Hubert Thuma îl confruntă pe Ilie Bolojan. Readuce în discuție declarațiile premierului din 2017
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, lansează un atac direct la adresa Guvernului condus de Ilie Bolojan, solicitând explicații clare privind fondurile de la bugetul de stat destinate investițiilor locale. Liberalul readuce în discuție declarații făcute de Bolojan în 2017, când acesta critica centralizarea fondurilor, într-un context tensionat în interiorul PNL.
Hubert Thuma, mesaj public lansat în timpul ședinței conducerii PNL
Hubert Thuma a publicat un mesaj pe Facebook luni, la ora 17:00, moment care a coincis cu o ședință a conducerii Partidului Național Liberal, desfășurată la Vila Lac 1. Deși Thuma face parte din conducerea PNL, până la momentul publicării informațiilor nu era clar dacă acesta participa sau nu la reuniune.
Mesajul său vizează modul în care Guvernul intenționează să gestioneze transferurile bugetare către autoritățile locale, în special pentru proiectele de investiții deja începute. Thuma a cerut „claritate” și a avertizat că aleșii locali nu acceptă diminuarea autonomiei financiare a comunităților pe care le reprezintă.
Declarații din 2017, readuse în prim-plan
Pentru a-și susține poziția, Hubert Thuma a publicat un videoclip cu Ilie Bolojan din anul 2017, când acesta era primar al municipiului Oradea. Thuma a subliniat că poziția exprimată atunci de Bolojan este similară cu preocupările actuale ale aleșilor locali, care se tem de o centralizare excesivă a fondurilor.
În mesajul său, Thuma a explicat că autoritățile locale doresc ca sumele generate în comunitățile pe care le administrează să rămână la nivel local și a făcut trimitere directă la declarațiile fostului primar al Oradei.
„Cum spunea și domnul Bolojan în 2017, pe când era primar la Oradea”, a scris Hubert Thuma, referindu-se la necesitatea menținerii autonomiei locale.
Declarația lui Ilie Bolojan din 2017, publicată integral de Thuma, făcea referire la impactul pe care deciziile Guvernului de la acea vreme îl aveau asupra bugetului local al municipiului Oradea.
„Suntem forțați să mărim impozitele pe anul viitor datorită confiscării banilor Orașului Oradea de către Guvernul României. Efectul asupra bugetului local este foarte mare, și este cea mai mare lovitură care a fost dată practic autonomiei locale în ultimii 10 ani de zile”.
Ilfovul, dezavantajat de actualul mecanism fiscal
Președintele Consiliului Județean Ilfov a afirmat că situația județului pe care îl conduce este chiar mai complicată decât cea descrisă în cazul Oradei din 2017. Thuma susține că regiunea București–Ilfov funcționează, în realitate, ca un spațiu economic și social integrat, însă este finanțată printr-un sistem fiscal care nu reflectă această realitate.
El a explicat că Ilfovul suportă costuri metropolitane semnificative pentru infrastructură și servicii publice, în condițiile unei creșteri accelerate a populației, confirmată inclusiv de datele Eurostat. În același timp, o mare parte a veniturilor generate de rezidenții județului ar ajunge la bugetul Capitalei.
„Regiunea București–Ilfov funcționează ca un singur organism economic și social, dar este finanțată printr-un mecanism fiscal depășit, care a creat un dezechilibru structural: Ilfovul suportă costuri metropolitane (școli, creșe, spitale, drumuri, apă-canal, mediu) pentru o populație în creștere accelerată, confirmată chiar de datele Eurostat la nivel european, în timp ce o parte majoră din resursa fiscală asociată veniturilor rezidenților săi ajunge în București, prin regula colectării Impozitului pe Venit la sediul angajatorului sau la punctul de lucru al acestuia”, a scris Hubert Thuma.
Calcule privind impozitul pe venit virat către București
Liderul liberal a prezentat și o serie de date pentru a ilustra impactul acestui mecanism fiscal. Potrivit lui Thuma, peste 127.000 de locuitori ai județului Ilfov lucrează în București, iar impozitul pe venit aferent salariilor acestora este colectat de Capitală.
„Din datele noastre, 127.284 de ilfoveni lucrează în Capitală. Potrivit INS, salariul mediu brut pe București este de 11.928 lei, iar impozitul pe venit lunar este de 775 lei”, a susținut Thuma.
El a detaliat ulterior rezultatul acestor calcule, afirmând că suma totală anuală virată către bugetul Bucureștiului este de peste un miliard de lei, în timp ce Ilfovul ar fi primit mult mai puțin decât prevederile legale.
„Rezultatul? Un impozit pe venit anual de 1,18 miliarde lei este virat Municipiului București de ilfovenii care lucrează în București (impozit 775 x 127.284 nr. salariați x 12 luni = 1.183.741.200 lei). În 2025, Ilfovul ar fi trebuit să primească, conform Legii bugetului de stat, 1,5% din IVG-ul repartizat Primăriei Generale, dar în realitate am primit în jur de 100 milioane RON”, a afirmat Hubert Thuma.
Buget unic metropolitan, soluția propusă
Ca soluție, Thuma a susținut ideea unui buget unic metropolitan pentru regiunea București–Ilfov, propunere avansată anterior de primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. Potrivit acestuia, o astfel de abordare ar permite o repartizare mai echitabilă a resurselor, până la o eventuală reorganizare administrativ-teritorială.
„Până la reorganizarea administrativ-teritorială, ar fi corect să existe un buget total București–Ilfov, iar repartizarea IVG între cele două entități să se facă proporțional cu populația. Într-un astfel de model, Ilfovul ar trebui să primească cel puțin de 5 ori mai mult din impozitul pe venit global decât în 2025”, consideră alesul PNL.
Hubert Thuma a încheiat mesajul afirmând că datoria sa este să apere interesele cetățenilor din Ilfov și a avertizat asupra efectelor menținerii actualului sistem de finanțare.
„În plus, să se știe: Fără un Ilfov funcțional, Bucureștiul se va sufoca în trafic, deșeuri și ineficiență. Menținerea actualului cadru de finanțare este o alegere politică ce favorizează un model administrativ falimentar în București, în detrimentul unei dezvoltări moderne în Ilfov”, a spus Thuma.