Ce înseamnă, de fapt, retragerea Lukoil din Marea Neagră românească
Retragerea companiei ruse Lukoil din proiectul offshore Trident din Marea Neagră depășește semnificația unei simple decizii corporative. Evenimentul dezvăluie fragilitățile strategiei energetice a României, întârzierile investiționale acumulate în ultimul deceniu și impactul direct al contextului geopolitic asupra proiectelor energetice considerate esențiale pentru securitatea regională.
Invocarea forței majore de către companie reprezintă, în fapt, un moment de cotitură pentru unul dintre perimetrele offshore considerate promițătoare pentru producția viitoare de gaze natural, susține analistul Dumitru Chisăliță.
Trident, un proiect strategic rămas în așteptare
Perimetrul Trident era privit ca o piesă complementară dezvoltării resurselor de gaze din Marea Neagră. Chiar dacă nu se afla într-un stadiu la fel de avansat precum proiectul Neptun Deep, acesta avea potențialul de a contribui la creșterea producției regionale într-un moment în care Europa caută alternative la importurile tradiționale de gaze.
Paradoxul situației este evident: un proiect care putea contribui la reducerea dependenței europene de gazul rusesc a fost blocat tocmai de sancțiunile occidentale impuse Federației Ruse după escaladarea conflictelor geopolitice din ultimii ani. Restricțiile au afectat accesul la servicii esențiale pentru dezvoltarea offshore — finanțare, asigurări, tehnologie și operațiuni de foraj — făcând continuarea investiției dificilă sau imposibilă.
Dincolo de argumentele juridice, retragerea transmite un mesaj strategic mai amplu și anume că proiectele energetice majore devin vulnerabile atunci când partenerii implicați sunt expuși riscurilor geopolitice, arată Chisăliță.
Perimetrul EX-30 Trident se află în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 170 km de țărm, iar în asociere Lukoil deține circa 88% (în unele raportări 87,8%), restul revenind companiei de stat Romgaz. În 2025, erau raportate pregătiri pentru forarea unei sonde de explorare, iar în spațiul public au fost vehiculate estimări de resurse de ordinul zecilor de miliarde de metri cubi, cu investiții semnificative în explorare.
Această vulnerabilitate era deja știută
Evoluțiile geopolitice au demonstrat însă că deciziile politice pot prevala asupra logicii economice, este de părere analistul. În acest sens, retragerea Lukoil devine o radiografie a modului în care proiectele energetice strategice pot fi influențate de factori externi asupra cărora actorii locali au control limitat.
Care sunt scenariile sunt posibile
În prezent, evoluția proiectului Trident poate urma mai multe direcții.
- Blocaj prelungit
Proiectul ar putea rămâne suspendat pentru o perioadă îndelungată, ceea ce ar însemna pierderea unor ani importanți pentru dezvoltarea producției offshore. - Transferul participației
Cel mai probabil scenariu este vânzarea cotei deținute de Lukoil către un investitor occidental sau regional, compatibil cu regimul de sancțiuni. Interesul pentru resursele din Marea Neagră rămâne ridicat, însă investitorii cer predictibilitate fiscală și stabilitate legislativă — domenii unde România a avut oscilații în ultimii ani. - Consolidare națională
O altă variantă ar presupune implicarea mai puternică a statului român, prin compania Romgaz, urmată de atragerea unui partener tehnic specializat în exploatarea zăcămintelor de mare adâncime.
Impactul nu va fi însă imediat
Pe termen scurt, retragerea nu afectează consumatorii, deoarece Trident nu producea încă și aprovizionarea cu gaze rămâne neschimbată. Efectele devin însă vizibile în perspectivă: scăderea potențialului de creștere a producției interne; oportunități reduse de export regional; diminuarea influenței geopolitice a României într-o piață energetică europeană aflată în transformare.
Pe măsură ce Uniunea Europeană încearcă să își diversifice sursele de energie, avantajul geologic al României nu este suficient fără decizii rapide și coerente la nivel politic și administrativ.
Ce întrebări ar trebui să-și spună autoritățile
Retragerea investitorului ridică o serie de întrebări strategice pentru statul român: dacă invocarea forței majore va fi acceptată sau contestată contractual; dacă perimetrul va fi relansat printr-o nouă procedură de selecție a investitorilor; dacă autoritățile vor susține activ înlocuirea operatorului pentru a accelera dezvoltarea proiectului.
Incertitudinea prelungită reprezintă unul dintre principalele riscuri pentru investițiile energetice majore, deoarece capitalul internațional evită proiectele aflate în ambiguitate juridică sau fiscală.
O oportunitate mascată
Paradoxal, retragerea Lukoil poate fi și o șansă, crede Chisăliță. O repoziționare un proiect sub un operator fără risc de sancțiuni ar putea face Trident mai bancabil decât era înainte. În actualul context european, gazul din Marea Neagră nu mai este doar o marfă – este o oportunoitate strategică pentru Romînia de a-și contura drumul către pol de securitate europeană prin energie.
Întrebarea reală nu este dacă Lukoil pleacă. Întrebarea este dacă România știe să transforme această părere într-un nou început.