Percheziții masive: Rețea de buletine false pentru ruși și ucraineni, destructurată de polițiști
Procurorii și polițiștii de frontieră au declanșat joi dimineață o operațiune de amploare în județul Botoșani, vizând destructurarea unei rețele complexe specializate în falsificarea documentelor de identitate românești. Ancheta vizează funcționari publici și intermediari care au facilitat obținerea ilegală a buletinelor pentru cetățeni provenind din spațiul ex-sovietic, în special din Federația Rusă, Ucraina și Republica Moldova.
73 de percheziții într-o singură zi
Forțele de ordine au descins la zeci de locații pentru a strânge probe într-un dosar care zguduie administrația locală. Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în executare nu mai puțin de 73 de mandate de percheziție domiciliară.
Acțiunea apare „în continuarea activităților operative derulate pentru destructurarea unei rețele care, prin intermediul unor funcționari publici din două servicii de evidență a populației și două primării, a obținut documente de identitate românești neconforme cu realitatea pentru persoane născute în Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă, la data de 22.01.2026”, transmite Poliția de Frontieră.
Această operațiune nu este una singulară, ci face parte dintr-o anchetă vastă începută anul trecut, care a scos la iveală ramificațiile extinse ale rețelei infracționale în instituțiile publice.
Funcționari publici implicați în mafia actelor
Investigatorii au stabilit că mecanismul infracțional nu ar fi putut funcționa fără complicitatea unor angajați ai statului. Ancheta este o continuare a descinderilor din toamna anului trecut, când au fost vizate instituții publice și locuințe din mai multe județe.
„În aceeași cauză, la data de 20.11.2024, au fost puse în executare 90 mandate de percheziţii domiciliare la sediile unor instituții publice și locuințele unor persoane fizice din judeţele Botoşani, Suceava şi municipiul Bucureşti, iar în urma administrării probatoriului a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 94 de suspecți sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și fals informatic de către funcționari publici de pe raza județului Botoșani, precum și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, spune Poliția de Frontieră.
Cum funcționa „schema” domicilierilor fictive
Modul de operare al rețelei era unul bine pus la punct, bazat pe documente falsificate care atestau situații nereale. Cetățenii străini primeau domicilii fictive în România, o condiție esențială pentru obținerea actelor de identitate, fără ca proprietarii reali ai imobilelor să își dea acordul.
„Menționăm că, la adresele care fac obiectul mandatelor de percheziție, au fost stabilite în mod fictiv domiciliile unor cetățeni din spațiul ex-sovietic prin intermediul unor contracte de închiriere false/falsificate. Aceste contracte au fost întocmite cu sprijinul unor intermediari, persoane fizice, fiind încheiate în mod aparent între aceştia și o persoană juridică cu sediul social în județul Botoșani, permiţându-le, astfel, reprezentanților societății să ia în spațiu în nume propriu diverşi cetățeni fără consimțământul proprietarilor”, explică anchetatorii.
Certificate de cetățenie falsificate
Frauda nu se oprea doar la stabilirea domiciliului. Pentru a obține documentele românești, rețeaua folosea inclusiv acte care păreau a fi emise de autorități diplomatice, dar care erau, în realitate, contrafăcute.
„În scopul obţinerii de cărţi de identitate emise de autorităţile din România, beneficiarii au folosit inclusiv certificate de cetățenie false/falsificate, presupuse a fi eliberate de consulate ale României din diferite state”, a precizat instituția.
În paralel cu perchezițiile, autoritățile desfășoară verificări pe teren pentru a confirma absența persoanelor de la adresele din buletin.
„Concomitent, pe raza aceluiaşi județ, poliţiştii de frontieră desfăşoară o acţiune în cadrul căreia sunt verificate 104 adrese unde figurează cu domiciliu cetățeni originari din Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă, în vederea stabilirii situațiilor în care persoanele în cauză nu locuiesc efectiv la adresele declarate, precum și verificarea corectitudinii datelor comunicate autorităților competente. Cu această ocazie, vor fi înmânate citaţii în vederea audierii unui număr 96 de suspecţi”, a transmis Poliția de Frontieră.