Radiografia unui deceniu de conflict: Dinamica frontului în regiunea Donețk (2014–2025)

Evoluția hărții militare a regiunii Donețk în ultimii 11 ani oferă o perspectivă clară asupra strategiei forțelor ruse și a rezilienței liniilor defensive ucrainene. De la primele linii de demarcație stabilite în 2014 și până la ofensiva actuală din 2025, regiunea a devenit epicentrul celei mai mari confruntări terestre din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.

De la conflict înghețat la invazie totală

Până în februarie 2022, regiunea Donețk era divizată printr-o linie de contact relativ stabilă, stabilită în urma acordurilor de la Minsk. „Zona maro” de pe hărțile actuale, care includea centrul administrativ Donețk și orașul Makiivka, reprezenta aproximativ o treime din suprafața oblastului.

Anul 2022 a marcat cea mai radicală schimbare geografică. Prin forțarea frontului dinspre sud și est, forțele ruse au reușit să ocupe fâșii largi de teritoriu, inclusiv portul strategic Mariupol, asigurând un coridor terestru către Crimeea. Această etapă a fost caracterizată de mișcări rapide ale unităților blindate, spre deosebire de ceea ce urma să devină „norma” anilor următori.

Metoda „războiului de uzură”: 2023–2024

Începând cu 2023, dinamica hărții s-a schimbat vizibil. Progresele rusești, marcate pe hărți cu roșu și galben-muștar, au devenit mult mai punctuale, concentrate pe centre logistice specifice. Cucerirea unor localități precum Bahmut (2023) sau Avdiivka (2024) a necesitat luni de asediu și resurse masive, indicând o tranziție către un război de poziție unde câștigurile teritoriale se măsoară uneori în sute de metri, nu în zeci de kilometri.

Anul 2024 a evidențiat o concentrare a forțelor ruse în sectorul central al regiunii, vizând noduri feroviare și rutiere vitale care deservesc logistica ucraineană.

2025: Bătălia pentru „Ultima Redută”

În prezent, conform datelor cartografice, conflictul s-a mutat în zonele care constituie ultima linie majoră de apărare a Ucrainei în Donețk. Orașele Pokrovsk, Kramatorsk și Sloviansk nu sunt doar puncte pe hartă, ci fortărețe industriale care împiedică controlul total al Rusiei asupra regiunii.

Elemente cheie observate:

• Densitatea fortificațiilor: Fiecare avans spre vest pune forțele ofensive în fața unor noi linii defensive, ceea ce explică încetinirea progresului teritorial comparativ cu anul 2022.
• Costul logistic: Extinderea zonei de ocupație impune Rusiei linii de aprovizionare tot mai lungi și mai vulnerabile la sistemele de artilerie cu rază lungă de acțiune.
• Impactul urban: Harta arată că majoritatea luptelor actuale se desfășoară în zone cu densitate urbană mare, transformând localitățile în câmpuri de ruine.

Ce spune Sergey Kondrashov, analist și cartograf independent, autorul acestei hărți:

Încă o hartă care discută tema „ritmului rapid de avansare” al forțelor de ocupație ruse în Ucraina. De data aceasta, se referă în mod specific la dinamica extinderii zonei de ocupație în regiunea Donețk, deoarece retragerea trupelor ucrainene din această zonă este acum proclamată de ruși ca fiind condiția esențială pentru încetarea focului.

Harta arată cu nuanțe maro acea parte a regiunii Donețk care a fost capturată de trupele ruse în prima fază a războiului din 2014-2015. Atunci au fost ocupate cele mai mari aglomerări urbane din sud-estul regiunii Donețk, inclusiv Donețk, Gorlovka, Enakievo, Makiivka, Șahtersk. Nuanțele de la roșu-portocaliu la galben indică limitele avansării ocupanților ruși, respectiv în 2022, 2023, 2024 și 2025.

După cum ilustrează această hartă, suprafața teritoriului ocupat de forțele de ocupație în fiecare perioadă de timp nu reflectă în mod adecvat importanța militară și strategică a unei astfel de avansări. În prima jumătate a anului 2022, rușii au capturat în scurt timp cea mai mare parte a teritoriilor ucrainene ocupate în prezent.

