Se scumpesc alimentele de bază. Majorări de până la 10% la pâine, lapte și mezeluri
Prețurile la alimentele de bază continuă să urce, iar producătorii avertizează că pâinea, lactatele și mezelurile ar putea fi mai scumpe cu până la 8-10% până la finalul anului. Costurile ridicate la energie și transport pun presiune directă pe prețurile din magazine.
Alimentele de bază, lovite direct de scumpiri
Creșterile de prețuri sunt așteptate în special la produsele care implică un consum mare de energie în procesul de producție. Pâinea și produsele de panificație sunt printre cele mai afectate, deoarece necesită coacere la temperaturi ridicate și transport constant.
Vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România explică faptul că aceste produse au costuri energetice ridicate și o marjă mică, ceea ce face ca orice creștere de cost să se reflecte rapid în prețul final.
El a precizat că pâinea și produsele de panificație ar putea înregistra o creștere de aproximativ 8% până la finalul anului, iar majorări similare sunt așteptate și în cazul lactatelor și mezelurilor, unde scumpirile ar putea ajunge chiar la 10%.
„În perioada următoare ne aşteptăm să avem creşteri mai mari pe produsele care au o componentă energetică mai mare. De exemplu, pâinea şi produsele de panificaţie au costuri energetice ridicate deoarece sunt coapte pe cuptoare electrice sau pe gaz, sunt transportate şi au volum mare şi preţ mic, ceea ce face ca factorul transport pe unitate să fie ridicat.
Produsele se vor scumpi diferit. Pâinea şi produsele de panificaţie, probabil până la sfârşitul anului, o să avem un 8% de creştere. La fel vom avea şi în industria de produse lactate, la salamuri, tot undeva până în 8%, poate 10%”, a menţionat Feliciu Paraschiv.
Inflația ar putea încetini, dar nu suficient
Chiar dacă există speranțe privind o temperare a inflației în a doua parte a anului, specialiștii avertizează că efectele nu vor fi imediate.
Reprezentantul comercianților a explicat că țintele stabilite anterior pentru inflație sunt dificil de atins în actualul context economic, însă o eventuală scădere ar putea duce la stabilizarea prețurilor.
„Ştim că BNR avea ţinte de 4-6%, pe care nu cred că le vom mai atinge, dar o scădere a inflaţiei ar putea să ducă la o stabilizare a preţurilor şi la o uşoară revenire. Nu e de aşteptat o revenire rapidă, pentru că va fi un proces destul de lung şi gradual de ajustare şi de echilibrare”, a adăugat acesta.
Există și semnale pozitive în economie
În paralel cu aceste scumpiri, există și sectoare care înregistrează evoluții pozitive. Un exemplu este industria cărnii de pasăre, care a cunoscut o creștere semnificativă a exporturilor.
Vicepreședintele ANCMMR a subliniat că acest segment ar putea deveni un punct forte al economiei românești, dacă va fi gestionat eficient.
„Cea mai mare creştere şi vedeta economiei româneşti este carnea de pasăre. Exporturile au crescut în 2025 cu 50% în volum şi 77% în valoare. Noi, ca ţară, am putea să devenim un pol pentru carnea de pasăre, aşa cum este Polonia pentru mere în Europa, dacă ştim să gestionăm foarte bine situaţia. Cred că, uşor, uşor, o să ne revenim sau o să ne adaptăm şi o să ne recalculăm operaţiunile şi cheltuielile la nivelul noii situaţii”, a mai spus Feliciu Paraschiv.