Absența ca mesaj politic: Nicușor Dan nu merge la Davos. Asta contează mai mult decât prezența.

Ani la rând, politica externă românească a confundat diplomația cu turismul oficial. Vizite bifate, fotografii de protocol, zâmbete crispate pe holuri lucioase, comunicate fără conținut și senzația permanentă că „am fost acolo”, chiar dacă n-am spus nimic și n-am obținut nimic. Davos a fost mult timp exact acest decor: un amestec de networking global, autopromovare și iluzia că simpla prezență te validează ca actor important.

Ei bine, povestea asta chiar nu mai merge.

Ce spune, de fapt, Iulian Chifu (fost consilier prezidențial pe probleme de politică externă și securitate națională) — dincolo de formularea tehnică — este că intrăm într-o epocă în care întâlnirile la nivel înalt nu mai sunt improvizații fotogenice, ci operațiuni planificate, negociate și încărcate de substanță. Președinții nu mai „se intersectează”, nu mai dau mâna „la un colț de forum” și nu mai discută „două minute”. Totul se face pe agendă, cu obiective clare și rezultate măsurabile.

Davos nu e Casa Albă

Există o confuzie persistentă în spațiul public românesc: ideea că Davos ar fi un fel de scurtătură diplomatică. Te duci, poate îl prinzi pe Donald Trump, poate schimbi două fraze, faci o poză și gata, „relația bilaterală” e rezolvată.

În realitate, Davos este:

• un forum economic,
• un spațiu de testare a mesajelor,
• o piață de idei și interese,
  nu un loc în care se negociază relații strategice de stat.

Iar într-un context geopolitic tensionat, cu NATO în fricțiune, cu Europa nesigură și cu o Americă mai imprevizibilă ca oricând, improvizația devine periculoasă. O întâlnire slab pregătită, fără mandat clar, poate face mai mult rău decât bine.

Ce transmite, de fapt, Nicușor Dan prin absență

Mesajul este simplu și, pentru standardele românești, aproape revoluționar:
nu mergem unde nu avem ce face.

Absența de la Davos transmite că:

• România nu mai vânează validare simbolică;
• președinția nu mai funcționează pe logica „să fim văzuți”;
• întâlnirile importante se fac unde trebuie și când trebuie, nu unde e lumină bună pentru poze.

Faptul că România este reprezentată de ministrul de Externe nu e un downgrade, ci o aliniere corectă a nivelurilor. Davos e, structural, un forum de miniștri, economiști, consilieri și lideri de business. Președintele intră în joc atunci când există deja un dosar matur, nu pentru a-l inventa pe loc.

Contrastul cu vechea practică

Diferența față de epoca precedentă e izbitoare. Multă vreme, președinția României a tratat politica externă ca pe o vitrină: important era să apari, să fii menționat, să nu lipsești. Rezultatele concrete erau secundare, uneori inexistente.

Acum, vedem un alt tip de logică:

• întâi se construiește agenda,
• apoi se face deplasarea,
• abia la final se comunică public.

E mai puțin spectaculos, mai puțin instagramabil, dar infinit mai serios.

În sfârșit, nu ne mai ducem la ”evenimente” de salon, în sfârșit nu mai lingem clanțele hotelului doar-doar nimerim peste Trump.

Contextul american face și mai clară alegerea

Prezența unei delegații americane masive la Davos, sub conducerea lui Trump, nu înseamnă automat disponibilitate pentru întâlniri bilaterale de substanță. Din contră: într-un asemenea context, agenda americană este supraîncărcată, mesajele sunt atent calibrate, iar fiecare minut este controlat.

O întâlnire prezidențială româno-americană, dacă se va produce — și toate semnalele indică asta — are sens doar la Washington, cu dosare pregătite, cu mize clare: securitate, apărare, economie, poziționare regională. Nu pe holurile unui forum.

Absența ca semn de maturitate

În politica externă, uneori cel mai puternic gest este să nu te duci.

Să refuzi decorul și să alegi conținutul.

Să renunți la poză pentru negociere.

Să înlocuiești reflexul cu strategia.

Absența lui Nicușor Dan de la Davos nu e un pas înapoi, ci un pas lateral — unul necesar — spre o diplomație românească mai sobră, mai calculată și, în sfârșit, mai adultă.

Iar dacă România chiar vrea să conteze, exact asta e direcția corectă.