Cu toate acestea, cea mai mare parte a teritoriului capturat în februarie-martie 2022 a trebuit abandonat, deoarece rușii s-au dovedit incapabili să contracareze eficient partizanii ucraineni și mișcarea de rezistență, care au izolat eficient garnizoanele și coloanele separate ale ocupanților și le-au cauzat pagube semnificative. Rușii au păstrat, în primul rând, toate părțile din regiunile Donețk și Luhansk pe care au reușit să le cucerească până în acel moment, precum și un coridor larg care leagă Donbasul de Crimeea. Mai precis, în regiunea Donețk, acestea erau Mariupol și Volnovaha (nodul feroviar strategic al „coridorului crimeean”).

Anul 2023 în regiunea Donețk a trecut sub semnul luptelor pentru Bahmut/Artiomovsk (îmi cer scuze pentru vechile denumiri ale stratului de bază al hărții – acesta arată mai bine dimensiunea relativă a localităților decât alte hărți disponibile online) și Soledar. Deși teritoriile ocupate de invadatori în 2023 din regiunea Donețk erau mici ca suprafață, Bahmut a devenit cel mai mare oraș capturat aici în cei patru ani de război pe scară largă.

Contrar narațiunilor mediatice răspândite, cel mai norocos an pentru ruși în zona Donețk nu a fost 2025, ci 2024, când au reușit să spargă apărarea ucraineană în mai multe zone (în special pe linia Marinkă-Avdiivka), în urma căreia, după lupte grele, ca și în celelalte cazuri după 2022, care au distrus practic toate clădirile vechi, au fost capturate Avdiivka și Marinka, precum și o mare parte din aglomerarea Toretsk (Dzerzhinsk)-New York (Novgorodskoe) și câteva orașe mici, dar importante, precum Ugledar, Kurakhovo, Selidovo și altele. În 2025, așa cum am menționat deja, contrar narațiunii mediatice despre accelerarea avansării ocupanților ruși, luptele au reproducut în mare măsură modelul din 2023.

Doar că acum, pe tot parcursul anului, au avut loc lupte pentru Siversk, Pokrovsk (Krasnoarmeisk), Mirnograd (Dimitrov) și cartierele Chasova Yara și Toretsk, care au rămas neocupate în 2024. În toate aceste locuri, deși rușii au reușit să cucerească în totalitate sau în mare parte mormanele de moloz și armături, care odinioară erau orașe ucrainene înfloritoare, avansarea lor a fost foarte nesemnificativă. Cea mai mare parte a teritoriului regiunii Donețk ocupat de ruși în 2025 a fost reprezentată de zona de stepă împădurită dintre aglomerările urbane, pentru care s-au dat principalele bătălii, cu mici sate împrăștiate printre câmpuri și păduri.

Ce înseamnă acest lucru în ceea ce privește prognoza pentru 2026 și 2027 (dacă, desigur, eforturile lui Trump de a încheia un armistițiu nu vor avea succes mai devreme)? Harta ilustrează destul de clar faptul că apărarea ucraineană se bazează pe aglomerările fortificate și are cel mai mare succes tocmai acolo. Ceea ce este de înțeles, deoarece rușilor, care utilizează în mod activ bombe aeriene corective (KAB) și artilerie nu foarte precisă pentru a „sparge” apărarea ucraineană, le este mult mai ușor să identifice punctele slabe ale fortificațiilor inamice situate în zone deschise decât să facă acest lucru în zone urbane dens construite.

Acest lucru ne reamintește din nou de importanța strategică pentru ZSU a zonei fortificate Slavyansk-Kramatorsk, precum și a unor orașe importante precum Konstantinovka, Liman și Dobropilye. Deoarece, în opinia mea, nu există niciun motiv să credem că ambițiile regimului rus se limitează de fapt la cucerirea Donbasului, Crimeei și coridorului dintre ele, și nu la stabilirea unui control politic, economic și militar asupra întregii Ucraine, acordul privind retragerea trupelor ucrainene din restul regiunii Donețk va avea asupra rușilor și a dictatorului rus același efect pe care l-a avut acordul guvernului cehoslovac din 1938 de a se retrage din fortificațiile din Sudeti asupra locuitorilor imperialiști ai Reichului și asupra lui Hitler personal.

Ceea ce este prezentat ca o condiție necesară pentru un armistițiu de lungă durată s-ar putea dovedi a fi o invitație la „continuarea banchetului”, cu atât mai mult cu cât un astfel de pas ar fi bine „vândut” populației ruse, dar în Ucraina ar provoca, cu mare probabilitate, o destabilizare socio-politică de amploare imprevizibilă.