liberă? Școli fără intimidare? Pentru un regim construit pe control și propagandă, asta nu e ajutor, e amenințare existențială.

3. Pentru că gazul ieftin e instrument politic, nu resursă economică
Dacă prețul gazului crește la nivelul pieței, dispare una dintre puținele „realizări” ale regimului: iluzia bunăstării sovietice. Fără gaz ieftin, Transnistria ar arăta exact ce este: o economie neviabilă.

4. Pentru că industria locală trăiește doar dacă e subvenționată masiv
UE cere excluderea industriei energointensive. Or, fără subvenții mascate, multe fabrici ar muri instantaneu. Iar regimul nu poate admite oficial că economia lui e un pacient terminal.

5. Pentru că ajutorul UE vine cu condiții, cel rusesc vine cu mitologie
Rusia nu cere reforme, ci loialitate. UE cere reguli. Pentru Tiraspol, alegerea e simplă: mai bine frig cu ideologie decât căldură cu drepturi.

Concluzia care doare

Transnistria nu refuză ajutorul UE din mândrie, ci din incompatibilitate structurală. Regimul de la Tiraspol nu știe să funcționeze într-o lume în care:

• banii sunt urmăriți
• gazul are preț real
• libertățile nu sunt negociabile

Așa că preferă crizele recurente, stările de urgență votate în unanimitate și economia „de la un lot de gaz la altul”.

E mai simplu. Mai familiar. Mai sovietic.

Și, mai ales, nu cere nimănui să recunoască adevărul:
că fără Rusia și fără gaz gratuit, Transnistria nu e un stat înghețat, ci o ficțiune pe cale să rămână fără încălzire.