Scandalul Mercosur: Guvernul și-a prezentat poziția

România a votat în COREPER (adică la nivelul ambasadorilor statelor membre pe lângă UE) în favoarea Acordului UE–Mercosur, iar în câteva ore s-a activat reflexul clasic al politicii autohtone: „cine a semnat, cine a știut, cine a trădat, cine a dormit în papuci?”.

De ce a bubuit subiectul

Dincolo de gălăgia inevitabilă, avem un subiect real: un acord comercial uriaș, cu beneficii posibile pentru exporturi, dar și cu riscuri pentru agricultură – mai ales dacă fermierii europeni sunt ținuți în regulile dure ale UE, iar importurile vin dintr-o lume unde standardele sunt, să zicem, mai… flexibile la morală și pesticide.

Guvernul a ieșit public cu poziția MAE și cu explicația votului:

Negocierile s-au purtat pe filiera comercială și „între liderii politici”, iar România ar fi obținut resurse adiționale pentru fermieri, o clauză de salvgardare (declanșabilă la variații de 5% ale prețurilor/volumelor importate pentru produse agricole) și controale mai riguroase pe zona sanitar-veterinară pentru importurile din Mercosur.

Până aici, sună ca un comunicat corect, cu „am negociat”, „am obținut”, „am protejat”. Problema e că, în România, acordurile mari nu sunt doar despre economie. Sunt despre cine controlează butoanele și cine își face campanie pe nervii celuilalt.

Ce este Mercosur și de ce UE îl vrea cu orice preț

Mercosur e blocul sud-american (Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay) care, împreună cu UE, ar crea una dintre cele mai mari zone de liber schimb de pe planetă. Ideea de bază: UE vrea acces mai bun la piețele lor pentru industria europeană (mașini, echipamente, chimicale, farmaceutice etc.), iar Mercosur vrea acces mai bun la piața europeană – inclusiv pentru produse agricole.

Pentru Bruxelles, acordul are și o dimensiune geopolitică: Europa încearcă să-și consolideze legăturile cu America Latină și să nu lase regiunea să fie „cumpărată pe bucăți” de China, cu tot cu minerale, contracte și influență.

Ce spune MAE: „nu e liberalizare totală, sunt limite și standarde”

În poziția prezentată public, MAE insistă pe câteva puncte-cheie:

Procesul are două componente: una la nivel european (cu pași instituționali până la votul Parlamentului European), apoi o etapă la nivel național.

România ar fi obținut măsuri de protecție: resurse adiționale pentru fermieri, clauza de salvgardare (prag de 5%), controale sanitar-veterinare mai stricte.

Acordul nu deschide complet comerțul agricol: pentru produsele „sensibile” există plafonări cantitative (în logica MAE, importurile ar rămâne în limite de 1–1,5% din totalul importurilor, iar standardele UE ar trebui aplicate și importurilor).

„Memorandumul” invocat în spațiul public este descris ca necesar pentru etapa ulterioară, iar pasul final intern ar fi ratificarea prin lege în Parlamentul României.

În traducere liberă: „Stați calmi, e un proces lung, nu s-a terminat, iar România are și frâne, și airbag-uri”.

Ce urmează la nivel european: semnare, apoi Parlamentul European

Acordul este programat pentru semnare în Paraguay pe 17 ianuarie 2026, cu participare la vârf la nivelul UE. Asta nu înseamnă automat „gata, intră în vigoare mâine”, ci mai degrabă începe partea serioasă: aprobări, voturi, bătălii, amendamente, presiuni.

Și aici intră în scenă conflictul european: mai multe state și grupuri (mai ales pe zona agricolă) se tem că acordul va aduce importuri mai ieftine care pot tăia din piața fermierilor europeni și pot crea concurență „necinstită” dacă standardele nu sunt echivalente. Au existat proteste puternice ale fermierilor în țări precum Franța, iar opoziția politică pe subiect e încă serioasă.

Adevărata controversă în România: economie vs. război în coaliție

În România, scandalul nu e doar „ne place sau nu ne place Mercosur”. Scandalul este: cine a decis și în ce cadru.

PSD a condamnat mandatul dat reprezentantului României în COREPER, acuzând lipsa unor garanții suficiente pentru fermieri și susținând că miniștri (în special de la Externe și Economie) au avizat demersul fără consultări reale și fără a ține cont de obiecțiile Ministerului Agriculturii.

Mai tăios, senatorul PSD Daniel Zamfir a spus direct că acordul „nu s-a discutat în coaliție” și că USR ar fi „luat guvernul pe persoană fizică”, aruncând și un avertisment politic: să nu se aștepte la susținere pentru ministrul de Externe la o moțiune care ar urma.

Iar aici e esența:

Mercosur a devenit o bârnă utilă într-o coaliție unde fiecare partid își face periodic inventarul de nervi. USR are instinctul „suntem pro-economie, pro-export, pro-UE”, PSD are instinctul „suntem scutul social și scutul fermierilor, nu ne aruncați sub tir”. Iar între ele stă premierul, prins între „disciplină guvernamentală” și „nu-mi aprindeți curtea”.

Cine are dreptate? Depinde ce întrebi și pe cine vrei să protejezi

Dacă întrebi industria și exportatorii, acordul poate fi o gură de oxigen: bariere mai mici, acces la piețe, reguli mai clare. Dacă întrebi fermierii, mai ales pe cei vulnerabili la preț, acordul e perceput ca o amenințare: importuri de carne, zahăr, etanol, produse unde costurile de producție pot fi mai mici în Mercosur.

Comisia Europeană insistă că există plafoane pentru produsele sensibile (de exemplu, pe zona de carne de vită există un contingent bine definit în documentele publice ale UE), iar discursul oficial e „nu inundăm piața, păstrăm controlul”.

Dar politica nu se hrănește cu „contingente”. Se hrănește cu frică, imagine și cine apare primul la televizor cu fraza „vă distrug agricultura”.

Miza românească, dincolo de zgomot

În realitate, România are trei întrebări simple, care ar trebui puse fără teatru:

1. Care sunt produsele românești expuse (pe cifre, nu pe emoție) și ce instrumente reale de protecție există dacă piața se strică?
2. Cum verifici standardele la importuri, în practică, nu în powerpoint?
3. Cine își asumă politic decizia și cum o trece prin Parlament, fără să devină o execuție publică în direct?

Pentru că, da: finalul intern e la Parlament, iar acolo spectacolul va fi lung.

Acord mare, reacții previzibile, dar riscul e să rămânem la scandal și atât

Mercosur e genul de acord care poate aduce bani și piețe, dar poate produce și pagube dacă regulile nu sunt aplicate dur și corect. Problema României e că dezbaterea riscă să fie confiscată de reflexul nostru preferat: „cine a trădat”. Iar când discuția se reduce la trădări și moțiuni, detaliile tehnice – adică exact partea care ne apără – dispar primele.

Dacă vrem să fim cinici:

Mercosur e doar un pretext perfect ca partidele să-și mai tragă una peste gură, cu public.

Dacă vrem să fim serioși:

E o decizie economică grea, care trebuie negociată cu dinții strânși și explicată pe înțelesul oamenilor, nu pe „încă o ceartă în coaliție”.